Comuna 30 a apărut ca o inițiativă literară menită să promoveze tinerii scriitori din Timișoara – un spațiu care mi se părea destul de insular din punctul ăsta de vedere. Printr-o abordare multimedia și curajoasă, aș putea spune, am început o serie de întâlniri de cenaclu și evenimente-experiment de tipul poetry & jam sessions, în care poeți și muzicieni se întâlnesc pentru prima dată pe scenă, interacționează, schimbă idei și experiențe prin practicile lor. De-a lungul a deja trei ani de activitate, am îmbrățișat o multitudine de evenimente (lecturi în librării, baruri, muzee, galerii, ateliere în școli, întâlniri cu scriitori/artiști, instalații artistice etc.), astfel Comuna 30 s-a construit exact pe principiul pentru care a apărut: integrarea a cât mai multor instanțe artistice care au în centru literatura, textul ca gest de apropiere și generare de comunități.
În 2022, odată cu venirea proiectului Poster x Poem Timișoara, împreună cu Dan Stănescu, Ioana Diaconu și Domnica Stuparu am pus bazele unor seri de lectură cool, care să aducă literatura mai aproape de publicul tânăr. Printr-un mic open-call am descoperit voci noi, precum Ioana Cătălina Obreja, Ioana Văcariu, Ioan Moșincat, Clara Bauer, Fabiola Pascu, Gavril Pop, Alina Dumitrescu, Nelu Antocian, Munteanu Dana, Cristiana Bobeică ș.a. – unii venind chiar din artele vizuale, cochetând mai apoi cu textul ca instrument de reprezentare. Ni s-au alăturat apoi fotografi (Nicoleta Bilcec) și muzicieni (Florin Vârjan, Raul Preda, Tudor Teodorescu, Tudor Adam, Denisa Țîrlea).
Ne-am strâns pentru primul nostru eveniment în februarie 2022, la Librăria independentă La Două Bufnițe, care urma să fie și sediul nostru de cenaclu, și de acolo am lăsat bolovanul să cadă, să riscăm în continuare, să atragem public nou, să descoperim voci noi. Acum, în 2026, funcționăm ca un grup omogen în care fiecare își aduce aportul cu propriul stil. Ne vedem o dată la două săptămâni, ne citim unii pe alții și încercăm să ne susținem în călătoria literară.
Grupajele de aici reflectă diversitatea pe care o propagă comuna noastră – o poezie raw, construită pe niște tipare pop-culturale actuale, fresh. Revenim încet, încet și la o zonă performativă – texte pentru scenă care să aducă comuna și într-o zonă de entertainment. Ne situăm, deci, între modelul tradițional de cenaclu și facilitatori de evenimente culturale. Irina Barbura și Denis Rotaru se regăsesc într-o zonă conceptuală a poeziei, construindu-și poeticitatea fie pe spațiul digital, fie pe reactivarea unor discursuri periferice, subversive. Un baroc tinzând spre un soi de neo-expresionism reactualizat se poate observa în poezia lui Ervin Tătaru. Alexandru Vălcăneanțu și Alexandra-Maria Dumitriu conving prin naivitatea și softness-ul lor, iar Amalia (Ami) Rusu prin integrarea unor valențe religioase, chestionând polemica religie-societate. Cu note ironice, simple, directe, Ioan Moșincat ne oferă fragmente din propria viață. În final, Cristiana Bobeică și Giorgia Harasim surprind un discurs confesiv și performativ, cu note de nostalgie și revoltă.
Alex Higyed
Ervin Tătaru
Ervin este elev și membru al cenaclului Comuna 30. Ascultă multă muzică (în special Radiohead și The Smile), citește multă poezie și literatură contemporană. Scrisul său pornește din experiențele adunate, din întrebările la care nu găsește răspuns și din muzică.
A. „Ți-ai făcut bagajul?”
Ești pregătit să lași vinietele copilăriei, să te afunzi în personaje necunoscute zeci de ani, o identitate-papion îmbârligată, cu nodul-n gât?
Tu ești al vieții de mâine. Lasă la o parte ranița aia împuțită de parfum ieftin și aruncă-te cu capul înainte, să simți ce e aia viață, să vezi cât valorează un zero virgulă ceva, rotunjit în orice direcție: zero.
Fără noi nu vei face nimic. Ți se pare că explozia de încredere, cumpărată pe sub bancă cu zece lei, te va ajuta când necazurile îți vor zâmbi și că vei ajunge undeva cu ea?
Vise, vise, scoate-le și stoarce-le. Uite, acolo, un storcător: are un pic de lămâie rămasă; poți să guști din ele, experiențe fundamentale ale existenței, se zice.
Vezi cum se preling picăturile? Sunt amintirile îmbibate în saliva dulce, mai ales cele cu vizitatoarea cu care te-ai ținut de mână; în palma ei era desenat un radio și-o stea: ai crezut că e salvarea ta, până când te trezești.
