Ciprian Măceșaru: Dragă Clara, internetul este zgârcit în privința biografiei tale. Ai origini românești, locuiești la Dallas și ești poetă și traducătoare. Am mai putut afla că ai un masterat în poezie la Universitatea Adelphi, că ai publicat două volume de poezie în limba engleză, că ai câștigat Robert Muroff Poetry Award și că urmezi cursurile unui doctorat în Literatură la Universitatea din Dallas, sub îndrumarea binecunoscutului profesor și traducător Sean Cotter. Ești prezentă în mai multe antologii și ai fost tradusă în persană, franceză, rusă, română… Ai tradus din Ioana Vintilă, Irina-Roxana Georgescu, Ioana Cosma și Ștefan Manasia, căruia i-a apărut de curând în SUA, în tălmăcirea ta, volumul The Clear Sky. Dar să nu mă grăbesc. Spune-mi, te rog, care e povestea originilor tale românești.
Clara Burghelea: Bună, Ciprian! Mulțumesc pentru invitație! Înainte de a-ți răspunde, îți reamintesc că am tradus și poeziile tale, apărute de curând în prestigioasa revistă Mantis. Sunt născută la Râmnicu Vâlcea, dar în ultimii unsprezece ani am călătorit și locuit în State, în contextul studiilor. Acum sunt doctorandă la University of Texas din Dallas, unde și predau cursuri de compoziție și scriere creativă.
CM: Cum ai ajuns la poezie, când ai început să scrii și ce poeți te-au marcat?
CB: Am ajuns la poezie într-un mod aparte. Deși am crescut înconjurată de cărți, nu m-am simțit niciodată încrezătoare să scriu în limba română. În schimb, ca traducător de limba engleză și franceză, am fost în permanență conectată la literatură. Scrisul, mai precis poezia, a apărut în limba engleză, în contextul morții mamei mele din 2009. Sunt întrebată des de ce nu scriu în română; engleza mi-a fost tot timpul la îndemână, iar copilăria petrecută în perioada de cenzură comunistă m-a făcut să mă îndepărtez oarecum de limba maternă. Sunt o poetă și traducătoare exofonă.
CM: Te rog să ne spui ce este exofonia. E un concept mai puțin familiar.
CB: Exofonia este actul de scriere creativă într-o limbă diferită de cea maternă, o limbă adoptată. Este o practică veche din antichitate, dar termenul a fost inventat în 2007.
CM: Știu că în ultimii ani au fost traduși în engleză Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Gellu Naum, Marta Petreu, Liliana Ursu, Dan Sociu, Radu Vancu, Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Ion Mureșan, T.O. Bobe, Andra Rotaru…, dar mă întreb dacă există cu adevărat poezia românească în spațiul anglofon sau e numai pour les connaisseurs. Cum stau lucrurile?
CB: Există poezie românească în spațiul literar internațional prin intermediul traducerii. Oameni precum Sean Cotter, Monica Cure, Claudia Serea, Alina Ștefănescu, Diana Manole, Anca Roncea, Alta Ifland, Gabi Reich, Josephina Komporaly – ca să numesc doar câțiva dintre ei, unii poeți și traducători – sunt cei care fac accesibilă literatura română în mod admirabil publicului anglofil, francofil, maghiar etc.
CM: Îmi place mult intensitatea poeziei tale, precum îmi place limbajul mereu surprinzător. Sintaxa îndrăzneață și plasticitatea formulărilor compun o esență tare, relevând un excelent echilibru între tehnică și emoție. Sursele adânci ale poeziei tale sunt dezarmante, imparabile și mă întrebam citindu-ți poemele, și asta e ceea ce te rog să-mi spui, unde se termină substanța personală și unde începe mitologia, febra irealității, pentru că alchimia procesului tău creativ pare să impună noi forme de realitate.
CB: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Trebuie să mărturisesc că poezia mea tradusă în limba română sună străin, aproape impersonal. Este o experiență ciudată să inversez rolurile, din traducător în poet tradus. Dar Ioana Cosma, ea însăși poetă, face o treabă minunată și îi sunt recunoscătoare. Versurile mele sunt deopotrivă tributare spațiului personal, culturii în care m-am născut, dar și geografiei actuale. Într-un articol faimos, „Writing in the «grey zone»: exophonic literature in contemporary Germany”, Chantal Wright, traducător și scriitor, vorbește despre literatura exofonică ca fiind o zonă gri cu o dinamică stilistică și lingvistică aparte, unde se scrie într-o limbă adoptată, nu în cea maternă. Exemplul ei cel mai faimos este scriitoarea de origine japoneză Yoko Tawada, care s-a relocat cu ani în urmă în Hamburg și scrie în germană. Ca și ea și alți scriitori exofoni – Elif Shafak, Jhumpa Lahiri, Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Joseph Conrad, Milan Kundera, Assia Djebar, Edwige Danticat etc. –, și eu explorez în poeziile mele această experiență de a trăi și de a scrie în afara limbii materne. Prin urmare, poeziile mele poartă reziduurile limbii și culturii materne, totodată reflectă viața mea împărțită între două lumi, în engleza specifică unei vorbitoare de română și franceză.
