Cronicar de carte, eseist și publicist cu vână polemică, autor a nu mai puțin de 17 opuri având drept teme de analiză secvențe ale istoriei, mai cu seamă legate de Biserica greco-catolică, Blaga Mihoc și-a câștigat un loc binemeritat în galeria cu personaje locuite de un spirit hâtru, șlefuit și spilcuit. A răvășit kilometri întregi din arhive de aici și de aiurea, s-a luat adesea de piept cu cei ce abuzau istoria de pe redutele amatorismului temerar, nu i-a iertat nici pe cei ce se îngrășaseră puhav la ieslea naționalismului vâscos, a combătut, din disperare și cu o anume maliție, în agora pestriță a opiniilor politice și s-a înhămat, ca profesor universitar, la imposibila misie de-a „furaja” cu jăratecul cunoașterii generații de tineri stingheri, cei mai mulți dintre ei apatici, cu palori evidente în chestiunea culturii generale, dar cât se poate de cool și de trendy, din perspectiva aroganței de-a deveni posesori de diplome academice. Cu aplicație și-o abia detectabilă ironie, magistrul le-a cultivat studenților săi, pe cât i-a stat în puteri, iubirea de filosofie și istorie, le-a atras atenția că bunul simț sau devotamentul nu sunt capricii demodate sau opțiuni futile într-o viață imaginată și construită după un proiect demn și onorabil. Risipit cu har în atâtea direcții, s-a străduit, ceea ce este atât de rar astăzi, să rămână consecvent (dar nu încremenit) de la premise la concluzie, atașat ferm acelei paradigme a intelectualului brevetată de generația interbelică. Cărțile scrise s-au prins, docile și simandicoase, într-un șirag, asemenea unor mărgele produse de o minte migăloasă, niciodată comodă, ci întotdeauna gata de rebeliuni și trăsnăi. Cartea de față nu face excepție. Chiar dacă nu și-a propus să-l uimească pe cititor cu speculații îndrăznețe sau cu analize iconoclaste, ea are meritul de-a înfățișa un tablou exact și pregnant cu date privind mediul economic al județului Bihor din perioada interbelică, mai cu seamă situația privind proprietățile și resursele financiare ale Episcopiei Bisericii Unite cu Roma, dar și a celei Romano-Catolice. Chestiuni mai puțin spectaculoase vin acum și întregesc producția editorială a autorului de față, fructificând judicios studiile doctorale în chestiunea Reformei agrare din 1921, teză publicată și într-un volum de sine stătător (1994).
Avuție și reformă obligă la o lectură atentă, nelipsind tabele cu cifre și procente, date cadastrale adunate de prin registrele arhivate, rapoarte și documente privind titlurile de proprietate, contractele de vânzare-cumpărare etc. Fără o acuratețe impecabilă a detaliilor un astfel de demers ar fi fost imposibil, reclamând o minte calculatoare dublată de una capabilă și de sinteze, astfel încât să fie posibilă o imagine sinoptică, din care să rezulte sensul întreprinderii, dar și importanța ei.
Ce mărturisește Avuție și reformă? O muncă de chinez bătrân, surprinzătoare în raport cu temperamentul celui ce a comis-o.
Opul impune prin masivitate, iar apoi prin acuratețea mai sus invocată. Dincolo de cifre, tabele, anexe și procese-verbale, dar tocmai în lumina unor astfel de consemnări seci, este desenată o realitate bazală, modalitățile de trai și de angajamente sociale, sunt decupate relațiile dintre instituții, precum și acelea din Biserică și enoriași, sub impactul unor principii ce țin de randament, muncă, beneficiu, pagubă sau credit. Nu Dumnezeu și Pronia sunt invocate aici, ci impactul dintre scopuri, decizii, aspirații, balanțe de venituri și cheltuieli, inventare de bunuri sau de suprafețe agricole și amenajări silvice, ca suport al averii și ca fundament al existenței de zi cu zi. Un inventar pe localități, acestea făcând parte din nu mai puțin de 13 plăși, cărora li se adaugă orașele Oradea și Beiuș, este menționat în amănunt pentru a reuși ridicarea din planul geografic în cel al bunurilor, serviciilor și finanțelor, după aplicarea reformei agrare din anul 1921, cu exproprierile și împroprietăririle înfăptuite. Așteptările au fost doar în parte răsplătite, căci împroprietăririle nu i-au îndestulat pe cei aflați la talpa țării. Iată mențiunea autorului: „rezultatul lucrărilor de reformă agrară nu mulțumise întrutotul masele de țărani bihoreni din satele de munte. Bilanțul lor dovedește, totuși, în ciuda acestor nemulțumiri, că în anii 1922-1923 în plasa Beiuș organele de expropriere și împroprietărire au activat intens, împroprietărind comunele cu păduri și pășuni comunale, atribuind îndreptățiților loturi pentru cultură și locuri de casă” (p. 182). Unele socoteli au ieșit cu beneficiu, iar altele au rămas la nivelul năzuinței, dar nu acesta a fost cel mai important lucru. Miza a fost una uriașă, angajând eforturi ale administrației de a se face dreptate (măcar parțial) și de-a răscumpăra în acest fel eforturile, suferințele și sacrificiile dintr-un război a cărui traumă nu a putut fi uitată, dar care a încununat Marea Unire. Ceea ce rezultă, la scara județului, este o înfățișare realistă a existenței celor mulți, adesea amenințată de sărăcie și ruină, dar permanent animată de speranță și hrănită din sudoarea frunții, din munca fără istov a tuturor celor care dădeau substanță și trăinicie satului tradițional, într-o Românie eminamente rurală. Cartea lui Blaga Mihoc este o mină de informații utile pentru toți cei ce doresc să-și caute obârșiile și să-și legitimeze rădăcinile, dar mai ales pentru cercetători și documentariști.
