nimic nu ne va
mai aduce aici
vreodată
ce numești acum e
procesare
e soarta împrumutată
celor care ne vor vindeca
îți promit
capul greu
crește în pieptul
meu o dezgropare
periodică
impulsuri șoc
cineva strigă
numele pompează
în tine
gesturi de apropiere
aspre
mâinile unui ventriloc
amator
prada simte lipsa prădătorului
în limbi pe care nu le poți pronunța
prea plinul atunci când minți
prea puținul atunci când ascunzi
narativ
gesturi de dragoste în tăcere
aleatoriu
corpul crește
inima chircită
un copil își respinge
mama
pansând atent
pedeapsa
libertatea fragmentară
ceartă-mi iubirea
ultimatumuri ca ultraj
lumea în jurul ei
mai mică mai mică
o transă
în locuri de căldură maximă
există ceva intrigant
în a-ți pierde cerceii
un prieten ajuns la
finalul trădării
sobru
felul în care luminile își fac
loc în cele mai ascunse
unghiuri ale casei tale
mistic
modul în care așezi cuvintele
împăturite în bucăți mari
scrisul ca un mediu opac
o rafală în palmele unui turist
nordic
o capcană personală
familiară și prezentă
ca un copil tachinat
corpurile noastre nu vor mai primi
dragoste
orașul a rămas un
candelabru suspendat
în brațele tale
ne acoperim cu trupuri noi
curg nesfârșit
teama și abstinența
teama și abstinența
ca o mantră
mă culc devreme
pulsez respingere
ca atunci când toți pleacă
tu rămâi
valurile din părul tău
îneacă fricile
puritanele în apele râurilor
timpul în care nu ne scriem
clipirile sub soare ca florile
pe care nu le poți numi
ieri te-am cunoscut
fiind al meu
amorțeala ca alint
poezie diluată
suntem obsedați de control
pașii primului dans
stângaci
pașii descusuți ai
motocicliștilor accidentați
gestica frenetică
drumurile ambulanțiere pe pielea
fetelor care nu-și arată vârsta
e despre statornicia corpurilor
pe care nu le putem atinge
diminețile îți rămân mici
ruj pudrat pe
dinți mișcări prelungi
de câteva zile
durerea se instalează ca
un site rusesc de jocuri digitale
în abdomenul tău
viețile noastre în sensuri practice
unduirile corpului tău
mișcările frunzelor în luna august
amintirile neplăcute despre care
nu ne mai amintim
mirosul zilei în absența ta
împart cu tine acest poem
spații lipsă
încălzite de alții
corp domestic senzație
de fulger
când te uiți la cineva care nu există
prezența o simți în corp
granit îndoit cu nisip pe călcâie
reverberează în grabă senzația de fulger
în mintea ta în mințile altora
semnul unei flori așezate după ureche
florile neculese nemeritate
pentru că n-ai născut un băiat
în tine numai un rest
spuma deasupra apei
o iei cu lingura
o dai în canalizare
și asta te aduce mai aproape
de omul primitiv care iubește
instinctul de apărare
formula lucrurilor simple
accese de furie pe spatele marocanilor
semne de bună purtare pe spate
salvează de la înec
cel mai domestic corp
Nu înțelegi dar
muzica jazz e o electrocardiogramă
pentru cei mai puțin aleși
toate gândurile sunt mărgele
pe încheieturi sfărâmicioase
de mame tinere
gustă laptele înainte de a-l oferi
stai și culegi din fiecare
ce-a mai rămas stai acum
din minte se nasc nasturii
de sub canapea
calci pe ei cu încredere
o durere singură și incomodă
ca un pieton la intersecție
nimeni nu va mai trece
stai cu tine în cameră brațele
goale sunt fire de înaltă tensiune
e de ajuns pentru a te face
fericită
Pun degetul unde
doare și trece
aici e începutul lucrurilor
dărâmă construcția asta
cu temelie în carne vie
roțile mașinii alunecă în
direcția capului meu
se învârt în direcția
mingii băieților
din spatele blocului
puberii încep viața
unul dintre ei n-a văzut
cum se simte
mama șterge cu dosul palmei
în direcția
magmei pământului în locuri
unde mi-e frică să mă bag
cu toată pulpa piciorului
am o frică măruntă
înghite pământ
prin mine șuieră
neîncrederea tuturor
copiilor neiubiți
Nu știu nimic
despre inimă
timpul cu lingurițe de cafea
torn în palme răcite
bea cu sete din ele
tremurăturile cărnii
cât pauzele la semafor
o casă a noastră
garduri țepene
copiii în poartă
iubiți de alții
articulează mai clar cuvintele
din spate nu se aude
cum sună procesarea suferinței
în corpurile tinere
ritmurile sistolice
ca rugăciunea
înaintea mesei
un lighean cu apă
spală-mi cu monturile obrajii
Jumătate din anii
care nu mai trec
anii în care am trăit
în spatele lucrurilor
care chiar contează
aici au început
și s-au sfârșit
citatele cărțile de dezvoltare
impersonală
apăsările luate cu mâna
furnicăturile degetelor tale
când le sesizezi
singurătatea ca o pătură
mâncată de molii
imaginea oamenilor care
doar există
cercurile din torace când respiri
drumurile mai scurte
când ești însoțit
băncile reci lângă
băncile calde
nicio diferență
Imagine depersonalizată
cu tine
alimentez cu liniște
amortizez îndepărtarea
parfumurile ieftine
păcălesc ușor
imaginea grea
încolăcită câinește
ascuns în spațiul dintre
coastele unui poem în mers
cu fiecare scară urcată
se naște un om mai bun
senzația de material fin
pe piele aspră
o imagine
cu tine
genunchii mei pocnesc
de extaz și frică
