ANUL LITERAR 2024

După un an 2023 absolut senzațional pentru ficțiune, nerecuperat nici de cititorii constanți, an literar pentru care ar fi nevoie de cel puțin două extrasezoane de lecturi și dezbateri aplicate, 2024 părea că nu va atinge nivelul de avarie al producției prozastice cu care ne-am obișnuit în ultimele două decenii. Trăgând linie, am ales totuși 70 de titluri vandabile. Cine pierde trenul prozei nu-l recuperează. Cu poezia, lucrurile au fost totdeauna mai simple. Timpul redus de lectură și posibilitatea recitirii au angajat comentatori numeroși. Nu și astăzi. Când poeții devin critici literari, prozatorii, așijderea, chiar dacă mai rar, și, pe deasupra, timiditatea le interzice asemenea inițiative. Poeții n-au nicio reținere din a comenta orice. Mă îndoiesc că se privesc în oglindă ca autorități critice după ce scriu despre o carte de proză. Probabil că mulți au în minte noțiuni de reciprocitate și alte tactici de oglindire promoționale. Desigur că există printre ei și cititori onești, care citesc și scriu din plăcere. Însă cei din urmă n-au astfel pretenții axiologice. Nici nu se arată interesați de contexte și sinteze. Proza are astăzi cei mai puțini comentatori profesioniști din ultimul secol. Degeaba ridicați din sprâncene. Urmăriți presa veacului trecut și veți observa că existau analize încă dinaintea apariției nu știu cărui volum. Nicio carte cu adevărat autentică din zona prozei nu scăpa fără analize extinse și, cât se putea, originale. Astăzi, furtul și reproducerea ideilor au devenit un sport care mă uimește prin inabilitatea celui care ambalează ideile sustrase. Numai autorii pot preciza cine de la cine ia, ei cunoscând și ce au creat, și ce s-a scris despre ei. În orice caz, 2024 a fost încă un an fără dezbateri de idei, anemic în lecturi profesioniste, fără dialoguri critice pe texte citite. E anul în care critica de proză a cunoscut cel mai drastic declin postbelic. Trăim o inerție în care fiecare așteaptă să pornească o avarie – socială, ideologică, politică, resentimentară etc. Nici 2025 nu se arată rentabil pentru critica literară. Alegerile prezidențială înghit prima jumătate de an, iar urmarea lor, nu mă îndoiesc, vor anonimiza cealaltă jumătate prin mutarea interesului dinspre aparițiile recente spre viața socio-politică. Dar să fim optimiști.

În schimb, vești bune din străinătate. Autorii români și traducătorii lor au succes. Partea bună este că numele vehiculate s-au diversificat, iar surprizele sunt constante. Ce se mai întâmplă pe piața prozei din lume? Premiul Goncourt a revenit franco-algerianului Kamel Daoud (n. 1970) pentru romanul Houris. Conținutul politic și activismul tragic implicit spun multe despre motivația juriului francez. Cartea a fost interzisă în Algeria, unde datele despre războiul civil au rămas cenzurate. Editura Gallimard a avut de suferit de pe urma autorului ei, alături de care a rămas. Juriul Goncourt apelează la densitatea emoțională dintr-un roman care propune memorii alternative la narațiunea istorică. În „deceniul negru” algerian, Aube nu poate vorbi după ce i-a fost tăiat gâtul în copilărie. La ora la care notez datele problemei, autorul se confruntă cu procese, pentru că mai multe victime ale războiului civil algerian s-au regăsit în protagonista cărții.

Premiul Nobel pentru Literatură a mers la Han Kang. La fel ca în multe cazuri de nobelizați din ultimele decenii, premiantul a dispărut de pe radarele criticii și cititorilor în câteva săptămâni de la celebrare. Oricum, Kang nu primește din senin distincția. Cred că e  recunoașterea unui proces major de comodificare culturală din Coreea de Sud: exporturile de muzică și cinematografie au creat pretutindeni în lume adevărate culturi alternative. E un model de branding cultural al țării asiatice, după ce ea a fost asociată multă vreme exportului de tehnologie. Pentru România, Coreea de Sud ar trebui să fie un reper de diplomație culturală și de soft power. În pași concreți, bine gândiți, se transformă într-un un tip de hegemonie culturală.

[…] 2024 a fost încă un an fără dezbateri de idei, anemic în lecturi profesioniste, fără dialoguri critice pe texte citite. E anul în care critica de proză a cunoscut cel mai drastic declin postbelic.

Premiul Booker a revenit în 2024 Samanthei Harvey pentru Orbital. Un roman. Din punctul meu de vedere, întâia surpriză ține de dimensiunile cărții: 130 de pagini aerisite. A doua surpriză vine dinspre subiect. Notam, cu ani în urmă, câteva relaționări poetice despre cartea lui John Hands. Iată că Samantha Harvey creează o ficțiune mizând pe fervoarea dintre știință, poezie, memorie și fantezie. Scris cu sensibilitatea celui care știe experiența extatică a științei retrăite poetic, țintind orbitele interioare ale fiecărui protagonist pe care le unifică într-una grandioasă, ca o planetă comună ce poate exploda oricând sub povara memoriei mai mult decât a științei, Orbital este o ficțiune ecopoetică despre captivitatea fluidă din afara lumii, epopeea microgravitației în 24 de ore în care respirațiile lumii, universului și cele ale memoriilor interferează inedit.

