Când vei adormi vei fi curioasă
mă tulbură liniștea ta după cum vezi
casele părăsite nu mă mai recunosc
inconștientul tău mă confundă și
mă halește mărunt
instinctele nu sunt
cele mai bune călăuze
țărmul pe care vom sta este atât de timid și
doar puțini vor supraviețui
când vei adormi vei fi curioasă
de următoarea silabă
vântul de primăvară va apărea și
va dispărea
depresia ta îmi va roade
piciorul.
Nu vomit
doamna mea a murit și
câtă treabă aveam
firimiturile sunt uitate
pe-o bucată de pâine
nu gâfâi și nu vomit
respir fără rost și vomit
aș muri cumva
dar respirația nu se oprește.
Mirosuri întoarse cu cheița
se lasă praful
peste contururile monstrului
dintr-o pată de var
viermuiala miroase a formol și
a sudoare
mizeria-i bine proporționată
sunete și mirosuri întoarse cu cheița
ceasuri deșteptătoare
prin frecarea unuia de celălalt
golește-ți mintea
în toate direcțiile
străzile ambulante nu stau locului
după tăcerea molimei brusc e-o altă tăcere
vătuite străzile tușesc și adorm
sudoarea-i sexuală
ulei de trandafir cu iz de borhot
petice de mușchi
peste un glod invizibil
șobolanii fierb în tocană
în folicule și-n canale
tot ce-i voluptate vibrează
răbdarea ta e înfricoșătoare
ei sunt devoratorii
săpătorii de pulbere răzbunătorii.
Nici urmă de rest
gata cu venerația gata cu nostalgia
gata cu intersecțiile gata cu dezgustul
râurile curg spre amonte gata cu descurajarea
măruntaiele se dizolvă într-un flux psihotic
fiindcă plouă cu frânghii invizibile
fiindcă spaima se preschimbă în fiere
nici urmă de rest
oroarea obscenității
un munte de carne mai obscen
decât inerția cea obscenă
poartă spre pântece veșnic deschisă
devorând eșecurile celor pe care-i adorm
dar mai presus extazul
haosul și confuzia
aura spiritului discordant
ordinea din haos
confuzia și bâlbâiala divină
și absurdă și umflată de extaz
zeul de neatins potolind monștrii
care ne devorează
mai puțin groaznic mai puțin înfiorător
mai puțin nebun mai puțin delirant
mai puțin molipsitor
asta e o artă.
Păsări fără ciocuri
pentru fiecare mișcare se aprindeau becuri
pentru fiecare gest refuzat ieri
și uitat mâine
visez și se aprind becurile
păsări fără ciocuri
băluțe de vânt refugiate în toate direcțiile
o ceață de cuvinte îți înconjurase gura
aș fi vrut să te întreb
dar muriseși.
Amintește-ți ce nu s-a întâmplat
altceva s-ar fi putut întâmpla
acum amintește-ți ce nu s-a întâmplat
aterizează spre emoțiile tale
atât de intens ca și cum ar fi pentru ultima oară
rațiunea ta ne va devora
atât de repede și atât de subtil
golul dintre noi se va umple
cu acest nimic și
fiecare va avea o altă explicație
sensurile cuvintelor se vor juca cu
vorbele noastre
la nevoie mă voi seduce singur
la nevoie o ficțiune își va depăși utilitatea
umbrele noastre vor visa o miopie
tangibilă care vibrează
în sfârșit vom fi înlocuiți de
o pierdere
adâncimea ta mă strangulează
ești invitația mea care depinde de-o
altă gramatică
altceva s-ar fi putut întâmpla
amintește-ți acum ce nu s-a întâmplat
în sfârșit tăcerea noastră dobândește
măiestria singurătății de sine
cumpăratul pâinii
mâncatul sarmalelor.
O iau de la capăt
când nu-i adevărat e-așa de urât și
bate vântul niciodată zadarnic
spațiul unde adormisem se va transforma
ca-n textele nescrise
după ploaie o iau de la capăt
tufișuri luminează pădurea din creier
prin gaura cheii
imaginea ta mă devoră
când ți-am atins pantoful m-am speriat
o doză de medicamente ar fi de-ajuns.
