De la Hamnet la Hamlet: Hamnet și Hamlet sunt același nume, oricare putând fi folosit în registrele din Stamford în secolul al XVI-lea. De la această particularitate onomastică, scriitoarea de origine irlandezo-britanică Maggie O’Farrell a dat viață unor personaje exemplare, altminteri cunoscute grație tragediei shakespeariene. Numai că drama istorică are în vedere mai cu seamă relația dintre William Shakespeare și Agnes Hathaway, al căror fiu, Hamnet, a murit în 1596, la vârsta de unsprezece ani. Plecând de la aceste coordonate ale romanului, regizoarea de origine chineză Chloé Zhao ilustrează forța catalizatoare a scrisului, nevoia de reflecție și de răgaz pentru ca un artist să transgreseze epoca în care trăiește.
Cunoscută mai cu seamă pentru filme independente – Songs My Brother Taught Me (2015), The Rider (2017), Nomadland (2020), cel din urmă având la bază ecranizarea cărții Nomadland: Surviving America in the Twenty-First Century de Jessica Bruder (cu Frances McDormand în rolul principal, pentru care Zhao primește Oscarul pentru cea mai bună regie, puternic influențată de Happy Together al lui Wong Kar-wai) – Zhao restituie forța de a se reinventa și curajul de a reda în registre noi subiecte tabu. Hamnet (la rândul său, ecranizarea ficțiunii istorice omonime semnate de Maggie O’Farrell) îi aduce lui Zhao Globul de aur, un premiu BAFTA, a doua nominalizare la Oscarul pentru cea mai bună regie (pentru care doar Jane Campion reușise o astfel de performanță).
Dacă tragedia shakespeariană omonimă are la bază disensiuni iremediabile între două familii care nu pot accepta puritatea iubirii dintre doi tineri, pelicula lui Zhao se concentrează asupra relației dintre soți, asupra legăturii dintre maternitate și forța implacabilă a naturii și, mai cu seamă, asupra relației dintre frați. Substituția, care apare și în textele shakespeariene, devine trama filmului: când micul Hamnet (foarte bine interpretat de Jacopi Jupe) se substituie surorii sale în vis și acceptă povara bolii, rămâne blocat într-o dimensiune care face imposibilă revenirea, dar și iluzia păcii. Tatăl – William Shakespeare (în interpretarea Paul Mescal) va căuta să își dizolve durerea în scris, însă mama (interpretată de Jessie Buckley) alege distanțarea. Moartea fiului este imortalizată de tată. Una dintre liniile de forță ale filmului vizează rolul expiator al scrisului, care înnoadă toate suferințele lumii și le transformă în literatură.
Imaginea naturii sălbatice ca un soi de prelungire a firii independente a eroinei, reprezentarea naturalistă a nașterii gemenilor, decalajul dintre venirea pe lume a celor doi, apoi cutumele, prejudecățile, ignoranța, ambiția, începutul epocii victoriene – toate reprezintă elemente importante ale acestei lumi care ne redă o epocă, o familie, iubirea și moartea. Pelicula lui Zhao pune în relief puterea de a transforma tragedia pierderii copilului, dar și ruptura dintre viață și vis, înțelegerea micimii omului în fața morții. În banalitatea lumii se insinuează forța geniului shakespearian, hrănită nu doar cu o fină înțelegere a timpului său, ci a timpului umanității.