Acum că ai stors tot, vezi să nu rămână nimic pe lângă; poți să-ți bei elixirul. Vei simți cum, încet-încet, te transformi în golem.
Nu cumva să pleci; n-am vrut să te alung din pustiu, din frumosul tău corp de marmeladă. S-a prăfuit timpul petrecut în fața porții.
Știu că ți-am promis dezvoltarea eternă a inimilor, iar acum tu vrei să te recompui în mici flori de mină. Ai obosit să tot cari acceleratorul de amintiri în cârcă, în speranța că, până la urmă, vei descoperi acel ceva; lasă-l să curgă pe o apă oarecare.
Obișnuiește-te de pe acum cu funcționarii mumificați: atrofierea începe. Vinzi totul, până și negrul de sub unghie; totul se aliniază articolului 256/3 – „Orice dare de seamă are prioritate-n viață.”
Gargui de piatră, cu inima întreagă: aici, dacă știi pe cineva, adevărul dorit de tine se va împlini. Totul este să pedalezi cât mai repede, să zdrobești cu picioarele de ebonită nenumărate oase.
Viața ta nu va fi cântărită în fapte bune. Moneda de un ban a morții, materialul folosit pentru a ridica imperii de misecuvenism, miserupism, nu valorează nimic.
Ăla de la poartă ți-a vândut iluzii, indulgențe vamale: cumperi una și le ai pe toate.
A. cu tonul ei specific m-a luat în balon: „Ești un marțafoi.”
Nu e de mirare, scuipasem
cojile semințelor în formă de inimă.
Dimineața pozează în copila de zahăr;
m-aș înfășura în coconul sânilor ei,
așteptând să devin fluture,
să zbor prin lumea augmentată, plictisit și excitat.
Îi las laptopul deschis, cu playlistul favorit.
Camera e simbolul entropiei:
o gaură neagră, numai a noastră, prin care
nimeni nu ar putea ajunge până la noi, dar ei nici nu-i pasă –
se joacă cu salamandrele lăsate libere, de parcă n-ar exista nicio grijă.
I-am lăsat niște bani la cap; când te trezești, te rog, vino după mine în bar.
intru în clasă mahmur
mă uit pe orar prima oră chimie
înjur în gând mă rog să nu mă asculte
o icoană mototolită găsesc în geanta fără fund
o pup o pun la loc
se sună
încerc să repet lecția
vine un coleg dau mâna cu el
vine o colegă o iau în brațe
multe saluturi ce-s inutile înainte de ascultare
se aud pașii intenși de pe hol
grăbiți procesul de învățare
scârțâie ușa
ar trebui să pun în loc inima mea de lemn
nu știu nimic
se așază la catedra mică
se uită pe geam
caută cine a câștigat
steaua-dinamo a fost aseară
se supără
nu zice nimic
se uită spre mine
mă ascund
degeaba
domnule treci te rog în fața clasei și
spune-ne ce ai pregătit tu pentru astăzi
mă ridic
îl înjur în gând mă uit urât
degeaba
3 secunde și trebuie să spun ceva
2 secunde sau îmi dă 2
1 secundă
azi?
beriliu compusul chimic beriliu este unul neutru al patrulea situat între litiu și bor
ce beriliu domn’le?
azi vorbim despre compușii halogenați
și pe loc am inventat o scuză
știți domn’ profesor ieri tata s-a gândit să-mi facă o surpriză
cum eu de mic îmi doream să fiu pictor strălucit
căutam un stil anume
Van Gogh sau Picasso
Miro sau Brâncuși
Brauner sau Vermeer
niciunul nu-mi plăcea
până ieri
când drăguțul de tata
din motive financiare
mi-a cumpărat tabelul lui Mendeleev
100×150 cm
colorat la fiecare simbol
am zis de mâine mă apuc de el să văd ce e cu H cu Br cu C
toate literele și numerele de sub
așa că domn’ profesor ora viitoare voi ști lecția
domnule treci la loc
și trece ora fără să deschidă catalogul electronic
pup din nou icoana și știu că ora viitoare îmi iau ce e al meu
Amalia Rusu
Amalia are 17 ani, e elevă la mate-info, dar niciodată hotărâtă. Cu destul de puțină experiență în ale scrisului, dar multă în ale cititului, e pasionată de all things questionable. Citiți rezultatul ambițiilor unei adolescente cu minte de copil și plăcerea nebună de a se auzi vorbind (în cazul nostru, de a se vedea scriind). Textele ei tatonează teme religioase și filozofice.
