@brelocul lui petrov
alessandra de 1.80 o alint
asta mică & frumoasă ca o șefă
de cartel locuiește la nasa
în seara aia mi-a spus
că i-a murit un pacient
așa că am empatizat
însă tot ea m-a rugat să nu devin
sentimental și mi-a arătat pozele
de familie-n seara aia mă alinta
cu expresii tocilare stăteam
în balcon și strângeam de pe jos ozn-uri
rămase fără combustibil le amesteca
în scrumiera plină de chiștoace: uite, vezi?
n-am mai vorbit niciodată la fel ca atunci
mi-a zis cu aceleași expresii tocilare
că fantazez iar ea-i prea ocupată cu inventatul
rachetelor așa că am făcut gripă & febră și
simțeam nevoia să mă întind să
mă zgribulesc chiar acolo
nu știe că-n seara aia am luat
pe ascuns un ozn din scrumieră
și-l țin breloc la cheile de acasă
@motivația lui petrov
hai că poți
să te lași de fumat hai
că poți să te lași de
benzo
o țigare iar inima
-mi imaculează
respirația
@anul trecut pe vremea asta eram
la insomnia pe balcon cu prietenul pino și aveam
draci pe giulia și-mi era un dor de mi se trezeau
plămânii-n coaste anul ăsta tot la insomnia
în centrul vechi mi-e dor de alessandra și nu știu
de ce mi-a spus recent că n-o iubesc și că de fapt
nici măcar nu știu ce înseamnă iubirea și am râs și
mi s-a rupt inima cascadă de convulsii doamne
n-am mai plâns așa de ani de zile
să-mi sughițe plămânii insomniaci
sub coaste să-mi trag sufletul silențios
să nu mă audă nimeni să
mă răsucesc într-o șosetă
când ajungi acasă
vezi șoseta leoarcă
pe covor nu știi ce-i cu ea
o storci și o atârni
de țeava din baie iar viața
intră pe un făgaș
@prima epocă de piraterie
nopți polare deschid
geamul să fumez
o țigare și ascult
ambulanțele – spokoinaia noch’ spokoinaia
noch’ spokoinaia – mica & secreta mea imagine
tarkovskiană unde mă simt
singur & cel mai bine
iar liniștea se instalează-n mn
în parcul din spate – un far
îmi scanează punctele
sensibile încă din adolescență
pe când am fost internat la balamuc
după ce coboară ceața văd galioanele
și-mi amintesc de prima noapte de piraterie
când am făcut sex emoționați ca după
să mă trezesc intermitent până dimineață
și ascultam ploaia – combustibil pt rachete
parfumând cerul și îmbătând mateloții
și câte o ambulanță înjunghiind
liniștea de lângă spitalul de urgențe
voiam să mă întorc
acasă-n patul cu insule
& comori de grăsime
strălucind în lumina farului dar tu
dormeai și
nu voiam să te simți
singură de dimineață
eram adolescent atunci când
m-am internat am primit
carioci eram burdușit
cu iubire rulat
în grăsime un vierme
de lapte un soldățel
švejk atunci am văzut-o
pe dna doctor – o mamă
suprarealistă fiindcă tata
nu-mi construise încă farul
dintre sânii mamei și
nici insule și
nici flotă n-aveam
@petrov & ștb
am gripă iar de câteva zile stau
la ai mei adorm în valiza de lemn
a bunicului – nu se mai poate
ridica din pat și mă deprimă
așa că evit să-i mai dau bună dimineața-n valiză e întunecos și
îmi aduce aminte de un loc umed &
la fel de întunecos în care învățam
pt prima dată să simt însă ciolanele
îmi sunt acum prea grele &
dense ca mama să mă mai poată
culca-n uterul ei de lemn
cândva era beznă iar pe mn nu mă culca-n uterul ei de lemn
și nu mă trezea decât bâzâitul becului
uneori nu știu ce m-a ținut
să n-o bat pe mama: bâzâitul de wolfram
și mi se înnegreau
oasele și mă dilatam
metalurgic de fiecare dată
mă sprijineam
de șifonier și boram
ca după să-mi privesc galioanele
intestinale cum plutesc învingătoare-n vomă
n-a vrut niciodată să-mi accepte
îmbrățișarea de scuză-mă
de ceva timp mă strigă
lush ca pe tata de fapt
am început să semăn cu el
