Născută la Trnava, în Slovacia, Anna Valentová (n. 7.01.2000), are, la douăzeci și unu de ani, mai multă poezie înăuntrul ei decât poeții seniori. De un an și jumătate a învățat limba română atât de bine, încât poate deja să-i simtă și poezia. Prin urmare, iată, debutează în limba română înaintea limbii materne, slovaca. Nu știu dacă situația e unică sau mai există asemenea cazuri. Capabilă să abstractizeze stări și fenomene, situații existențiale și viața, pur și simplu, Anna Valentová poate fi devreme nefericită sau binecuvântată că vede esențele acolo unde mulți reținem doar întâmplarea. Cu o sensibilitate rațională, situată ludic în tragicul deversat de cotidian, tânăra poetă n-are niciun secret. Pentru ea, poezia începe din viciu și observația critică, fără a se intimida, în final, de senzualitate sau ideologie. În prezent este studentă în anul al doilea la Universitatea „Comenius” din Bratislava, specializarea Franceză-Română – traductologie-interpretare. (Marius Miheț)
Vals
Soarele atinge
orizontul
prin faringe
alunecă
cea din urmă dușcă a anului
ca un zmeu îngrozitor
fericirea obligatorie
zboară deasupra
capului meu
știu de dinainte
că e un efort ridicol
dans al urechilor surde
Zile
Aleargă zilele
și se cutremură
ca spicele coapte de grâu
(recoltă pe pat)
fugind de noapte
au dispărut de tot
ca fericirea înnăscută din ochii maturului
în grabă
și-au șters chipurile sângerii
cu o foaie de hârtie pregătită
nu așteptam degeaba
rubine
bunul cel mai de preț
stă bine cu corpul obosit
din depărtare și
durerea mare
miroase frumos.
