Poeme

dacă atâta s-a putut

dacă atâta s-a putut
dar nu știm cine e „s-”
dacă brumă și glazură de zahăr
de nedistins pe sticla securizată
a stației de autobuz către seară
dar nu încă
dacă nevoile celor mulți prețuiesc
cumpănite, mai mult decât
ale celor puțini
sau ale unuia singur
dar ai ales să scrii despre
nevoile nimănui

dacă degetele ți se desfac
când nu ești atent, înnegrite
ca niște păstăi de salcâm
dacă ai demonstrat
ai confirmat în pofida așteptărilor
le-ai arătat-o tu lor
ai băut sângele vrăjmașilor
și ai dirijat, allegro ma non troppo
tânguirile femeilor
dacă mâțișorii de salcie primăvara
dacă motanii de salcie vara
dacă frunzele lor spiralate și amare
toamna, toate acestea
sunt de-atât de puțină consecință

tu, dacă poți, așază-ți capul
pe genunchi, mângâie-ți părul
cum au făcut, nădăjduiesc, cândva
femeile bune și blânde din copilăria ta
și dacă ai răbdare și păzești căile tale
o să poți scoate din foramen magnum
din căldărușele sfinte de os occipital
un trandafir cu treizeci de petale:

zece dinafară – de cașmir și cuarț
dacă le rupi, în miezul lor ascuns
opt încă – de crisolit și cânepă
dacă le rupi, în miezul lor adânc
șase – de satin și smarald sfărâmat
dacă le rupi (ești sigur că vrei asta?)
patru – de malahit și de mătase
în miezul lor, două rămase, de hârtie
aproape transparentă, rubinie

în miezul lor – numai dacă aștepți
dacă te-ai pregătit o viață-ntreagă
dacă toți oamenii pe care i-ai iubit
s-au făcut molecule într-o lacrimă
unică, străvezie, pe care n-o poți plânge
dacă ai jertfit totul pentru asta
și-ai face-o iarăși, fără remușcare –
o minunată doză 
de fanta madness
pe jumătate băută


vilanela 7

conacele cantacuzine ruinate
cu doze albe de pop cola printre bălării
când luna plină suspină peste toate

urcăm râpe cu coaste roșii, descărnate
doar să putem zări, până la piept în colilii
conacele cantacuzine, ruinate

de ce, în preajma ta, simt inima cum bate
ca-n fața unui gard pe care nu îl pot sări
când luna plină suspină peste toate

adolescență cu contururi moi, blurate
filmări datate eronat, trase pe dvd
conacele cantacuzine, ruinate

lumini la care tânjeam m-au târât departe
acum le văd pălind de după geamuri fumurii
când luna plină suspină peste toate

iarba mă toropește și mă-ntind pe spate
și deslușesc prin ochii-nchiși ai atâtor copii
conacele cantacuzine ruinate
când luna plină suspină peste toate


vilanela 9

văd capilare cum se aprind în filigran 
pe lângă dragoste, furia mă-ncălzește
trebuie s-am emoții, erupții de vulcan

și dacă-s doar umbre proiectate pe tavan 
papier-mâché mental – de ce când putrezește 
văd capilare cum se aprind în filigran 

când se întâlnesc în mine jumătăți de gram 
trebuie să fiu mereu ager ca un pește
trebuie s-am emoții, erupții de vulcan

mi-au spus – c-o singură buză – ca într-un koan
să respir până ce apa se limpezește 
văd capilare cum se aprind în filigran 

crescut – târziu – cu 4chan, pierdut într-un ocean 
de cancer, îmi strâng degetele într-un clește:
trebuie s-am emoții, erupții de vulcan

în pașii mei și-ai tăi, puțin strâmbi, pe un tăpșan
stă logica tăcută care mă-mblânzește
văd capilare cum se aprind în filigran 
trebuie s-am emoții, erupții de Vulcan