1. Cum s-a conturat ideea romanului Salinger și fata cu părul roșcat?
În urmă cu 2-3 veri citeam relaxat, la umbra ideilor în floare, romanul lui Daniel Mendelsohn, O odisee, și mi-a atras atenția structura lui, cum dintr-un curs despre epopeea lui Ulise autorul construiește un roman personal. Și atunci mi-am amintit că am în sertar o teză de doctorat despre J. D. Salinger care nu face decât să adune praf, ce-ar fi să o transform și eu în roman? Dar, spre deosebire de romanul lui Mendelsohn, unde atmosfera e destul de tensionată, având ca punct central relația semi-disfuncțională dintre autor și tatăl lui, eu am pornit de la ideea de a scrie un roman de dragoste (fie el și unul doct, livresc, intelectualist), de unde și titlul cărții. Planul de bătaie îl aveam deja conturat în minte, dar ca să fac experiența scrierii lui și mai interesantă și mai palpitantă, am cerut acordul iubitei mele să fie personaj în roman, cu numele ei real, ea fiind – desigur – fata cu părul roșcat. A acceptat fără să stea pe gânduri, și restul e istorie.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Mai greu decât mi-am închipuit în prima fază. Nu e deloc ușor să iei un text academic și să îl treci prin filtrul ficțiunii, ba să-l mai și faci citibil și să convingi un editor exigent (sau mai mulți, cum a fost în cazul editurii Polirom) să publice manuscrisul, într-o piață de carte tot mai selectivă și cu cititori tot mai puțini (dar, paradoxal, tot mai mulți scriitori). Fiind romanul meu cel mai complex și lung de până acum, am avut dubii serioase, inclusiv după ce am semnat contractul și i-am dat drumul în lume. De ce ar fi interesat cititorul român de un curs fictiv despre Salinger și de o poveste de dragoste, mai mult intelectuală decât erotică, între un prof și o studentă? Apoi, nici memoria mea nu mai e la fel de vie ca odinioară. M-am bazat mult pe faptul că știam subiectul tezei pe de rost, dar când colo, ce să vezi, au trecut mai bine de 10 ani de atunci și a trebuit să reiau o parte din bibliografia critică despre Salinger, dar și memoir-ul scris de fiica lui, Margaret Ann Salinger, pe care am transformat-o la rândul ei într-un personaj episodic. Ca să rezum, deși am pornit în această aventură cu mult elan, procesul de scriere a fost mult mai anevoios decât am sperat, cu pauze mai scurte sau mai lungi, mi-a luat undeva la doi ani finalizarea romanului.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul Salinger și fata cu părul roșcat?
Deși am avut teama că acest roman va putea fi citit doar de inițiații în opera lui Salinger, o seamă de critici avizați care au întâmpinat deja cartea prin cronici publicate în mai multe reviste importante (Grete Tartler, Grațiela Benga, Bogdan Crețu, Gheorghe Schwartz, Adrian G. Romila, Victor Cobuz), au conchis că ea poate fi o experiență de lectură plăcută și pentru cititorul încă nefamiliarizat cu scrierile autorului american. Cum mi-aș dori să fie citit romanul? În primul rând ca oricare alt roman bun, iar Salinger să fie pretextul de a stârni cititorul să-i descopere opera dacă nu a făcut-o încă. Ceea ce s-a și întâmplat deja, mai mulți prieteni (sau necunoscuți) mi-au transmis că romanul meu i-a făcut curioși să citească proza lui Salinger.