CM: Epifaniile poetice, momentele de iluminare sunt bruște și rare, iar unii poeți le-au confundat cu metaforele, îndesându-le în poeme până la îngrețoșarea cititorului. Cum îți scrii poemele, aștepți aceste momente sau încerci să ajungi la ele scriind?
CB: Este o întrebare bună. Aș vrea să pot spune că am aceste momente speciale de epifanie, dar nu este cazul. E vorba de citit și de scris într-o manieră disciplinată. Cel puțin așa merg lucrurile în cazul meu. Doar scriind ajung la o poezie care să mă satisfacă; asta nu înseamnă că nu scriu și poeme proaste. De obicei rămân la nivel de ciornă, dar e foarte probabil ca un vers, o metaforă, o asociere senzorială să fie un punct de plecare pentru un alt poem. Disciplina înseamnă, de exemplu, să particip alături de alți poeți, de zece ani, la April Poetry Month, când fiecare participant se angajează să scrie o poezie, bună sau rea, zilnic, pe toată durata lunii aprilie.
*
Poeme de Clara Burghelea
Traducere de Ioana Cosma
Clara Burghelea este poetă și traducătoare. A publicat două volume de poezie în limba engleză: The Flavor of The Other (Dos Madres Press, 2020) și Praise the Unburied (Chaffinch Press, 2021). A tradus volumul Cerul senin de Ștefan Manasia, volum publicat în septembrie 2005 sub titlul The Clear Sky, la Dos Madres Press. Poeziile și traducerile ei au apărut în Gulf Coast, Delos, Mantis, The Los Angeles Review, Poet Lore etc. Scrie recenzii pentru Ezra, An Online Journal of Translation.
Ioana Cosma este lector universitar și scriitoare. A publicat volume de versuri în țară și în America de Nord, romane și o piesă de teatru. Anul acesta va publica un nou volum de versuri la Editura Rocart.
Iubirea lasă în urmă firimituri de pâine
pentru mincinoși cu voci frumoase, șoareci cu felurile lor insidioase, poeme care trăiesc la marginea dinților, pofte meschine, albăstrele care vor înflori de două ori, orice respiră pe jumătate pe margine, în paranteze sau ochi triști, dorințe schimbătoare, amintiri care să usture vârful limbii, suferința de a se târî afară din adăpostul inimii, cei ce se hrănesc în mod oportunist precum furnicile, inimile însingurate, vrăbiile, palmele tale pline, cerul alb care pune în scenă un montaj colorat, ploaia care pic-pic-picură la fereastra noastră deschisă, mai apoi, luna care tânjește să fie aflată, cuvinte care să ne inunde gurile, zona noastră de confort verbal care este somnul liniștit, nimeni nu are nevoie de un festin când abundența se află în tăceri frugale.
Cum să scrii un poem despre pierdere
Începe cu rămășițele pe jumătate descompuse ale unei nopți grele,
apoi cu vasta neputință de a te împăca cu absența.
Apoi începe cu zorii care pulsează, felul în care soarele se umflă
cu fiecare sunet de pasăre, fiecare adiere de vânt, apoi lumina dureroasă.
Începe mereu cu trupul, dezvăluirea lui moale sub așternuturi
calde, din cuvinte dornice să întineze aerul subțire, apoi începe.
Începe cu măduva memoriei, tăind prin tăcerea apăsătoare,
flux și reflux de dor și plâns, să știu că tu
ești altundeva, degetele tale, spire în inima
de origami a altcuiva, o super-lună de muguri ce înfloresc
în gura ei. Totuși, începe prin a termina, apoi termină acest început
ce odată era plin de promisiuni, buzele tale gonind peste fruntea mea.
Demoni ai vitezei
Îi numește prietenul meu Frank, în timp ce trage pe dreapta pe autostrada 49,
pentru a-i lăsa să-i depășească Kia Sorento. Mergem cu mașina să aflăm
unde a fost descoperit aurul prima dată la John Sutter’s Mill.
Când șoferii grăbiți nu mai semnalizează, Frank deschide geamurile.
Adieri ușoare de aer tomnatic, un soare pârguit care se rostogolește
în spatele copacilor, o cercevea de triluri de păsări, apoi liniște.
Imaginează-ți-i pe cei ce sapă, zice Frank, sorbind whiskey dintr-o cană
de metal lângă un foc de tabără aprins în grabă lângă râu, o briză iute
în noaptea înaltă, caii respirând umed peste capetele lor.
Și îmi închid ochii o clipă și aud șeile scârțâind, iarba umedă peste glezne,
muzica din umbră a pădurilor, iar mașinile care gonesc și cina de Ziua Recunoștinței
pe care o vom pregăti de la zero, această săptămână departe de predat și învățat petrecută
împreună cu el și soția lui, totul pare poleit în aur, și mi-l imaginez pe James Marshall
și echipa lui de constructori sorbind din priviri, la sfârșitul unei lungi zile, pietricelele strălucitoare din Coloma, luminoase și fragile ca majoritatea lucrurilor importante din viața noastră pe care le privim cum alunecă și ni se strecoară printre degete, cu o licărire ușoară.
