Denis Rotaru
Născut în 2005, Denis este student la Psihologie în Timișoara. A publicat poeme pe platformele Cenaclul Visceral și Flwr Poetix și a participat la proiectul Street Poetry Against Hate din cadrul Bucharest Street Art Festival. În prezent co-coordonează Comuna 30 și lucrează la volumul său de debut.
have a nice life
seara,
își făcea microdosing cu have a nice life
și nu și-a zis niciodată asta în română
că nu suna la fel de bine,
și în ce context putea să o folosească?
spune
have a nice life homelessului căruia
abia i-ai dat un leu,
spune
have a nice life mamei singure care găsește
fața de masă arsă de copilul lăsat singur acasă
spune
have a nice life femeii cu atașament evitant care te iubește
până peste cap și-ți zice hai să ne despărțim
spune
have a nice life fostului cu grad mare de depresie
care îți scrie la 3 dimineața
have a nice life
fă una scurtă înainte ca viermele etern să înghită barul ăsta jegos, unde ne-am întors de mai multe ori decât am vrut să plecăm
să ai o viață bună
să ai o viață bună,
animal de stradă cu pașii în tandem
care pică greu și repede ca mingea de bowling
pe degetele unui copil care vrea să își cunoască tatăl
care stă la o distanță safe
de upper class
sfântul middle class,
și ți se făcea gura pungă încercând să ghicești
data din calendarul ortodox în care coacem colăcei
cu făină și ulei primite de la UE
căindu-ne pentru acest sfânt
arde fundul colăceilor de tava de yena
arde-o
ridică-te dimineața cu palmele arse
trece-le prin ulei și întoarce colăceii
trage pe tine tricoul cu dr. manhattan,
uită-te în oglindă,
cât de frumos ești azi, animal de stradă
nu e așa, frumosule? șmechere, bogatule,
nu-s toate cu mâinile pe gâtul tău
și cu picioarele în aplicația BT Pay,
să-ți bage IBAN-ul,
să-ți livreze banul,
ah animal frumos bogat șmecher rege de stradă, șef pe clanuri și asul la’ nașu,
ce să-ți mai zic,
să ai o viață bună,
nu,
nici măcar atât,
să ai o viață cel mult ok
fă vere și tu una scurtă înainte ca viermele ăsta etern să ne înghită, că poate ne prinde garda că iar am împărțit fifty-fifty marfa.
și la stat și asigurare nu am dat nimic
când puteam da
totul
Să ai o viață bună
(bis bis bis)
Când ai făcut 19 ani
ți-am făcut o poză cu tortul în brațe
cu lacrimile în ochi
i-am trimis-o maică-mii
să vadă că ți-a plăcut tortul
și am adăugat-o în mica expoziție
dedicată ție
din conversația noastră de pe whapp
Când mama ta a făcut 50 de ani
am ascultat-o pân’ la 4 dimineața
cum a vorbit despre pulă
nu aveam cu ce ajunge acasă
Când am făcut 19 ani
mi-ai făcut un desen cu Scott Pilgrim
și Ramona Flowers, dar nu erau
Scott Pilgrim și Ramona Flowers
eram noi, da-n stilul ăla
și mi-ai făcut o poză în care
mi se vede dintele lipsă
Când eram prieteni
ți-ai pus dezinfectant pe mâini
mi-ai zis lipește-ți palmele
și mi le-am lipit
și ai început să mi le freci
în timp ce te uitai în ochii mei
amenințător
Când a murit unchiu’ Sandu
mi-ai spus
uită-te la mine
spune-mi, cum ți se pare că trec prin asta?
ți-am zis
mi se pare că te bucuri mai mult de moment
și asta te-a întristat puțin
Când ai venit la mine de crăciun
ai coborât din mașina mamei tale
cu un sac de cadouri pentru mine,
maică-mea, taică-meu, sor-mea
Când ți-am zis că mă mut,
te-am rugat să ai grijă de soră-mea
și ne-am despărțit
după 6 luni ți-ai cerut scuze
m-ai întrebat ce mai face?
s-a apucat de fumat
s-a apucat de băut
ce să mai facă?
bine.
Când am fost la o cabană jegoasă de revelion
m-ai machiat
m-ai făcut
your own baby doll
Când am fost internat și operat
n-ai fost acolo
Când câinele ți-a mâncat câinele
mi-ai lăsat un mail în care mi-ai zis
că te bucuri de toamnă
Ai fost:
mamă pentru mama ta,
soț pentru ea, tată pentru tine,
trusă de prim ajutor, make-up artist.
Ai fost moș crăciun, iepurașul de paște
care purta top și iarna.
N-ai fost asistentă medicală,
dar ai fost cea mai curată și sexy
clinică de detox.
Nu ți-am dat niciodată hainele jos,
nu mi-ai dat niciodată hainele jos,
te-am sărutat o singură dată pe gât
stil privat
m-ai sărutat de mai multe ori pe gât
stil exhibit
Mi-ai fost copil,
iubită,
amantă
răspunsul la cerințele mele
Iar tu,
tu n-ai cerut niciodată nimic
și nimeni
și nici eu
n-am înțeles asta
Toți aveau nevoie de tine
dar cel mai mult
aveai tu.
Acum te visez în pragul unui
deces, porți o rochiță albă volantă
care îți dezvăluie piciorul amputat
și mă suni,
că nu mai ai cârje
să te susții cu mâna peste gâtul meu
să te duc să-ți iei medicamente
pentru durere
Să ai o viață bună.
Alexandru Vălcăneanțu
Alexandru este membru al cenaclului Comuna 30 din Timișoara. Iubește poezia și alte forme de literatură, cântă la instrumente muzicale și vizitează adesea galerii de artă vizuală. Este tatăl unui Yorkshire Terrier.
