Pentru Sebastian Big parcarea reprezintă metafora spațiului cultural occidental: somnolența existențială colectivă, specifică unor culturi ajunse într-un punct al autosuficienței, este etosul respectivelor spații. Free Parking: Spre Automat Plata Parcare este, ca intenție, un manifest politic. Cu o structură poetică minimalistă, volumul este o sumă a căutărilor argumentelor anti-capitaliste, construite prin contrast. Specificitatea structurală a creației este variabilă, trecând treptat de la o arhitectură riguros construită (care se regăsește, de exemplu, în primul poem al volumului, APERCEPȚIA TELEPORT LITORAL) la forme poetice cu ingerințe ale dicteului automat (vezi ultimul titlu din volum, ANA PAU KER).
Free Parking este, în cadrul operei lui Sebastian Big, echivalentul momentului Zenobia pentru Gellu Naum: găsirea unei forme hibride, dar viabile, care să conțină incursiunile experimentale, dar și forme și tehnici de creație deja clasicizate. Însă, spre deosebire de minunata proză a ultimului mare suprarealist european, Free Parking este un eșec din punct de vedere estetic. Cu un imaginar extras din mundan, literaturizând parcarea și tot ce ține de ea, atât literal, cât și metaforic, Sebastian Big împinge un discurs politic – cel mai probabil principala miză a volumului – fără a încerca să performeze din punct de vedere stilistic sau estetic.
Direcția politică este bine reliefată și ușor identificabilă; este vorba despre un anti-capitalism (chiar anti-consumerism) care își trage seva din scrierile Școlii de la Frankfurt. Critica unor staze societale și culturale precum uniformizarea omului prin consum și transformarea culturii în scop economic, astfel aducând arta într-o formă coruptibilă, șablonizabilă, aduce aminte de studiul Dialektik der Aufklärung (Horkheimer, Adorno). Din acest punct de vedere, poezia care deschide volumul (APERCEPȚIA TELEPORT LITORAL) vine ca o confirmare: „Acel/ Sentiment/ Comercial// Cerul/ Albastru/ Înstelat// Din/ Parcarea/ Kaufland// Fisele/ De Cărucior/ Și thuringherul”. Vorbim despre o arhitectură poetică riguroasă în cazul poemului de față, fiecare vers din terțet având un rol funcțional: rolul de marcă identitară pentru dimensiunea umană este îndeplinită fie de primul vers (în cazul strofelor I și III), fie de al doilea (strofele II și IV); celelalte două funcții au o relație de interdependență, prin ele realizându-se contrastul, acesta din urmă fiind forma artistică fundamentală pentru poemul în cauză. Este vorba despre interiorul uman, viu, visceral, pe de o parte, iar de cealaltă parte spațiul sterilizat, ordonat al societalului. Astfel, avem următoarele contraste: acel sentiment – comercial; cerul albastru – înstelat; din parcarea – Kaufland (aici, parcarea ca metaforă a spațiului cultural, poate chiar a spațiului uman); fisele de cărucior – thuringherul (consumerismul, imperativ al vieții în capitalism). În mod voluntar (sau nu) în cadrul poemului de față apare unul dintre puținele artificii stilistice reușite din volum, prin compararea cerului înstelat cu fisele din parcare.
Culegând bucățile de informație răsfirate prin întreg volumul, putem deduce direcția politică dorită de autor, anume aceea a unei stângi contemporane, interesată mai degrabă de latura socială, dar și de ecologism, și mai puțin de aspectul economic.
Poetul încearcă o artă poetică prin GHICIRE EDUCATĂ (de la englezescul ‘educated guess’, fiind încă o formă de șablonizare, a limbajului în cazul de față, numele poemului participând prin simpla sa existență la conturarea conceptului întregului volum): „Parcările,/ Terenul/ Sfînt// Pe care oamenii/ Se Întâlnesc// Cu Autovehiculele/ În Stare/ De Repaos”. Evidențierea castrării spiritului creator, a elidării ideii de originalitate din arte, este ceea ce Sebastian Big încearcă aici: omul devine o mașinărie care funcționează doar când societatea are nevoie, starea de „repaos” fiind norma în restul timpului, anume în punctul în care gândirea critică ar trebui să își facă simțită prezența. Ghicire Educată este un Eu cred fără implicații sau ecouri sociale și, mai ales, fără un context al disidenței, asemeni celui în care Ana Blandiana se afla când scria despre poporul român că ar fi un popor vegetal.
Culegând bucățile de informație răsfirate prin întreg volumul, putem deduce direcția politică dorită de autor, anume aceea a unei stângi contemporane, interesată mai degrabă de latura socială, dar și de ecologism, și mai puțin de aspectul economic (considerându-se că morfoza la respectivul nivel se realizează ca un efect în atingerea stărilor dorite în celelalte dimensiuni). Un exemplu potrivit este DELFINI MURIND ÎN OCEANE („Coșmarul/ Aerului/ Condiționat// Motorul/ Diesel// Lăsat/ Să Meargă/ În Parcare”). Sebastian Big ne indică faptul că motorul societății occidentale de azi este consumerismul, iar prin el, prin procesele necesare pentru păstrarea lui în aceleași forme și proporții, aducem daune mediului înconjurător.
Free Parking: Spre Automat Plata Parcare trebuie judecat în funcție de ce dorește cititorul să găsească.
Dincolo de caracterul militant al cărții, poetul caută sincronizări și cu latura intrinsecă: există câteva poezii prin care Sebastian Big încearcă suprapunerea discursului politic și a problemei alterității în contextul societății contemporane, izbutind o multilateralitate ideatică. Astfel, omul ajunge în centrul discursului poetic, regăsindu-se în felurite ipostaze. Spre exemplu, poetul încearcă o proiecție postumană, simplă, dar eficientă în intenția sa, în FĂRĂ TITLU NR.1: „Sentimentul/ Parcat// Pe trotuar/ Ca un SUV// Va fi/ în final/ Ridicat// De mașina/ De tractare// A Inteligenței/ Artificiale”. FĂRĂ TITLU NR.2 mută direcția discuției înspre latura politică, prezentând, însă, în continuare, dimensiunea umană, mai exact o posibilă ipostază perceptivă în contextul capitalismului: „Inferno/ Pavat// Cu// Inițiative/ Private/ Parcate”. În FĂRĂ TITLU NR. 3 poetul coboară sau, mai bine spus, intră în totalitate în spațiul intrinsec, încercând o cartografiere a interiorității: „Mașina/ Hibridă/ A Supraomului// Se odihnește/ Activ// În parcarea/ Supraetajată// Din beton/ Armat/ Vibrat”.
Free Parking: Spre Automat Plata Parcare trebuie judecat în funcție de ce dorește cititorul să găsească. Poate fi un manifest politic care se înscrie, cu succes, în stângismul occidental actual, un breviar al șabloanelor din societalul extrem-contemporan, un volum-concept în care alteritatea, în chip de concept, este pusă în diferite ipostaze perceptive. Per total este o carte de poezie care nu reușește să strălucească, eșuată fiind din punct de vedere stilistic în cea mai mare parte, în multe momente chiar sterilă, cu excepția unor mici și sporadice artificii artistice, principala izbândă a volumului din acest punct de vedere fiind înscrierea într-o zonă experimentală a poeticii autohtone, spațiu în care Sebastian Big este una dintre figurile relevante.