Tot unei autoare a revenit și Premiul Pulitzer din 2024. Jayne Anne Phillips a câștigat distincția pentru romanul Night Watch. Deși sintagma din titlu este ultrauzată și consumată cultural, cu atât mai mult ficțiunea lui Phillips din cea de-a șasea carte a sa conduce cititorul spre un imaginar feminin similar celui propus de Daoud: istoria supraviețuirilor mamei și fiicei în microuniversurile sociale din timpul Războiului Civil din America (de la 1874). Cartea a fost prompt tradusă la noi la Bookzone, bravo lor! Dickensian și cu imaginarul ideal de adaptat cinematografic, romanul poate avea succes la cititori. Mai ales că mica naratoare intră în realitatea ostilă citindu-i pe Shakespeare, Esop, Wordsworth, Tennyson, Dickens… fiind, la nici 13 ani, protectoarea mamei.

În fine, cel mai important premiu pentru cărți în limba spaniolă, „Miguel de Cervantes” 2024 a mers către Alvaro Pombo y Garcia de los Rios. Cititorii români îl pot citi în tălmăcirile de la Editura Vellant: Eroul din mansardă și Moștenirea Matildei Turpin (traduceri de Liliana Pleșa Iacob). Prin anticariate, norocoșii pot găsi Nud cu insulă, apărut la Nemira în 2007 (în traducerea Ilenei Scipione). Ar merita reeditate cu brandul „Premio Cervantes 2024”.

