Terminus Infern

430 vizualizări
Citiți în 7 de minute
Olga Ștefan, Resursa, Casa de editură Max Blecher, Bistrița, 2022

Alienarea, motorul creativ al Olgăi Ștefan în Resursa, este o realitate materializată sub imperiul unor spații și timpuri interioare care revin la suprafață pentru a fi recontextualizate. Toate sunt proiectate prin intermediul unei voci posedate de blazare, stare conștientă aproape auto-impusă. Pare a fi vorba despre o revoluție interioară, dar una de catifea, revoluție a cărei miză nu este o schimbare radicală, ci acceptarea stării actuale prin expunerea la rău, trecut și prezent. Odată refiltrați, factorii alienanți pot fi ușor identificați, devenind simple borne kilometrice prezente pe traseul maturizării celei din spatele vocii poetice. În consecință, aglomerările de frustrări devin cât se poate de vizibile, ele poluând chiar și prezentul: „recunoști golul din jurul tău, când plonjezi/ în apa rece, dar/ cum recunoști un spațiu supra-aglomerat?/ spațiul supra-aglomerat e albia niciodată seacă/ a contaminării” (Eu sunt anii 70).

Resursa este, după cum putem deduce, un breviar al umorilor trecute, acum coagulate, cristalizate. Aspectul poeziei este unul fragmentar, salturile dintre registrele emoționale și tematice fiind cât se poate de intenționate. Putem observa, astfel, că poezia Olgăi Ștefan stă cu un picior în postmodernism mai ales prin schizofrenia multitudinii de euri poetice care își asumă același rol, dar cu personalități diferite. Dimensiunile esențiale pe care le intercalează, deci, în mod convulsiv sunt erotismul, critica socială & culturală și ipostaza de creator de stihuri, amestecate pe parcursul întregii cărți, rezultatul fiind o poțiune amăruie și aproape omogenă care poate cauza disconfort sufletesc. Cu celălalt picior, poeta lasă impresia (la o scanare cât se poate de superficială) că tinde spre un douămiism biografist cu tente de critică culturală. Privind, însă, mai atent textele, ne dăm seama că biografemul devine doar un pretext al unei lumi ce pendulează între interioritate și exterioritate, ambiguizând limitele. Într-un anume fel, Olga Ștefan nu se înscrie în nicio școală teoretică, fapt valabil pentru toate cărțile ei din ultimii ani, dar mai ales pentru Resursa. Un poem exemplificator ar fi Young O.: „am început să desenez/ viața,/ camera/ și opera sexuală/ a unei adolescente din Minsk, mi-au ieșit doar/ viața/ și camera mea.// e incredibil cât de multe femei/ sunt poete bolnave, ce fragilități/ ascund falangele textelor lor,/ diatribele atâtor slăbiciuni,/ la una cataracta,/ la cealaltă ovarele,/ depunerile de sticlă din jurul inimii,/ plămânul perforat,// muzica lor care așază jerbe/ la picioarele justiției.// să șoptești/ e să mergi pe vârfuri/ până când/ bandajele pe care le desfaci/ sunt tristețe și sânge, iar înălțimea ta nu e/ înălțimea unei dansatoare. ambiția sau oasele, cine trădează?// ai observat? De la atâtea șoapte/ din care n-ai prins nimic și/ urechea ta e o rană; un instrument care/ cheamă. spartă, ca vesela unei fete care n-a dansat/ la nunta ei; ca dragostea, o nuntă spartă./ toate diplomele școlare/ se învechesc la fel. cine e rășina/ și cine// silueta conservată/ de rahitism/ a insectei din paleolitic?// […] viața și opera ta,/ (o poveste din care lipsesc/ zisă/ cu o voce de inimă/ monitorizată,/ fantezia că ești o stafie care trece prin uși/ pe care nu le-am deschis/ niciodată),/ dar viața și opera ta/ nu mă privesc:// insectă paleolirică, îți pot zice așa?// imaginează-ți că sunt/ un lac fără fund./ aruncă pietre.// o să-ți răspund.”

Dimensiunile esențiale pe care le intercalează în mod convulsiv [poezia Olgăi Ștefan] sunt erotismul, critica socială & culturală și ipostaza de creator de stihuri, amestecate pe parcursul întregii cărți, rezultatul fiind o poțiune amăruie și aproape omogenă care poate cauza disconfort sufletesc.

Resursa este ultima haltă, Terminus Infern, pe ruta maturizării, haltă în care Olga Ștefan coboară înaintea finalului unei curse ciclice creative. Nu va avea probleme de orientare, după cum ne spune chiar ea, „pentru că știu străzile cu sens unic din Cluj,/ o să le știu și pe cele din Infern” (Ești prea sensibilă!). Dar iadul pare să fie aici și acum, pitit în toate intensitățile percepute ale mundanului. Poeta inițiază prin Resursa un proces purgativ ce pare necesar pentru reconectarea la lume sau, mai bine spus, pentru dezalienare. Proces care se dovedește sortit eșecului, fiecare dintre dimensiunile inocenței, odată pierdute, fiind imposibil de recuperat pentru că „(pe când s-o cunosc, lumea era deja artera viitorului/ și tot ce ducea acolo murise.)” („Să-ți fie rușine” și chiar îți e. O scurtă biografie de culise).

Dovada unei evidente maturizări, Resursa Olgăi Ștefan este o carte reușită. O culegere de intensități parțial retrăite într-un viitor în care ele nu mai pot sfâșia, ci doar zgâria.

Radu (Dumitru) Bejan (n. 1996) este absolventul Facultății de Litere din Oradea, Specializarea română-engleză (Promoția 2018) și al Masteratului Literatură română – Relevanțe europene (2020).

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”