puterea mea politică e visul.
nu reveria, nu ochii împăienjeniți de pojghița viitorului,
ci porțile de fildeș care distorsionează tot ce crezi că ești
în planul realității impecabil strunite.
forță:
capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort,
de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor;
putere fizică.
forța mea, refuzul de a fi o ființă vie care își încordează mușchii;
neputință.
singura atotputere, cea a zborului nocturn peste pajiștile copilăriei.
forță:
persoană (clasă, strat social, grup, organizație politică etc.)
înzestrată cu putere și energie, care acționează intens
într-un anumit domeniu de activitate.
forța mea, să rezist atracției de a acționa, de a funcționa, de a activa.
credința în câmpul magnetic al somnului.
forță:
urmat de determinarea „armată”
totalitatea unităților militare ale unui stat.
odată am visat o armată din lut
și pe tata șef al soldaților.
razele cotropitoare ale soarelui i-au topit pe toți în zori,
înainte să înceapă lupta.
forță:
acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus
sau de mișcare
sau îl deformează.
visezi. ești pe ulița care unește școala de casă.
e noapte și deasupra ta cad planete.
alergi în zadar. planeta îți atârnă deasupra capului, urmând să te zdrobească.
te faci mic și închizi ochii.
nu se întâmplă nimic. deschizi ochii. planeta e un glob mare și moale de hârtie.
forță:
putere de constrângere, violență.
singura obediență pe care o revendici,
a ta față de tine însuți, cel care nu neagă că somnul e moarte.
forță:
capacitatea de muncă a omului
totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului
puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice,
forță de producție.
în malaxorul transnațional, sunt rotița defectă din fabrică.
nu exist decât ca produs nocturn al minții mele care respinge structura.
a forța ușa, a forța mâna, a forța nota, a forța uși deschise
a sili.
silă de lumea trează.
de lumea care proiectează
operează
acționează
funcționează
care visează doar uneori, cu ochii deschiși.
vis:
iluzie deșartă, aspirație irealizabilă.
vis neputincios.
visul meu: a-ți da voie, prin mecanisme necontrolate, să creezi dezordine, anarhie, entropie
fără a te supune pe tine și pe aproapele tău dezordinii, anarhiei, entropiei.
visul, antisistemul, anticronologia, antimoartea.
capacitate a ființelor vii de a se opune.
*
greutatea corpului la naștere hotărăște
raportul cu gravitația de mai târziu.
masă informă, amorfă, spectrală.
materie subdezvoltată.
cantitate neglijabilă.
cine ești?
semn de aer.
masă inodoră, insipidă, incoloră.
cât cântărește aerul pe care îl respiri?
cât măsoară umbra ta?
materie inertă.
reducție negativă.
cantitate neglijată.
câte grame are numele tău?
câtă greutate atribui cuvântului
degeaba?
câți milimetri deții din suprafața totală a corpului tău?
cine face măsurătorile?
cuvântul cu greutatea cea mai mare decide.
putere de decizie.
afirmație.
contur clar, definit, hașurat.
cantitate măsurabilă.
proporție, proiecție, procente.
volum.
număr.
stabilește pentru următoarele afirmații dacă sunt adevărate sau false:
un corp este în mișcare rectilinie accelerată.
când un corp pornește are o mișcare frânată.
într-un vid perfect,
o pană și un ciocan ar cădea la fel de repede
dacă sunt lăsate să cadă
de la aceeași înălțime.
*
strategia mea de supraviețuire e dialogul continuu cu morții.
morții de mâine, de peste o lună, de peste ani.
anticipez tot ce-i menit să dispară
ca metodă de prevenție a excesului de melancolie.
arhivez urmele extincției cu precizie și rigoare:
periuțe de dinți uzate, tricouri găurite, cuvinte ieșite din uz
clasate cu grijă în sertarele noptierei.
morții au grijă de mine noaptea.
se așază cuminți pe marginea patului
îmbrăcați în tricouri găurite, ținând strâns în mâini periuțe uzate
șoptind cuvinte dispărute ca să mă liniștească.
mi-e milă de morții care nu sunt încă.
așa că umplu sertarele noptierei cu cât mai multe obiecte neînsuflețite,
le ajut să treacă pe lumea cealaltă,
iar ele, la schimb, îmi umplu nopțile cu fantomele viitorului.
ecuația e simplă:
nimic din ce cunoști deja nu te poate ucide.
monstrul de sub pat e doar tatăl mort
care vine să te viziteze din viitor.
lasă-i lângă pat cana cu pisici din care a băut tatăl lui în copilărie
și n-o să-ți facă nimic.
*
în fiecare dimineață o uzină fumegă în zare.
mă rog ca volutele ei să-mi ducă și mie dorințele mai departe,
căci credința în blocurile masive de materie e reală.
când trec pe lângă castelele de apă din câmpuri visez să fiu zdrobită sub călcâiul lor.
alteori râvnesc la adâncimile furnalului ca la liniștea dintr-o fântână abandonată.
în aburii negri, o văd pe ana,
femeia din sat care se arunca doar în fântâni secate.
urletele ei se contopeau cu bătăile clopotului la apus,
făceam cruce și ne lăsam pătrunși de cântec.
tot răul ducă-se pe pustii.
ana tânjea după liniște.
pe mine mă liniștește priveliștea cuptoarelor metalurgice
și răspunsul senzorial meridian autonom al fontei lichide.
mă sedează imaginile acestea. forța nu-mi aparține.
