1. Cum s-a conturat ideea romanului Viața cu Neluțu?
Ideea romanului există de foarte mult timp, însă mi-am dorit mult să iasă o carte de calitate. Am considerat că povestea părinților mei nu poate fi scrisă oricum. De aceea am apelat la cursul de roman al Simonei Antonescu. Nu am mai scris roman, conform definiției pe care o are un roman, de aceea am considerat necesare câteva idei teoretice pe care să le pun în aplicare.
Dar ideea care a fost la început a fost canibalizată de povestea finală. Privind acum în urmă, aproape că nu a mai rămas nimic din ea, nici titlul, nici structura, doar ceva rămășițe din poveste.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Scrierea lui a început în 2023 ca o poveste de dragoste și viață între doi oameni, mai exact părinții mei. Apoi, avansând, am observat că personajul Neluțu, care trebuia să fie unul tranzitoriu, avea un impact imens în comportamentul tuturor personajelor. În acest fel a curs povestea, ajungând inclusiv titlul cărții să fie acaparat de un personaj care nu a apucat să fie cunoscut bine de o parte din personaje, mai ales de personajul principal. Evoluția poveștii a fost una neașteptată, însă am lăsat-o să își găsească singură calea. Pe tot parcursul scrierii, unele pasaje au fost greu de scris, fiind foarte personale și triste. Trebuia să mă opresc și să las să treacă câteva zile pentru a termina pasajul, mai ales cele în care trebuia să mi-o imaginez pe mama la înmormântarea fratelui meu și trebuia să descriu asta.
Experiența scrierii a fost una interesantă și, sincer, nu mă așteptam să mă poarte prin atât de multe stări. Crearea unui roman este mult mai palpitantă decât citirea unuia. A devenit pentru mine o pasiune care nu mă macină, ci mi-a dat răbdarea să las povestea să apară. Nu m-a grăbit, nu m-am simțit presat de timp. Au venit toate parcă într-o normalitate și asta m-a făcut să mă bucur după fiecare pagină terminată. Această carte mi-a confirmat existența pasiunii mele pentru scris.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul Viața cu Neluțu?
După ce am terminat romanul și l-am citit din perspectiva unui simplu cititor, mi-am dat seama că romanul este unul foarte trist. Nu asta mi-am dorit, dar așezarea întregii povești acolo a dus și nu am vrut să mai schimb ceva. De aceea aș vrea ca cititorii să citească această carte cu aceeași inocență pe care am încercat eu să o pun în personaje, tocmai pentru a mai atenua din tristețe. Trebuie luată ca o carte despre înțelegerea celui de lângă tine.
