Septembrie
Strânge tot vântul și aruncă-mi-l în păr
Să miroasă a praf și-a fân ars –
Întinde-mi soarele palid în pat,
vreau să mă fac ghem de frunze uscate la tine în brațe,
să-mi șoptești un poem la ureche și eu să strănut.
Craniul păpușii
Azi n-au nici zahăr, nici bomboane,
mi-am luat un craniu mic de la papetărie.
Eraser made in China.
Și e fix mărimea mea,
intră perfect în căușul palmei.
Îl studiez pe toate părțile:
A fi sau a nu fi?
A iubi sau a nu iubi?
A fugi sau a sta?
Vorbesc cu el și nu-mi răspunde. Mă enervează!
Îi bag degetele în găurile ochilor
Pe bune, Yorick, faci mișto de mine?!
Îmi înfig dinții în el,
îi las urmele frustrării în fontanelă.
Dau cu el de pereți, îi zboară mandibula.
Îmi pare rău. Iartă-mă.
To kyo or not To kyo?
Tace.
Îl asamblez repede la loc
Îi mângâi cavitatea nazală
și pe cea bucală. Tace.
Tac. Îmi doresc ca el să fi fost
din gumă de mestecat cu gust de pepene,
să-i sug tot creierul ăla roz și dulce
…iar eu Hamlet la Tokyo
Cireșe amare
Fiecare amintire măruntă,
un seppuku anticipat
și toată hemoragia internă –
curg fără oprire
cuvintele din mine
amestecate cu sânge verde
ca dintr-un stilou,
ăla cu care mi-ai iscălit cărțile
și i-ai pus capacul repede la loc,
de frică să nu-ți murdărești cu păcatul meu
mai mult decât vârfurile degetelor,
ca atunci când guști pe furiș
din borcanul neînceput de dulceață
și-l ascunzi în fundul cămării
să nu te prindă cineva.
Măcar ți-ai făcut pofta,
parcă nu știai că-ți plac caisele,
și nu cireșele amare.
Tiramiss you
mi-a intrat singurătatea în oase
mă macină zi de zi câte puțin
până n-o să mai rămână decât o grămăjoară
de praf maroniu. cacao peste mascarpone
într-o cafenea ponosită sunt singurul client
— Un tiramisu cu rugină, vă rog.
Îmi mănânc singurătatea cu lingurița
O savurez cu înghițituri mici,
dau pe gât toată cafeaua
să nu-mi rămână gust de fier în gură –
poezia și depresia umblă mână-n mână,
nedespărțite.
ca rugina peste tiramisu
I’ll fix you!
Undeva acolo sus, o psihiatră drăguță e mereu
pregătită să te pună pe pastile.
paroxetina, fluoxetina, sertralina
se pisează, se prizează, se presară peste tiramisu
numai cu prescripție
câte o linguriță la 4-6 ore
și seara înainte de culcare –
all you can dream.
Memoria gândacului
Bag mâna în buzunar
Pipăi fiecare ungher al memoriei
Amintirile îmi scapă printre degetele de la mâna dreaptă
Cu stânga prind ce-a mai rămas
Scot pumnul strâns la lumină
Îl desfac încet.
Țâșnesc din el gândaci de bucătărie
Mulți, maro, milioane –
Nerăbdători s-o ia care-ncotro, în toate părțile
Să se strecoare prin cotloanele ascunse ale minții
Să devoreze orice-ar mai fi
Să intre prin toate crăpăturile viscerale
Să se hrănească cu visele și deziluziile mele
Să-mi colcăie în inimă ca sub chiuvetă
Să se înmulțească la căldura corpului meu
Să-mi contamineze și ultima amintire –
s-o dezintegreze în bucățele
până la ultima firimitură
murdăria pe care-o dai cu piciorul sub preș
când ai pierdut lupta cu tine
în sfârșit am găsit ceva mai bun
decât mizeria dintre aragaz și frigider
un colț de creier în spatele gunoiului
duhnește a carne stricată și-a insecticid
In memoriam aspergillus fumigatus –
Amintirea ta n-am putut s-o șterg.
