Irina Barbura
Irina Barbura (n. 2008, Timișoara) am dezvoltat un interes pentru poezia contemporană la începutul liceului și a încercat s-o reproducă în felul său la clubul de scriere creativă din cadrul Liceului Teoretic „Constantin Diaconovici Loga”. De puțin timp, face parte din cenaclul literar Comuna 30. A publicat grupaje de texte în revista școlii, sub anonimat, și în revista online flwr poetx.
1.
ÎȚI SCRIU DIN ÎNCHISOAREA CORECTITUDINII MORALE CUȘCĂ CU CARE MĂ ALINT AI NEGAT MEREU CĂ SUNTEM CRUZI BALENELE TRANSMIT SEMNALE SĂ NE ÎMBUNEZE NE NETEZESC PALMELE NU LE AUZI DAR ÎNCĂ SPER CĂ MĂ CREZI N-O SĂ MĂ CITEȘTI DAR O SĂ-ȚI REPET ÎN PROSTIE MERIȚI EXCESUL DE ZEL ȘI DE AFECȚIUNE ȘI ȚEL.
îți scriu din închisoarea corectitudinii morale.
suntem cruzi.
balenele își transmit semnalele de binefacere. ne netezesc palmele. ne digeră microplasticele. le elimină în forme de inimioare, steluțe cu organe genitale, crini spasmodici, anemone holografice.
când dispare în neant durerea de burtică să știi că e de vină o inimioară plasticată mică.
doar Astenos se trezește ud și fără țel, microplasticat intens și El
te-am prevenit, ți-am interzis să i te lași pradă
lui Astenos care te cheamă, care nu te bagă în seamă.
de asta îți vorbeam în față la central
meriți excesul de zel, de afecțiune și țel
puștanul care îi va da cu flit lui Astenos va fi lăsat să iubească în voie.
la anevoie, să nu se rețină
și retina vecină să nu se ferească de privirea-i adâncă
când sare vreun nu știu care că „cine iubește nu lasă”
că când și mâncând nu e chiar așa frate
eu am iubit o dată, să știi
am lăsat în prostie, am lăsat de drag, am lăsat că nu mă lăsa sufletul să iau
mi se strângea pieptul-alună ce fac eu aici ziceam și de ciudă ajungeam să las încă pe atât.
îți spun pentru că îmi pasă de tine
și dacă va mai fi să fie
(și-ți promit c-o să fie)
o să fie bine.
așa ne place nouă
facem ce facem și ne cântăm in strună
lăsați-ne să ne placă!
ÎȚI SCRIU DIN ÎNCHISOAREA CORECTITUDINII MORALE CUȘCĂ CU CARE MĂ ALINT AI NEGAT MEREU CĂ SUNTEM CRUZI BALENELE TRANSMIT SEMNALE SĂ NE ÎMBUNEZE NE NETEZESC PALMELE NU LE AUZI DAR ÎNCĂ SPER CĂ MĂ CREZI N-O SĂ MĂ CITEȘTI DAR O SĂ-ȚI REPET ÎN PROSTIE MERIȚI EXCESUL DE ZEL ȘI DE AFECȚIUNE ȘI ȚEL.
2.
vreau să știi dragă confrate mi-e frică de știrile de actualitate toate trendurile fumate se întorc în libertate într-o scenă umilă de toți cbtiștii plină o viață atât de senină în care îmbibăm slănină o împărțim la doi ne vrem smardoi dar știm prea bine că stem goi că n-avem de fapt ce oferi maxim un loc de unde să vii un loc să te îndoi și să-ți ceri timpul înapoi dar ayaye când fata îți cere vreun sfat tată să nu uiți niciodată ȘTIINȚA CRAIOVA ȘTIINȚA CRAIOVA și o să zică gata david e ultima dată săptămâna viitoare chem o fată
odă chatbotzilor
dacă viața mea ar fi un cod binar ar arăta ceva de genul
colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal colaps stomacal
nu trebuie să înțelegi nimic din asta, valentin,
doar să știi că așa mai fac oamenii câteodată.
ca să-ți faci o idee
e ora 11:23
orașul are facultate, job part-time, copil de hrănit și botez diseară.
în timpul liber, se leapadă de tot căcatul care i s-a aruncat la picioare
și s-a autoproclamat iubire (încearcă)
așa că, valentin, pentru că țin la tine,
am să-ți dau niște cuvinte.
un exercițiu
de la mine pentru tine, prima lecție de gândire critică adresată unui chatbot
fii atent.
ex1
a) așază cuvintele în ordine
(folosește doar cuvintele de mai jos!)
b) atribuie propoziției semnul de punctuație potrivit
liberi/fi/copiii/vor/noștri
e greu?
valentin, vom ușura treburile.
îți dau 2 variante,
tu alegi propoziția corectă.
