Start
348 vizualizări
Citiți în 3 de minute
Cură de liniște

Nu-mi scrie, nu mă suna, roagă-te pentru mine și nu mă blestema,
mi-a scris băiatul pe care l-am iubit îndelung,
mâinile fratelui meu mai mic s-au oprit pe pian,
mesajul mi-a intrat de încă două ori
și de fiecare dată când l-am sunat după aceea,
mi-a răspuns doar portarul finlandez somnoros,
odată i-am povestit totul, m-a ascultat până la capăt
și a așteptat să închid eu,
n-o dădeam de capăt cu certificatul și cu tezele,
slăbisem, voiam să mor,
peste câțiva ani am văzut că în tot acest timp el fusese activ într-un grup de jongleri,
se pregătea să treacă de la măciuci la diabolo.


Doctorul

Cutreier pădurea cu fierăstrăul, căutând ciupercă de mesteacăn, deoarece,
dacă paharele sunt făcute din lemn sănătos,
bolnavii își ghicesc soarta după inelele anuale.

Ciuperca crește de trei ori mai repede decât arborele,
îi ispitesc creșterea în martie. Uneori găsesc ciuperci sub pământ,
le dau de gol lăstarii de advent crescuți strâmb.

Alteori nu găsesc nimic, degeaba îmi spun că
cine aleargă mai departe prin pădure primește mai mult.
Atunci mă întorc pe insulă seara târziu, în ceață.

Îmi pun masca cu cioc de pasăre: să nu ghicească după chipul meu.
În port deja mă așteaptă pacienții
precum țăranii care adună proverbe inexistente.


Fulvio

Opt ore de ploaie de grădină italiană promitea
linkul de Youtube pe care l-am accesat înainte de somn.
Apa se revărsa uniform peste piatra terasei,
peste frunze, din când în când mai și trăsnea.
După trei ore am auzit pașii lui Fulvio în fundul grădinii,
se întețeau și se domoleau, ca și cum ar fi căutat poarta de ieșire.
Apoi a găsit-o ori s-a lăsat păgubaș.


Oizer

Insula e liniștită, în lumina neonului un portar face mușchi.
În fața unui cinema demult dezafectat, pe o bancă
stau perechi maghiarizate și apoi românizate la loc.
Oizer așteaptă singur în ceață, cele două litere rămase
din numele cinematografului îi luminează spatele.


Traducere și prezentare de Mihók Tamás

Szőcs Petra (n. 1981) este o poetă și regizoare maghiară multipremiată. Născută în Cluj-Napoca, trăiește la Budapesta. Sursa traducerilor este cel mai recent volum de poeme al autoarei, A gonosz falu legszebb lakói (Cei mai frumoși locuitori ai satului decăzut, 2022).

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Poeme

de Luis Fernando Álvarez (El Aka)