viața mai pe scurt

cine-a pus plugul în drum

„cine-a pus plugul în drum?”
bolborosește un vecin fost prieten din copilărie
mergînd spre casă
„cine-a pus plugul în drum în pu a mea?”
„mă-ta” aude el o voce care iese din 
ferestruica de la podul casei de lîngă casa lui
fostul prieten din copilărie fost luptător sovietic în Afganistan
o împroașcă pe fata din pod cu organe din „Povestea poveștilor”
în special de-ale lu’ mă-sa
și cu toate obiectele bisericești plus „mă-tii”
și-i arată și prin gesturi ce-o să-i facă atunci cînd o s-o prindă
c-o s-o fu și-o să-i bage pu în gu și tot așa-așea-așea
iar ea nu se lasă deloc mai prejos
și-l îndeamnă s-o fu în cu pe mă-sa moartă 
și în gu pe curva de nevastă-sa asta urîtă și proastă (da’ văd că se cunosc)
așa că am un concert hip-hop cotidian-existențial de mahala
la cel mai jalnic nivel posibil („nevajnîi” sau chiar „huiovîi”)
fără să ies din bibliotecă

îmi dau seama că nu știu cu cine se ceartă 
fostul prieten din copilărie 
și asta trebuie să însemne că
m-am cam înstrăinat 
sau cum ar zice prietenul din studenție
„i tam de svoi 
i zdesi ciujoi”
da’ lasă asta acum („lasî jălea”)
și spune-mi cine-a pus plugul în drum în pu a mea


(…Olea l-a înjurat pe Tolea, a țipat și a plecat…)

Olea l-a înjurat pe Tolea, a țipat
și a plecat.
Tolea a zis doar 
                          Fă, Oli, undi ti duși? 

Nu are dreptate – a zis Tolea – îi drept 
că trebuia să mă duc dimineață la muncă
dar ieri am cam păhărit și… dimineața… 
Te durea capu’ – i-am zis de peste gard.
Da, mă durea și capu’, a zis Tolea, 
dar eram și beat.
Și cînd pleci, mîine? 
Am autobuz și la trei, a zis Tolea, da’ 
nu mă duc… că-s beat.
Dacă nu mai bei – te trezești pînă atunci,
                                                                   i-am zis, 
spălîndu-mă pe dinți.

Ei „nu mai bei”, cum să nu bei? 
Eu chiar acum beau un borcan di jin dacă mi-l dăi!


schimbare de paradigmă-n Antonești

generația mea 
lega cuvintele ideile frazele
precum părinții și bunicii
cu ajutorul cuvîntului „blea”

„m-am zgîriat blea”
„sună la 112 blea”

vecinul are la muncă oameni care
toată ziua 
au reparat acoperișul cu „pula me” în gură

„m-am zgîriat 
în pula me”
„pula me
sună la 112”


nu l-am văzut niciodată treaz

vecinul de deasupra are tot timpul 
                                              fereastra deschisă
iar în fereastră (ei, o floare…) o cratiță
mereu vorbește pe note
singur
              cu nevastă-sa 
                                        sau la telefon cu nepoată-sa
mereu îi scapă cîte ceva din mîini
lingurițe furculițe piulițe sticluțe șurubelnițe
nu-ți dai seama cînd și dacă doarme
cînd pleci la serviciu la 06:30
                        la ei lumina e aprinsă
cînd te culci la 2-3
                         la ei lumina e aprinsă
te gîndești că într-o zi 
tot o să adoarmă cu țigara aprinsă
te gîndești că într-o zi 
tot o să uite dracului să închidă robinetul
te gîndești că 
pînă la urmă tot o să uite naibii gazul deschis
te gîndești de unde are bani 
să-și cumpere atîta alcool
te gîndești cum pula mea e mereu beat dacă
nu mai are un salariu de vreo 20 de ani
de cînd s-au închis toate uzinele în orașul martir
te gîndești 
oare la ce se gîndește 
motanul lu’ fiu-so 
pe care vecinul de deasupra 
seară de seară îl trage la plimbare
legat c-un lanț pentru cîini
și-i povestește 
– tot pe note – 
despre oameni și despre viață în general


familie tradițională

pereche de tinerei în Piața Sfatului 
de mînuță 
el în pantaloni scurți & 
T-shirt mulat 
cu ciorbă de
burtă
pe buuuuurtă
halind înghețată 
ea într-o fustă neagră din 
cap(ul voalat) pînă-n asfalt
cărînd o pungă burdușită pe care scrie
„Vă mulțumim că ne-ați ales pe noi”


liniște subtîmpitorească

înainte de culcare 
deschid fereastra
și mă uit peste blocurile gri cu apartamente întunecate
la care dacă aș dori
le-aș schimba programul TV 
cu telecomanda mea

în blocul din stînga nu e nicio lumină aprinsă
în blocul din dreapta – jos – e o fereastră la care
lumina – așa slabă cum e – nu se stinge niciodată
în blocul din dreapta – sus – mai sînt trei ferestre 
în care ecranele TV pîlpîie spasmodic
de parc-ar fi focul veșnic de la monumentul eroilor anticomuniști
de lîngă teatrul dramatic
care amenință că stă să se stingă-n orice moment 
fereastra de la subsol și cea de la mansardă 
strălucesc ca globul discotecii de lîngă spitalul județean
degetele de pe telecomandă
caută caută caută caută
fereastra din mijlocul blocului îmi arată un ecran plat
care și-a adormit spectatorii din pat
înainte să se termine filmul downloadat de pe net

cîinele de la vila de vizavi e atît de agresiv
încît a sărit în drum 
și sfîșie tăblița de pe gard cu „Cîine agresiv!” 


Cioclea

ultimul mail pe care mi l-a trimis Cioclea 
„cel mai trist poet din Europa”
(ei bine, încheierea lui… doar): 
„În rest, pe aici atmosfera e păcătoasă, 
toți caută biștari și nu-i prea găsesc. 
Eu scriu, 
adică nu fac absolut nimic, 
dar viețuiesc”…

a murit Eugen Cioclea 
și 
vom muri și noi, 
unul cîte unul, unul cîte unul…

(din volumul omonim,
în curs de apariție la Editura Paralela 45)