Poeme

Cum ar trebui să trăim 
unul în pântecele celuilalt 
ca într-un acvariu 

melancolia depășită 
despre care 
ne reamintim 
acum ca de un psalm 
memorat pe grabă 

zilele când ești aici
un text terminat brusc 
între dinții actorului 
de pe scena asta trivială 

așa simțim 
fragili sub pasul casant 
al celor mai puțin desăvârșiți 

cum ar trebui să trăim 
într-o foame ascuțită 
până la pseudo-saturație 

revanșa 
mai scurtă 
decât foamea 



Toate realizările 
te-au adus mai aproape
de singurătate 

e ceva în seninătatea 
doamnei care ascultă 
audiobook-ul în parc
cu atâta plinătate în gesturi

atenția sfâșietoare a lucrurilor 
greșite 
firul poveștii noastre 
care nu se întrerupe

sunt ani de absență
solitudinea 
un cercel atârnând în 
urechea ta stângă cu mișcări 
aproape ritualice 

o mamă cu fiul său ajuns matur
de mână 

când te simți ca și când 
amintește-ți de mine 



Dormi mai mult 
ca ziua să se închidă în sine 

cutremurele
formele de apropiere
culpabilitatea stărilor 
prin care doar cei 
aleși pot trăi 

singurătatea aproape
jucăușă când o privești 
performativ 

detașată de sine 
senzația efectivă 
căldura unei 
explozii sigure 
nimicitoare 



Rude îndepărtate
ca un blocaj 

schimbarea un mijloc 
de transport supraaglomerat
aerul rece 
un pumn în plex

ritualul de recunoștință
încercarea repetitivă de a 
te simți frumoasă 
zi 
după
zi 

o casă miniaturală
sensibilă o rană bandajată 
greșit 

economie de simțuri 
tranșant te aștept 
de ceva timp 
nu apari

nici 
în 
fotografii 



Obiectele morților
în ziua aceea 

stelele erau 
de hârtie 
nimic nu conta 

dezvoltăm schematic 
compoziția chimică a
creierului în solitudine 
terapie AI

așteptăm deziluzia 
ultima felie 
înțelegem blândețea 
în rutina zilnică 
climatul emoțional 

acrobație fără plasă
de salvare în spațiul 
dintre așteptări și realitate 

rugăciuni într-o 
limbă 
străină