Dacă aș fi știut puterea cuvântului nu aș fi scris. Niciodată.
Poate așa Dumnezeu și-ar fi întors fața către mine. Și brusc aș fi devenit. Smerită.
Mi-aș fi plecat fruntea până la picioarele tale.
Doar cuvintele să nu se întoarcă împotriva-mi.
Să învăț să spun DA – facă-se voia ta. Niciodată Nu.
M-aș fi rugat ca nu cumva preocupată de mine să uit de tine. Și atunci nu aș fi îmbătrânit brusc. Nu aș fi înțelepțit brusc.
Cuvintele nu s-ar fi întors împotriva-mi. Rănindu-mă atât de tare.
Așteptând ca rănile să înflorească în. Așteptare. Trezvie.
La semafoare. Să văd verde
și să pot trece de partea cealaltă de mână cu tine.
Și-n ochiul tău să fiu tânără și frumoasă. Iar carnea uscată și slabă să devină fragedă și parfumată. Duhoare.
De ce atâta anxietate, frică, teamă, când în orice acatist se spune:
Bucură-te, crin alb răsărit în grădina
cea de sus,
Bucură-te, trandafir prea frumos mirositor,
Bucură-te, Floare – tu care ești floare între flori.
De ce atâta anxietate, frică, teamă, când trauma nu ți-o amintești. Poate fi o traumă intrauterină când cineva
te tot gâdilă cu un obiect răsucit doar, doar vei fi o pată de sânge dar tu nu și nu…
Și cu acest Nu cu care ți-ai pecetluit corpul, lipsit de plăcere, de bucurie, biciuit ca să CE?
Să arăți că se poate ce nu se poate?
Că se poate ce e împotriva firii?
De ce să transformi atâta sensibilitate,
frumusețe în duritate și forță!
Când tu ești cea mai rănită și aștepți ca rana să înflorească.
Întru eternitate.
7 ianuarie 2024
Exprimându-se și în artele plastice, Floarea Țuțuianu poate asuma poetic regretul concretizării în cuvânt. Mai cu seamă atunci când acest cuvânt e înțeles ca Logos divin. De altfel, dacă poeții ar conștientiza până la capăt riscul verbalizării estetice, ar fi situații în care s-ar abține de la a se mai exprima prin cuvânt. Este exact ceea ce semnalează frumos și convingător Floarea Țuțuianu, în poemul său. Însă consolarea poeților vine chiar din textul autoarei: toate rugăciunile sunt, de fapt, și niște splendide creații poetice. În definitiv, orice text poetic, oricât de îndrăzneț ar fi poate fi înțeles ca un acatist sui generis. Au dreptate și cei care, eventual, ar putea vedea aici un malpraxis hermeneutic; dar poezia, totuși, nu are niciodată un singur înțeles.
Floarea Țuțuanu a scris această poezie despre găsirea orbitor. Multe cuvinte au fost spuse de poeți, fiecare cuvânt este doar o urmă a ceea ce simțim și în ambiguitatea lui are o dimensiune universală. Totuși, această poezie mi-a dat un gust de viață, chiar dacă este amurg și sfârșitul așteaptă peste orizont. Datorită acestor cuvinte demne și simple, am simțit o demnitate și o vastitate unică de care atât de des ne lipsește în viață. Salutari din Polonia.