*o pisică birmaneză și un motan roșcat*
mi-e teamă să pierd ce mai am;
animăluțele mele de companie
bolnave și neîngrijite,
cele care îmi stăteau la picioare și pe piept
când gravitația îmi strivea oasele.
dependență și sexualitate felină;
fecundație neîmplinită și incompletă
decadentă
depravată.
calea de mijloc dintre a fi o birmaneză pufoasă
și un motan roșcat hiperkinetic
este un corp cu prea puțină încredere,
o față prea puțin luminată
și timorată.
mă chinuie
și mă doare
pisicile masochiste miaună cu accent ardelenesc
undeva pe gardul spitalului mohorât
cel de neuropsihiatrie.
ele torc;
sunt alinarea pacientului cu ideație suicidară
în acest fermecător oraș transilvănean
cei neacceptați se trântesc de ciment
suficient de violent
cât să provoace o hemoragie.
în acest pitoresc oraș transilvănean
pisicile plâng în locul oamenilor,
sunt plânsete guturale
sunt gemete asurzitoare.
roșcatul trebuie să supraviețuiască.
*pisică neagră/turcoaz*
jungle izolate și oceane adânci
pătrunse
concentrate în esențe
concentrate într-o singură sferă
înghețate în cuburi
și paralelipipezi
îmi plăcea să mângâi blana de cărbune și latex
cu ochii minții
să-i simt textura prin cristalin
să-i simt mirosul de scorțișoară prin nervul optic
și farmecul prin iris
sunt atâtea pisici în cartiere și adăposturi
atât de multe se plimbă noaptea pe stradă
sunt atâtea pisici adoptabile
și totuși e una singură pe care o doresc
ploaie torențială de vară
astăzi
trebuie să sosească la ora trei
riguros să spele blana și lăbuțele
inima să o purifice
cuantificabil
invincibil
amorf
soarele după mustăți întunecate
răsare destul de rar.
eu nu pot să vorbesc despre asta.
*triadă pisicească*
lumea de azi
este plină de feline cu priviri ascuțite
încruntate
sau mai degrabă senzuale
desfrânate
pline de însemnătate
sunt o pradă ușoară
un mic șoricel naiv și confuz
iar ele sunt mari
și colții lor absorb sufletele altor șoricei
și trupurile însângerate ale tuturor rozătoarelor
care au îndrăznit să fie iubite
sau să calce în casele oamenilor.
și totuși
în lumea asta
există o pisicuță vărgată cu picioare scurte
fără gheare
a cărei blândețe întrece orice felină.
una care nu prinde șoareci
una fără instincte de vânătoare
una care iubește câinii și alte animale domestice
și mănâncă doar din pliculeț
și nu atacă decât atunci când e în pericol.
și fiecare pisică domestică are un om
care o mângâie
și îi oferă emoția și energia de care are nevoie
să crească
să prospere
să nu mai simtă suferință.
eu sunt pisică
eu sunt șoricel
eu sunt om
Giorgia Harasim
A început cu proza scurtă, participând la concursuri de scriere creativă: a publicat în Cartea Copilăriilor (2016, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță) și în cadrul Cenaclului „Pavel Dan” din Timișoara; timp de cinci ani a câștigat premii la Concursul Național de Literatură „Visul”. Recent a descoperit spoken word și a reprezentat Timișoara la Campionatul Național de Slam Poetry de la Sibiu (2024). La final de 2025, a publicat în antologia de poezie feminină timișoreană în/semnul ei.
The Yellow Submarine
a parcat în Severin
mie să-mi cânte bitălși la înmormântare
nu popi cu fumurile lor
încerc să nu adun
doar lemne de foc să fie
n-ai ce strânge după mine
să nu mă bagi între patru scânduri
nici om de spovedanie să nu-mi aduci
mie să-mi cânte bitălși la căpătâi
să nu mă dai la împăiat că n-au ce să repare
sub radar am stat
parțial beat
să ascult cum
îmi cântă bitălși la înmormântare
nu popi, nu bocitoare
dă-mi pene și țigări
să calc un porumbel-titan
pacea s-o fac una cu pământul
the yellow submarine era alb
femeia incubator
ți-am făcut cu mâna
din pântecul femeii-incubator
/cât e ora, lupule?/
pleoapa stângă se zbate lent
un cablu înfipt în fruntea mea
femeia-incubator a răcnit
sunet gutural – cerb otrăvit
/cât e ora, lupule?/
ți-am făcut cu mâna
din pântecul cu boltă din plastic
pupila ta dilatată – gaură neagră în colaps
/cât e ora, lupule?/
pleoapa dreaptă se zbate steril
un cablu înfipt în inima mea
femeia-incubator a răcnit
sunet gutural – cerb otrăvit
ți-ai smuls genele când m-ai văzut
pui viu nenăscut din femeie-incubator-mașinărie-nevie
o linie dublă continuă pe irisul tău
un răcnet în minus – cerb otrăvit
/cât e ora, lupule?/
ai apăsat butonul
/de ce, lupule?/
pântecul s-a spart
picături de smoală pe vârful pantofului
femeia-incubator reciclată
/de ce, lupule?/
ți-am făcut cu mâna
prin bolta din plastic
cu embrioni-franjuri ca brățară de gleznă
și cordon ombilical made in China
și piele sărată de lichid amniotic tipărit 3D
/de ce, lupule?/
eu în mâinile tale, 822 g
/cât e ora, lupule?/
femeia-incubator n-a fost din plastic.
/ora exactă: 10-21/
