1. Cum s-a conturat ideea romanului Un atac de panică?
Romanul e inspirat dintr-o poveste reală (un coleg face un atac de panică pe un aeroport din Africa de Vest). Atunci am realizat că respectivul atac de panică plutise în aer încă de când am aterizat în Ghana, dar nimeni nu se aștepta să se declanșeze fix înainte de îmbarcarea în elicopter. De fapt, nimeni nu avea habar când se va declanșa, deși era clar că e o chestiune de timp. Și, într-o dimineață, în timp ce-mi beam cafeaua, mi-am zis că ar fi haios să scriu un fel de cronică a unui atac de panică anunțat, ca să-l parafrazez pe Garcia Marquez. 🙂
2. Cum a decurs scrierea lui?
Inițial am cochetat cu ideea de a înghesui povestea atacului de panică în Navetist la tropice (publicat în 2023), dar aveam deja o grămadă de material pentru volumul ăsta și riscam să trimitem la tipar o ditamai cărămida. Prin urmare, am renunțat. Am început să lucrez la el prin 2024, intenționând să-l introduc într-un volum de proză scurtă numit Toată lumea se pricepe la fotbal. Planul era să adun unsprezece povestiri din diverse țări, inclusiv România, a căror acțiune să aibă de-a face, măcar tangențial, cu fotbalul. Gen un televizor de la care se aude, pe fundal, comentariul unui meci. Sau asasinul să poarte un tricou Real Madrid. Din păcate, Un atac de panică s-a dovedit disproporționat de mare față de restul textelor „fotbalistice”, așa că m-am văzut nevoit să-l public separat. De fapt, a ieșit puțin cam scurt pentru un roman, dar, cu siguranță, mult prea lung pentru a face parte dintr-un volum de proză scurtă. Andreea Niță, care a editat textul și căreia îi mulțumesc pe această cale, m-a convins că e ok să apară ca roman.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul Un atac de panică?
Cu zâmbetul pe buze, deși subiectul sună destul de sumbru: pandemia de Covid-19 este în toi și circa patruzeci de bărbați, angajați pe o navă de foraj, sunt nevoiți să petreacă paisprezece zile de carantină închiși într-un hotel situat undeva pe coasta sudică a Ghanei. E drept, au loc și câteva scene de bullying, dar, prin comparație cu ceea ce se întâmplă acum în materie de bullying în politica locală și internațională, Atacul meu de panică pare o poveste de adormit copiii. Una amuzantă, sper.
