Editorial 2-3/2021

Vă propunem un număr dublu al Familiei.

741 vizualizări
Citiți în 7 de minute

Din dorința de-a prinde timpul din urmă, de-a veni la zi cu apariția edițiilor noastre, dar și pentru că astfel putem sărbători cum se cuvine prezența feminină în chiar luna renașterii, a împrimăvărării.

În acest număr, din cele patru interviuri trei au ca invitate scriitoare cu totul deosebite, apreciate în România natală și-n țările lor de adopție deopotrivă: Anca Mizumschi, Adina Dabija și Claudia Serea. „Nu cred că merită pierdut timpul cu proiecte care nu te fac mai bun ca om”, spune Adina Dabija cu o naturalețe de invidiat — o afirmație pe care-ar trebui să ne-o facem crez. „Este extraordinar ce detașare îți dă distanța și faptul că poți călători și cunoaște oameni noi și culturi noi,” mărturisește, din Arizona, Anca Mizumschi. Iar Claudia Serea, în aceeași idee a relației cu distanța, afirmă: „Nu simt că aparțin neapărat literaturii române, nici celei americane. Aparțin spațiului dintre cele două literaturi…” Toate aceste dialoguri au fost posibile datorită neobositului nostru colaborator extern din SUA, scriitorul Bogdan Suceavă.

Tot sub semnul feminității stau și cele două debuturi pe care le găzduim. Andreea Apostu este, folosind cuvintele lui Mihók Tamás, „o poetă trecută de pragul maturității, din ce în ce mai aproape de un debut editorial răsunător” (ceea ce-i dorim și noi!), iar Anna Valentová, pentru care româna este a doua limbă, „are, la douăzeci și unu de ani, mai multă poezie înăuntrul ei decât poeții seniori”, spune Marius Miheț, completînd despre autoare că „de un an și jumătate a învățat limba română atât de bine, încât poate deja să-i simtă și poezia. Prin urmare, iată, debutează în limba română înaintea limbii materne, slovaca”.

La rubrica sa Cinemascop, Irina-Roxana Georgescu scrie despre filmul Situl, disponibil pe Netflix, unde „Ralph Fiennes face un rol excepțional”. Andreea Pop analizează o apariție recentă de la Nemira, în colecția N’autor, Oameni mari de Maria Orban, și concluzionează: „Un debut proaspăt, neașteptat de firesc, pe cât de simplu scris e.” Denisa Crăciun ne mijlocește, prin traducere, lectura unor poeme din Lili Frikh, din volumul Tablă șifonată. „Lili este nevăzătoare, ceea ce explică într-un fel oralitatea poeziei ei,” spune ea despre această autoare franceză. La rubrica sa dedicată analizelor literare tematice, Save as…, Magda Danciu discută acum despre diversele opțiuni vestimentare ale personajelor din mai multe cărți (printre care Zogru de Doina Ruști și Fiica groparului de Joyce Carol Oates): „Chiar dacă hainele nu definesc individul/personajul, ele ajung incontestabil să-i influențeze comportamentul, atitudinile, reacțiile (chiar și cele verbale)”. Iar ca bonus: Al. Cistelecan aduce la lumină cazul unei alte „fete dispărute”: Margareta Marițoiu, nici mai mult, nici mai puțin decît „cea mai năpăstuită dintre toate îndrăgostitele”.

Deschidem numărul cu o anchetă, credem noi, incitantă. Coloana sonoră a cărților. Am căutat să aflăm dacă și în ce fel influențează muzica procesul de creație, pornind de la ideea că adesea (dar nu întodeauna și, veți vedea, nici neapărat „adesea”!) folosim muzica pentru a ne izola de lume atunci cînd ne așternem la scris. Au răspuns unii dintre cei mai apreciați scriitori — vă lăsăm să-i descoperiți singuri dînd pagina — și trei dintre cele mai apreciate scriitoare ale noastre: Ioana Nicolaie, al cărei nou roman Tot înainte tocmai a apărut la Editura Humanitas, Andreea Răsuceanu, autoarea romanului Vântul, duhul, suflarea, recenzat de Marius Miheț în numărul nostru anterior, Diana Geacăr, al cărei nou volum de proză scurtă Sirina și alți monștri din Saad tocmai a apărut la Casa de Pariuri Literare, și Tatiana Țîbuleac, al cărei roman Grădina de sticlă tocmai a apărut în traducere spaniolă, confirmînd încă o dată cariera internațională a minunatelor (și, în același timp, dureroaselor) sale cărți.

Aceasta este jumătatea feminină a numărului nostru dublu, cea aparținînd, să spunem de dragul simetriei, lunii martie. În fapt, o jumătate din orice se dorește a fi întreg.

Lectură plăcută!

P.S. Pentru conformitate, acest editorial a fost scris pe-un fundal sonor asigurat de albumul 13 al celor de la Black Sabbath.

MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018), Murmur (Humanitas, 2023) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial 4/2023

Nu se discuta încă despre cea mai recentă grevă din învățămînt cînd, la o întîlnire cu