#1
arunc cu pietre în fereastra lui dumnezeu
ca un cetățean turmentat în miez de noapte
ca nuca în perete mă potrivesc eu
aici,
dar serafimii tac și sfântul petru
mă înțelege și așteptăm toți să se trezească
și să iasă la geam
patronul moșiei
FĂ LUMINĂ, FII BĂRBAT
se face ecou pe strada plină cu case de un
alb imaculat;
cred că știe că am încercat să îl omor
acum câteva zile
du-te acasă, fetițo, în simfonia lui cântăm
cu toții, dar nu mai avem dirijor
doamne, ce hotel ieftin,
nici recepționer n-aveți
și tot întuneric ca în nucă a rămas
aici
#2
„am ajuns acasă, iubitule”
abia după ce
rozul din obraji mi-a dispărut, rozele de pe drum s-au ofilit
s-a topit și asfaltul sub papucii schimbați
recent în tocuri negre mărimea 37
am ajuns acasă cărând crucea asta
în poșetă,
între rujuri și hârtii,
să pară că acolo îi e locul
toți ne purtăm crucea, personalizată după gust;
gust dulce pentru cele bune,
gust amar pentru cele fericite,
și curcubeu pe cerul gurii pentru cele ce
știu să o pună pe un lanț și să o facă
accesoriu
nu e bauhaus, pentru mine e bauhome,
pentru că poșeta, tocurile și crucea
din dotare
rămân la intrare
când aud
„bine ai venit acasă”
#3
iar se face 22:22, ora la care
ies vrăjitoarele;
elfii se ascund, piticii fug la culcare,
încuie ușile și se roagă
asta-I ora lor, ora ielelor,
a fetelor blonde cu pistrui
care găsesc încă o fereastră
lângă care să le crească aripi
de unică folosință
e numărul lor magic, pentru că nu
au nevoie să ierte
de 7 ori câte 7,
ci să râdă de 4 ori câte doi
nici nu crede, nici nu cerceta,
râzi și iubește, ai un moment de
claritate, chiar dacă
tu nu crezi în somnul de noapte
și trenul de noapte nu crede în tine
#4
eu nu m-am născut niciodată;
a găsit mama pe plajă o scoică mătuită,
a zis că poate face cutie de bijuterii
din ea
și totuși, înăuntru, eu:
o perlă rară, spune ea,
un pătrățel
de lumină;
un pătrățel care nu încape
în nicio casetă denumită
complexul dumnezeului impostor
fără dumnezeu în tine sau
marinar furat
de corăbii false
oricum avem
voci de marinar când
cântăm amândouă
perla rară nu lucește, ea doar
reflectă lumina
Cristiana Bobeică
Cristiana este membră a Comunei 30 de 3 ani. Absolventă a Facultății de Litere din Timișoara, e pasionată de poezie și proză.
1)
Lângă tine sunt mare sunt mică sunt ce vrei tu
ce mai contează
întoarce-te cu spatele închide-mi ușa nu coborî
nu-i nimic
mâine o să întindem rufele o să vină ploaia o să le adunăm și iar de la capăt
sunt mică sunt mare sunt
proaspăt vopsită am ciorapi frumoși și genele albe
am gura închisă zâmbesc tandru nu mă uit în jur
sunt mare sunt mică sunt enervantă sunt prea mult
sunt greu de gestionat cică sunt pushy
sunt mică sunt mare
sunt harnică
uite ți-am rearanjat hainele-n dulap
am șters praful de pe pozele noastre
sunt mare sunt mică
sunt egoistă pentru că vreau
vreau să mă ții în brațe înainte de a pleca la lucru
vreau încă 5 minute și mai mult
dar ce mai contează
lângă tine sunt mică sunt mare
sunt din clei
o să-mi schimb forma după cum vrei tu
2)
Din când în când
mănânc bomboanele unei țări
pe care n-am ajuns să o cunosc cu adevărat
DoReMI se topesc în gura
ce refuza să se deschidă mămăligii cu brânză la 5 ani
pentru că nu sunt moldoveancă
Eu și cu bunica
vorbim aceeași limbă dar nu chiar
sângele e singura legătură dintre noi
cusută cu îndemânare la gura sobei
Vorbește-i tu Oxană
i-a zis mamei
când m-am urcat după struguri
lângă acoperișul casei înjumătățite de
granița peste care n-am trecut de cel puțin 10 ani
și crede-mă că habar n-am cum să răspund
când nana sună pe cameră
iar bunicul e amintirea vagă a unui bătrânel roșcat
pe care-l hrăneam cu lingurița
așa că te rog nu-mi mai arunca priviri confuze
în timp ce-ți spun că
noțiunea de familie nu mi-a fost niciodată suficient de clară
indiferent de malul Prutului de pe care m-aș fi uitat
3)
Repede
închide geamul și trage rulourile
doar nu vrei să intre căldura de mână cu nostalgia
cât șiroaie se întrec în coloană
lipindu-se de tălpi supuroase umblate de dor
Sau poate e degeaba
orice ai face
în fiecare vară îți lipsește Mediterana de la 6 ani
când ochelarii de apă și casca
erau singurele lucruri ce te apăsau
alături de temele de vacanță
și gândul la plecarea din apa sărată în jurul orei 12
numai tu știi câte ai face să poți vâna din nou
scoici pentru colecția de brățări
cel mai bun loc de pe plaja din Camogli
ultima cupă de înghețată cu frutti di bosco
și nu răspunsuri
la tot ce a venit până acum în valuri
spre tine
