Sunteți dincolo, în camera mică, așteptând ca eu să termin cursul –
l-ai luat pe Lucas încet, cum numai tu știi să o faci, mamă, imediat ce
ai revenit de la spital –
pronunți „peșșșșșșșșșșșșșș-te”,
iar el repetă „ș”-ul ca o mică descoperire, apoi altele la rând:
UUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU
UUUUUUUUUUUUCCCCCCCCC
CCAAAAAAASSSSSSS
BM..,,,…//ȘȘLIUTRW 4P
ȚȚPI /,HDFJB KJJTSSSȚKFSZGJHHGFFFGLFZT
ȘLUDE
Ydt06wpăaavccgm,b
Ccccccdt bbnnnnnbcc xswq
LLLLLLLLLLLLIUYTREWDQ AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB
BBBBBBBBBBBBBBBB
BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB
BBBBBBBBBBBBBBBB
M
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
VVVVVVVVVVVVV V
De la primele încercări de scriere la limbajul articulat (sau invers, cine mai știe):
citești semnele și nu ai nevoie de cuvinte, doar de gesturi, și ele foarte puține.
Uneori, lipsesc doar o oră sau două și capeți, până la revedere, trăsături de om mare.
Despre războiul peloponesiac, dar și despre viață, în general, despre cum pedepsim și
suntem pedepsiți, despre cum amânăm și indecizia devine cea mai bună prietenă, dar și
cea mai calică formă de existență. Despre promisiuni și cum s-o luăm de la capăt, ca un joc
de macao sau imagini Dixit sau piese de puzzle, tangram sau ce mai inventăm în fiecare zi.
Despre orgoliul de om mare sau de om mic, despre cum se topesc rând pe rând fricile când
mă chemi să îmi șoptești ceva la ureche – la care dintre ele? – la amândouă, neapărat,
fără să știi că undeva, nu departe, mii de imigranți forțează granițele unui stat colonial,
dronele se plimbă pe deasupra noastră ca fluturii-sabie, în dansul lor ireal, amenințător,
îndrăgostit de moarte și de uitare.