Prin felul său de-a fi, ca om și ca istoric, Blaga Mihoc nu scapă niciodată nesesizat sau, altfel spus, nu-l învăluie nicio clipă indiferența semenilor.
Aproape de fiecare dată, Blaga Mihoc a propus cărți croite după o îndelungă zăbavă în arhive. De aici autenticitatea și noutatea textelor. Pentru a dovedi asta, în afara cărții de față, poate că două exemple vor fi edificatoare. Primul dintre ele se referă la Judecata cea dreaptă (2012). Prin documentele scoase la lumină (protocoale încheiate de Consistoriul greco-catolic din Oradea-Mare) sunt înfățișate moravurile și problemele comunității precum și natura extra-confesională a relațiilor dintre cler și mireni pe un ecart temporal semnificativ (1751-1838). Viața reală din acele timpuri este reconstituită în baza unor procese survenite în momente de cumpănă din viața cuplurilor, dar aflate, din pricini diverse, în pragul divorțului. Un adevărat „bâlci al deșertăciunilor” se configurează, indicându-ne fără putință de tăgadă, că oamenii sunt aceiași, nemodificați o dată cu trecerea veacurilor, în privința pasiunilor, a slăbiciunilor debordând în păcate și povești de amor croite din sentimentele și disperările unor oameni simpli. Dincolo de judecată, indiferent cât de imparțială sau dreaptă ar fi aceasta, rămâne fiorul pătimaș, acea nebunie sacră de care vorbea Platon prin gura lui Socrate, adică iubirea.
Al doilea exemplu trimite la o altă carte, o monografie amplă, Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), abordarea fiind una de profunzime și nuanță, fără a evita, din considerente de fals respect, să discute relația tensionată dintre Leul de la Șișești și episcopul greco-catolic de Gherla, Ioan Szabó. Argumentele vin în cascadă, dar niciodată în baza unor speculații din vârful pixului, ci totdeauna în urmarea firească a fondului de arhivă consultat. Desigur, nu lipsesc judecățile de valoare, pentru că istoricul nu este un factolog laborios, castrat de idee, ci perfect adecvat unor comentarii și interpretări riguroase, lipsite de clamori sau encomioane complice. Toate acestea sunt îndrituite în baza unei activități de-o viață consumată în aerul plin cu fantasmele și vrăjile istoriei respirat în muzeele prin care și-a lăsat, ca vamă, anii. Dincolo de ceea ce cu toții numim curriculum vitae, prestigiul unui istoric ține mai cu seamă de aceste imponderabile, de seducțiile împărtășite, asemenea unui ritual magic, în singurătatea austeră a lăcașului în care trecutul se odihnește în lucrurile păstrate de ciurul istoriei, pentru lacomele ispite ale visătorilor fără leac.
Prin felul său de-a fi, ca om și ca istoric, Blaga Mihoc nu scapă niciodată nesesizat sau, altfel spus, nu-l învăluie nicio clipă indiferența semenilor. Pe de altă parte, nu face parte din tagma celor adulați la unison, tocmai pentru că îi lipsește cu desăvârșire conformismul. Sunt dintre cei care îl apreciază și-l curtează, în speranța unei relații de amiciție, sunt, apoi, alții care îl invidiază, iar în al treilea rând pot fi identificați și cei care, din resentiment sau frustrare, îl disprețuiesc. Toate aceste atitudini sau trăiri sunt, simultan, motivate, în funcție de profilul de personalitate al celui cu care intră în contact. Uneori, din cauza unei firi ce nu acceptă târguieli cu iz de iertăciune, anumite ieșiri dintr-o matcă altminteri blândă și culantă pot dezlănțui episoade conflictuale, asemeni unor scurte furtuni de vară, pentru ca mai apoi totul să se calmeze, seninătatea cerului făcând implauzibile tunetele și fulgerele iscate din mâniile lui Blaga Mihoc, necenzurate de motivații ce țin de curtoazie sau falsa condescendență. Este de dorit, în numele propriului lor bine, ca maeștrii simulacrelor, precum și adepții compromisurilor să fie prevăzători…
Ce mărturisește Avuție și reformă? O muncă de chinez bătrân, surprinzătoare în raport cu temperamentul celui ce a comis-o. Spre folos, nu spre ponos.
