1. Cum s-a conturat ideea volumului Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare?
Am încercat să caut (în faldurile memoriei, pentru că ea este materia primă în tot ceea ce scriu) cum anume ne structurează viețile acele momente în care mintea alege să nu ne mai asculte. E vorba despre cazurile în care suntem conduși mai mult de pulsiuni decât de rațiune, clipele în care suntem mai aproape de animalitatea din noi decât de imperativul conviețuirii pașnice și, mai ales, despre felul în care ne transformăm atunci când suntem prizonierii remușcărilor, ai complexelor și ai fobiilor de tot soiul. Ideea nu s-a conturat în mod conștient, dar când m-am așezat la masa de scris am știut că nu am altă cale decât să pun pe hârtie ceea ce mă tulbură, ca să fac din exercițiul scrierii o formă de mărturie salvatoare.
2. Cum a decurs scrierea lui ?
A fost mai dificil decât la precedenta mea carte, Aici locuiește frica. Acvariul e o carte mult mai intimă și mai dureroasă, pentru că nu face niciun ocol suferinței care a născut-o. Se îndreaptă spre ea, o confruntă și o dezvăluie fără niciun fel de concesie. De aceea, procesul scrierii volumului s-a întins pe mai multe luni. Nu am avut un program prestabilit, am scris atunci când singura mea dorință era să fac timpul să treacă mai repede. Îmi plăcea ideea că lumea din interiorul creierului meu funcționează după alte reguli decât cele ale vieții de dincoace de frunte. Noi nu gândim „gramatical”, nu suntem tributari sintaxei, topicii sau cronologiei atunci când veghem la goana nebună a gândului din cap. M-a ajutat așadar să mă supun normelor de scriere coerentă, ca să-mi dau voie să trăiesc, fie și pentru câteva minute, într-o patrie a ordinii, a eleganței discursive, a clarității argumentative.
În ceea ce privește unde și cum, mi s-a întâmplat să scriu în restaurante, în săli de așteptare, la birou, acasă, ba chiar și în parcările unor supermarketuri. Oriunde găseam o fereastră de timp și simțeam că e nevoie să mă strecor din nou în irațional (ca să-l convertesc în inteligibil), profitam de ocazie.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare?
Nu am avut în minte un anume tip de cititor. Dar, dacă am decis totuși publicarea lui, cred că volumul ar trebui să se adreseze celor care nu se tem să-și privească defectele în ochi. Acvariul e, până la urmă, o carte despre întâlnirea cu întunericul și despre asumarea deschisă a unor infirmități sufletești. Probabil că nu e o lectură foarte ușoară, dar mi-am asumat riscul confesiunii brutale, fără să-mi pese dacă voi fi judecat prea aspru din cauza ei. E și asta tot o formă de nebunie, dar literatura e prin excelență tărâmul libertății absolute. Și ar fi păcat să nu profităm de darul ăsta minunat.
