Cântec pentru orice zi din an

Cartea lui Lucas. Asta e lumea în care copiii noștri vor trăi de Irina-Roxana Georgescu este o carte atât de diafană, încât cuvintele par de zăpadă, iar chipul protagonistului – micul Lucas – te însoțește tandru și te răsfață cu lumea pe care, la rândul său, începe să o cunoască, desprinzându-se încet-încet de cochilia sa invizibilă. Cel de-al patrulea volum de poezie, dedicat lui Lucas-Paul și tuturor ce se mai cred copii, este un elogiu al vieții și al copilăriei. Volumul său de debut, Noțiuni elementare (2018), a obținut Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, fiind tradus ulterior în franceză (de către Maria-Luiza Daniliuc, în 2020) și în spaniolă (de către Albert Denn și Borja Mozo Martín, în 2024), fiind nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori, la Premiile „Sofia Nădejde” și la Gala Premiilor Observator cultural (ediția 2019). Poeta a mai publicat și Intervalle ouvert (Paris, L’Harmattan, 2017) și Une contre-histoire (Paris, L’Harmattan, 2022), dezvoltând tema identității, dublată de singurătatea dură ca o placă de azbest.

Motto-ul „Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” este un verset celebru din Evanghelia după Luca care atrage atenția intertextual asupra suferințelor – mai mari sau mai mici – pe care le-am putea îndura, mai ales dacă iubim. Experiența maternă este prinsă, de-a lungul volumului, ca într-o picătură de chihlimbar, ca și cum „instantaneele” din Noțiuni elementare (2018) s-ar multiplica exponențial, încăpând, în mod paradoxal, în privirea mamei.

Cartea lui Lucas. Asta e lumea în care copiii noștri vor trăi explorează tema maternității, a fragilității lumii în care copiii de toate vârstele sunt meniți să o îndure, bucurându-se în același timp de ea. Se remarcă prin prezența contrastului foarte atent conturat prin versuri despre inocența copilăriei și realitatea vieții, cu toate asperitățile ei. Jocul imatur și iubirea nelimitată (un context al unei lumi fără margini) versus iubirea maternă se reflectă într-un context mult mai concret, unde grijile și responsabilitățile cotidiene devin simboluri ale conflictului dintre idealul copilăriei și lumeace se dezvăluie treptat.

Poezia Irinei-Roxana Georgescu devine, pe alocuri, și un reproș adus capitalismului: „Fericiți cei ce se-nconjoară de produse farma./ Lucas doarme, în depărtare se aude un marfar.” (p. 17), pe care îl asumă calin.

Cronologia interioară a poemelor se dezvoltă într-un ritm imperceptibil, asemenea respirației unui nou-născut, în deplină consonanță cu respirația mamei ori cu bătăile inimii acesteia. În puncte sensibile, „separarea” celor doi eroi lirici (mamă și fiu) devine „o formă de curaj”, tot așa cum realitatea strivitoare, abrutizantă a războiului se insinuează în spațiul atât de strâmt dintre cele două ființe, suscitând neliniști firești („Războiul din Israel continuă./ Războiul din Ucraina continuă./ Nu e pace nici în mine zilele astea.” – p. 33). Amintirile din propria copilărie revin cu o violență stridentă („doamna învățătoare m-ar fi plesnit cu o riglă peste degete” – p. 29), ca un soi de punte instabilă, care reactivează tot felul de frici. Stângăciile micului Lucas devin pretext al fascinației materne, sau micile gesturi, sau gângurelile lipsite de vreo relevanță pentru orice alt adult – și e o normalitate plăcută, care neutralizează amenințările externe (fără a le trece sub tăcere, ele parcă se aud mai încet, mai surd). Un vers ca o ilustrată este: „Lucas nu a mai văzut până acum vreo furtună și e numai un zâmbet.” (p. 25).

Cel de-al patrulea volum de poezie al Irinei-Roxana Georgescu capătă, cu alte cuvinte, alcătuirea armonioasă a unui cântec pentru orice zi din an – cu tandrețea intrinsecă, tămăduitoare, acolo unde pare că nu mai e loc de iubire și de pace, cu micile amărăciuni care sapă adânc în piele, tatuând oasele grele de suferință ori de neliniște. Poate unul dintre cele mai frumoase poeme din volum, Orice sfârșit este un nou început juxtapune potențialele călătorii în spații tot mai îndepărtate cu emoții care te scurtcircuitează, redându-ți, de fapt, pofta de a visa, de a umbla, bucuria deplină de a privi păsările, cerul, de a iubi să iubești: „nu te oprești, iei stradă cu stradă, alee cu alee, până ajungi/ în fața râului Colentina, plin de lebede și de lișițe, de rațe sălbatice și de cormorani, de cocori, de mierle, vânturei, pițigoi, ciocănitori, egrete,/ muscari negri, gârlițe, călifari, scorțari, gaițe, coțofene, stăncuțe, ciori,/ grauri, vrăbii, cinteze, găinușe de trestie, sticleți, cânepari, botgroși, presuri,/ ca și cum în drumul tău vei întâlni tot ce a fost vreodată creat, mergi, nu te/ oprești, drumul tău nu se termină aici, indiferent cât de greu va fi ceasul acela,/ în care vei pune în cumpănă tot ce ai trăit, toate alegerile pe care le-ai făcut,/ dar mai cu seamă ce ai lăsat să se ducă pe apa sâmbetei, pe apele învolburate/ pe care ai colindat, mergi, nu te oprești, în lumea pe care o descoperi nu e timp/ de reflecții, nu e timp de căutări iluzorii, mergi, orice călătorie începe cu primul pas,/ tot așa cum privirea celui ce iubește transformă în aur și vis toate locurile prin care/ trece, face să vibreze aerul mirosind a mentă și a tei ori a roiniță în plin iunie” (pp. 64-65).

Cartea lui Lucas. Aceasta e lumea în care copiii noștri vor trăi surprinde o lume în continuă transformare, atât a copilului, cât și a mamei, într-un spectacol-caleidoscop, în care fiecare nouă silabă rostită este purtătoare de semnificații nebănuite ori fiecare gest de neputință – de mici seisme.