S-au păstrat în planurile editoriale românești diversitatea și acoperirea genurilor romanești. Sigur că, pentru fiecare subgen sau categorie, editurile, oricât de mici sau de nișă, și-au păstrat cititorii. Rezistă prin promovările țintite în mediile consacrate, astfel că niciodată forța de coeziune din aceste grupuri nu bat cu aparițiile din prim-planul editorial. Ar merita clasamente separate pentru fiecare gen din categoria romanului pentru a avea cu adevărat o panoramă credibilă. Din ce s-a derulat cât de cât vizibil, zece ficțiuni și zece non-ficțiuni îmi par că s-au desprins: Bogdan Teodorescu & Petru Berteanu, Oricine poate muri, Tritonic Books; Cristina Vermeș, Balada necunoscutului, Humanitas; Bogdan Alexandru-Stănescu, Soarele negru, Trei; Goran Mrakić, Punk requiem, Nemira; Marin Mălaicu-Hondrari, Clandestin, Trei; George Cornilă, Silex, Polirom; Ioana Maria Stăncescu, Tăcerea vine prima, Trei; Liviu Ornea, O geometrie a tandreței, Nemira; Cătălin Mihuleac, Strania valiză a domnului Silberstein, Humanitas; Cristina Hermeziu, Nickel, Cartier. Un alt pluton situat în aceeași altitudine valorică, dar nu de ficțiune pură, ci de autoficțiuni, romane autobiografice și proză memorialistică este format din următoarele titluri: Varujan Vosganian, Dublu autoportret, Polirom; Andrei Gorzo, Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie, Polirom; Radu Aldulescu, Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este țara mea, Polirom; Traian Dobrinescu, Siberia de la capătul drumului, Cartea Românească; Radu Vancu, Boala și războiul, Polirom; Ioana Nicolae, Drumul spre Soare-Răsare, Humanitas; Ciprian Măceșaru, Undița și ochiul, Curtea Veche; Dan Liviu-Boeriu, Aici locuiește frica, Humanitas; Adrian G. Romila, Jean Bart. Argonautul, Polirom; Cristian Tudor Popescu, Râsul dracului, Polirom. Deocamdată, cele mai multe recenzii critice le-a adunat Ioana Pârvulescu, Aurul pisicii, Humanitas. Din lista notabilă de apariții amintesc: Dan Stanca, Ultimul bătrân, Junimea (rescrierea romanului Ultimul om); Mihai Măniuțiu, Calea Jaguarului, Humanitas; Adrian Teleșpan, Autonomie, Editura pentru Artă și Literatură; Silvia Dumitru, Noaptea nu uită, Humanitas; Alexandra Târziu, Despre nedumeriri, Vremea (o scriitoare uitată, care, la 87 de ani, revine cu proză scurtă. Din păcate, ignorată complet); Lucian P. Petrescu, Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel, Cartea Românească; Ovidiu Verdeș, Alte Muzici și faze, Polirom (recuperare de asemenea lansată fără ecourile meritate); Savu Popa, Rețeaua subterană, Cartea Românească; Dan Ciupureanu, Am strigat în vis, Cartier; Ana Maria Sandu, Salvatorii, Polirom; Tudor Ganea, Vreau să aud numai de bine, Polirom; Angela Martin, Cartea lui Cezar, Polirom; Magda Cârneci, Scurte scenarii inițiatice, Polirom; Bogdan Răileanu, Picioare de lotus, Polirom; Violeta Berea, Steaua divină, Litera; Hanna Bota, Să spui sau să nu spui, Polirom; Ioana Unk, Sindromul picioarelor neliniștite, Nemira; Suzănica Tănase, A unsprezecea zi din august, Litera; Nicolae Baltă, Ultimul refugiu, Junimea; Moni Stănilă, Al 4-lea, Polirom; Delia Hugel, Seara, după ora 9, Litera; Alexandru Lamba, Azilul meu, Polirom; Gheorghe Schwartz, Convoiul, Junimea; Daniela Ulieriu, Regele din Bissap, Polirom; Gabriel Udrea, Străzi fără nume, Cartex; Iulia Gherasim, Ce văd păsările, Polirom; Mihai Radu, Respiră!, Polirom; Denisa Ștefan, La fel ca mine, Polirom; Antoaneta Zaharia, Aceste iubiri care ne macină, Litera; Gelu Diaconu, Viața mea în 1984, Litera; Petronela Rotar, Totul e în regulă în mine și în lume, Trei; Vasile Ernu, Generația canibală, Polirom; Dan Sociu, Filme românești și La gunoi, Polirom; Cristian Meleșteu, Bisericile cireșelor amare (Tracus Arte); Ruxandra Cesereanu, Regii gunoaielor, Polirom; Adrian Lesenciuc, Limba lui Hristos, Corint; Cosmin Leucuța, Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni, Humanitas; George Bonea, Niște animale, Litera; Adrian Marcu, Măștile timpului, Cartier; Cristian Bădiliță, Trandafirul de la Eleusis. Povestiri pariziene ale Unchiului Serenus, Vremea; Iulian Tănase, Teoria tăcerii, Trei; Răzvan Nicula, Ecarisaj, Eikon; Adrian Voicu, Povestiri din aeroport și de pe lângă, Lebăda neagră; Viorel Prodan, De partea întunecată a fluviului, Litera; Mihai Șteț, Cărțile, Polirom; Doina Ruști, Zvaidoc în anul iubirii, Bookzone; Ioana Bâldea Constantinescu, Castelul din orașul meu, Litera; Cristian Englert, Memoriile unui indezirabil, Polirom; Cosmin Leucuța, Big in Japan, Paralela 45; Robert Radu Hervian, Tristețea tancurilor, Litera. La debut, este remarcabilă prezența Ninei Trifan, trăitoare de douăzeci de ani în Canada. Ea debutează în România și Canada (în română și engleză), în același timp, cu Țara care trăiește în mine, Univers. Inițiativa cred că merită un studiu elaborat, întins pe mulți ani postdecembriști: scriitorii bilingvi, care aparțin culturii române și celei de împrumut, din țara-gazdă. Fenomenul avea altă amploare înainte de 1989. Deceniile de libertate și de mișcare mondială cred că au format o literatură română alternativă cu adevărat de luat în seamă. Tot la debut, interesant este și Florin Duțu, Chiropangiu, Polirom. Pseudonimul, bănuiesc, Gabriel Noiescu, și romanul Mei-Nebunul (Creator) oferă un experiment contrariant. Oricum ar fi, la noi nu a funcționat moda pseudonimelor. Au încercat-o destui. Nu s-a prins nimic, mai ales în proză. Tomul lui Iv cel Naiv de anul trecut, chiar apărut la Humanitas, n-a avut reacții din partea cititorilor profesioniști. Zic și eu.

Adeseori meteorice, mai degrabă niște prezențe exotice, observ că s-a stabilizat și o adevărată ofensivă a antologiilor. Probabil reticența editurilor s-a spart, iar cititorii s-au reorientat spre acest tip compozit de ficțiune contemporană. În anii nouăzeci, antologiile aveau consistența legitimatoare în politicile literare. Azi, din fericire, ele acoperă cam toate preferințele cititorilor. Începând cu cele de autor – amintesc doar pe Marian Ilea, Vremuri îmbârligate, Eikon, dar sunt și alții. Dintre antologiile vizibile, Marius Chivu a luat partea leului, cu Cartea depresiilor, Humanitas și Kiwi. Relații, Polirom; Cristina Ispas și Victor Cobuz au continuat Retroversiunile cu Blocaje, Paralela 45; Diana Iepure a alcătuit la Paralela 45 Garderoba. Antologie de proză scurtă contemporană; Emanuela Ignățoiu-Sora & Ionela Băluță au inițiat un proiect incitant, Cum am devenit feministă, Nemira, fără a avea însă, din nefericire, impactul pe care mi l-aș dori în dezbaterile actualității.

Deopotrivă inedit și de impact imediat, evenimentul anului este proza vizuală gândită de Andreea Răsuceanu și Constantin Goagea – Orașul scriitoarelor. Sigur că ar merita recuperate și festivalurile cunoscute, invitații străini celebri și traducerile românilor în străinătate. Mai amintesc doar că, anul 2024 aduce prozei un nivel suplimentar prin reeditările și edițiile revăzute și adăugite din autori canonici ai actualității. Despre toate acestea, într-un număr viitor.