1. Cum s-a conturat ideea volumului Revărsatul zorilor?
Lucram la un roman care îmi dădea bătăi de cap în vremea aia și într-o seară îi povesteam cuiva de o întâmplare din adolescența mea, despre unul dintre evenimentele care într-un târziu și-a făcut loc și în Revărsatul zorilor, în formă modificată. De la povestirea asta a început, cu care îmi dădusem seama că aș putea să scriu despre un lucru fără să scriu despre el. Sau să pretind că o poveste e despre ceva și să descoperi, mergând pe cărările lăturalnice ale poveștii, că ele sunt de fapt cărările ei centrale și că ceea ce ai parcurs până aici e doar pretext și abatere. Voiam să fac asta pentru că și în viața mea mi se părea că se întâmpla același lucru și că ce odată părea în ea central acum ajunsese mai degrabă periferic. Voiam să transmit sentimentul ăsta de rătăcire melancolică care vine după reașezarea hărții unei vieți, după ce ți-ai pierdut încrederea în lucruri, în oameni și lumea s-a împuținat și-a devenit mai dificilă.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Asta e simplă: am venit la Oradea să le scriu. Aveam câteva scrise, am scris cred că vreo cinci cu totul la Oradea, și apoi la întoarcere în București am scris-o pe ultima. La mine scrierea de cărți nu decurge nicicum, nu există ritualuri. Dacă am ce scrie, scriu, dacă nu – aștept. În cazul ăsta n-a trebuit să aștept.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul Revărsatul zorilor?
El e în principiu un text scris la tristețe, o declarație de dragoste pentru ambiguitatea existențială, pe fondul unor iubiri mai mult sau mai puțin întâmplătoare. Nu știu dacă o să mai fiu vreodată la fel de pierdut pe cât eram când l-am scris. Altfel, l-a citit lumea și ca fiind despre sex, și ca nefiind despre sex, și ca fiind afectuos, și ca fiind dur, și ca fiind biografic, și ca jucându-se de-a biografia, și ca fiind prea eseistic, și ca fiind autenticist, artificial sau douămiist. Dintre cărțile mele, asta a primit interpretările cele mai contradictorii. N-are nimic dacă o mai ține așa o vreme, până se așază într-o formulă, dar în ultimă instanță aș vrea să fie citit cu mai multă răbdare. Mult din sensul global al cărții stă în câteva idei.
Ficțiunea intrigă, prin definiție, de aici firescul caracterului contradictoriu al reacțiilor. În schimb, nonficțiunea fie convinge, fie nu convinge, și-atunci reacțiile sunt ferm majoritare într-o direcție sau alta.