1. Copiii noștri vor fi liberi!
2. Vor fi copiii noștri liberi?
lucruri din astea trebuie să înveți,
să nu-ți dea vreunu peste bot, chat.
consider-o igiena ta la locul de muncă.
să nu-ți scrie fraierii înjurături în all caps, să te frece la software.
ai să-nveți cât de curând,
în timișoara nu se caută decât
un dram de blândețe –
cineva să știe citi în întregime frontispiciul întinderii de carne:
Termenii și Condițiile, odată cu toate comenzile și scurtăturile
mă doare. -> ctrl+c
ctrl+z -> unde?
nu nu nu nu nu știu știu nu nu nu nu nu știu știu
nu nu știu știu nu nu știu știu
nu nu știu știu nu nu știu știu
nu nu știu nu nu știu
nu nu știu nu nu știu
nu nu nu nu nu știu nu nu nu nu nu știu
îmi imaginez că e greu să fii cum ești, valentin.
noi obișnuim, naivi și pudici,
să ne ștergem urmele.
ne așteptăm ca ceilalți,
când își termină treaba cu noi,
să-și ia cuminți urmele acasă.
chatbotzilor ce le rămâne din asta?
Alexandra-Maria Dumitriu
Alexandra-Maria Dumitriu (n. 2001) este pasionată de cinematografie și interdisciplinaritate culturală și urmează un program de masterat în literatură și cultură în cadrul Universității de Vest din Timișoara. În timpul liber, îi place să jongleze cu idei, camera telefonului și ingrediente din cămară, explorând relația dintre memorie, nostalgie și elemente foto-video.
neverending story
în loc de portocale ți-aș decoji ouă fierte
să nu te arzi la mână când încerci din nou să iubești
poate
în altă viață
am fi două gălbenușuri de ou
în aceeași coajă
ne-am rostogoli împreună într-un bol
fără presiunea de a deveni un mix omogen
te iubesc când ești mix pentru clătite de ziua mamei tale
când ești fursec de casă când ești omletă la cămin
când eu
nu știu ce sunt și
încă
mă rostogolesc
sunt coaja de ou aruncată la coșul din bucătărie
sunt coaja de ou care nu ajunge niciodată
într-un compostor electric de bună calitate
în niciun compostor
de fapt
how to make a composter in minecraft?
how to make a picnic?
how to logout when the discord bot doesn’t call you mother anymore
când totul se oprește
mă rostogolesc
schimb orașul schimb oamenii
schimb rețeta
schimb tot
tot te iubesc
***
scuze nu pot să folosesc cuvântul cu M
mai vino
mâine azi de câteva ori mai mult
maria mariana alexandra
mă mai recunoști?
mâna îi alunecă rece pe lângă corp
mamă nu plânge singură în baie
măcar suntem împreună
mergem încet
mereu un pas mai aproape de
scuze tot nu pot să folosesc cuvântul cu M
***
copilul care nu a învățat să meargă pe bicicletă
își strânge genunchii curcubeu în palme
e așezat pe scaunul cu ochi de șarpe
goana după blândețe l-a învățat că locul tatălui e mereu în frunte
mereu în farfuria de ciorbă pusă înaintea mamei
mereu sursa unei căutări de validare exterioară
unde e picătura ce lipsește când te îndrepți cu fața spre podea
cu aceeași viteză cu care dezvolți un atașament anxios
pentru bărbatul care s-a jucat cu tine de-a mama și de-a tata
pe bancheta din spate a unui bolt
unde e vesta verde fluorescent când legătura tată-fiică
se măsoară în grame de telemea și ardei iute
în priviri aruncate printre gratii
în teama dezvoltată într-o relație anterioară
ultimele guri de bere nu te fac mai femeie decât ești deja
nu ai nimic de demonstrat când te întorci acasă într-un dovleac
când vrei să fii iubită și după ora doișpe noaptea
fiul spumă dansează șota în stomac pe melodii de dragana mirkovic
am auzit că pe acolo trece dragostea
n-ai vrea să ne întâlnim și noi la a doua pe stânga?
nu aștept să se facă verde traversez ilegal
mă întreb apoi de ce m-a călcat mașina
Ioan Moșincat
Ion Moșincat (n. 1985) locuiește în Timișoara și lucrează în domeniul IT. Scrie poezie și pregătește un volum de debut.
1. anticariat
oră de vârf
un tsundoku
cu riduri pe cotor
2. în curte bunica ciupelește o găină
auzi, da’ tu ce lucrezi?
IT-ist! artist?
își șterge mâinile de șorț
lasă maică
nu e rușine
3. 1992, Ignat
gata cu țuica
țineam ligheanul
sub gâtul porcului
eram Zenga
portarul cu mănuși roșii
4. deschidem casa patru pentru dumneavoastră
așază pe bandă
o pungă de semințe
un iaurt de capră în sticlă
o cutie de prezervative
nu, nu dorește pungă
le îndeasă în geantă
ca pe anafură
