/

Anul poetic 2020

O retrospectivă a anului literar 2020

737 vizualizări
Citiți în 12 de minute
Vârfuri

Mă uit înapoi și dispare – Teona Galgoțiu (OMG)

Mă uit înapoi și dispare este un volum ciudățel, foarte diferit de tot ce se publică în poezia mainstream. Pornind din zona biograficului, poetica Teonei Galgoțiu se dovedește a fi inteligentă, știind să opereze în și prin spațiu pentru a transmite. Exploziile suprarealiste și apetența pentru simbol, gravate clar prin intermediul unei voci stabile – iată elementele care îmbracă scheletul biografic al poeziei. Deși aflată la debut, Teona Galgoțiu impresionează prin omogenitatea creației sale poetice.

Sputnik în grădină – Gabi Eftimie (OMG)

Poezia din noul volum al lui Gabi Eftimie este una de notație doar în aparență, miza fiind la nivel ambiental, senzorialul devenind, astfel, nu doar un instrument al percepției, ci un veritabil conductor ideatic. Încercând o subtilă direcție expresionistă, poeta pare să încerce prin Sputnik în grădină să ne arate că pierderea acuității senzoriale este un indicator al dezumanizării. Probabil cea mai bună carte de poezie a anului 2020.

Alwarda – Ruxandra Novac (Pandora M)

Creionând un univers post-fractură, Ruxandra Novac prezintă o lume trecută prin filtrul nevroticului, descompusă și recompusă în funcție de stările de agregare ale eului. Resemnată, pentru că „viitorul e fix”, poeta poate doar să asiste cum dezechilibrele interne îi poluează percepția asupra lumii. Cel mai reușit experiment poetic al anului.                

biocharia. ritual ecolatru – Mihók Tamás(frACTalia)

În biocharia. ritual ecolatru Mihók Tamás reia forme și tendințe deja existente în poezia ultimilor ani din România, îmbrăcându-le într-un discurs ecologist și dându-le noi sensuri. Înarmat cu puternice tușe expresioniste și cu o tonalitate post-apocaliptică, poetul propune o incursiune într-o posibilă viitoare lume post-antropocentrică.

Raftul al doilea

Civilizații – Olga Ștefan (Paralela 45)

Trecând prin spații care cauzează alienare, interacționând cu oamenii care sunt specifici acestora și care le potențează, poetica Olgăi Ștefan nu este doar o simplă formă de expunere a traumelor, ci o descriere a unui întreg proces. Percutantă, cu jocuri stilistice puține, dar plasate eficient, poeta ne introduce, treptat, personaje care prind contur (și, astfel, apar diferite tipologii: tatăl absent, iubitul ca remediu temporar pentru diferitele angoase etc.) Iată, deci, atât civilizațiile ca spațiu, cât și civilizațiile (oameni) pot cauza traume.

Expectativa luminoasă – Andrei Dósa (OMG)

În Expectativa luminoasă Andrei Dósa propune o poetică a fragilităților cotidiene: fie că vorbim despre fantezii, fie despre frustrări (sexuale și nu numai), fie despre orice altceva care ne sparge liniștea, soluția este să ne retragem într-o stare de imponderabilitate, într-un safe space, într-o „expectativă luminoasă”. Fără a-și propune multe, Andrei Dósa izbutește, fără îndoială, să transmită ce și-a dorit într-un volum curat din punct de vedere stilistic.

Fotocrom Paradis – Deniz Otay (OMG)

Primul lucru care îți sare în ochi atunci când citești Fotocrom Paradis este frumusețea poemelor. Cu o metaforă bine cântărită și bine gândită, Deniz Otay reușește să impresioneze la nivel stilistic. Miza volumului este reprezentată, însă, de rămășițele de memorie (poate rămășițe de umanitate?), expuse printr-o voce dezumanizată, expunând traume, angoase etc., împingând discursul poetic într-o zonă a postumanului.

Satao – Radu Nițescu (Casa de Editură Max Blecher)

În Satao ne sunt prezentate cadre biografice, rămășițe de memorie, cu un ton naiv, lipsit de vlagă, având un militantism ecologist rezidual. Curat din punct de vedere teoretic, prezentând direcții prezente în extrem-contemporanul occidental, noul volum al lui Radu Nițescu este, pentru mine, surpriza anului 2020.

Raftul al treilea

Aer păsări bere – Vlad Drăgoi (OMG)

Aflat pe un teren poetic fertil, în care tonul ludic, de o seninătate dusă la extrem, devine o formă de autoapărare în fața melancoliei, depresiei etc. Vlad Drăgoi eșuează în a găsi nuanțările necesare, ruperile de ritm în registrul tonal fiind mult prea rare, volumul căpătând un aspect unidimensional.

Ale noastre dintru ale noastre – Moni Stănilă (Casa de Editură Max Blecher)

Pierdută într-un discurs copilăresc, naiv aș adăuga, Moni Stănilă face o critică generică a societății de consum, după care găsește rezolvarea în latura mistică a existenței. Volum slăbuț, superficial.

Borne – Maria Postu (Școala Ardeleană)

Prin Borne, Maria Postu își propune să scrie o poezie a vârstelor, căutând, de fiecare dată un sâmbure de copilărie (folosită de multe ori ca refugiu). Conceptul nu este unul rău, însă problemele apar la nivel stilistic: metafore (mult) prea facile, simboluri vârâte fără nicio noimă în text etc.

Când ai sufletul plecat – Alexandru Roșu (Paralela 45)

Alexandru Roșu ne prezintă o poezie a cotidianului, a fragilităților aferente acestuia. Fără a fi sclipitoare din punct de vedere stilistic și cu o linie ideatică deloc originală, putem spune că vorbim despre o carte aproape decentă de poezie.

Mic dejun la Frida – Angela Baciu (Tracus Arte)

De-a lungul unui fir pseudo-narativ care ia forma unei povești de dragoste Angela Baciu realizează un breviar al stângăciilor (de orice fel). Umană, chiar simpatică, nu este o carte de poezie care să își propună multe.

nu striga niciodată ajutor – Mircea Cărtărescu (Humanitas)

Cauza unei polemici acide în presa culturală mainstream, nu striga niciodată ajutor pare a marca un punct de turnură în cariera literară a lui Mircea Cărtărescu: încadrabil fiind în sistemul literar cărtărescian, cu un discurs poetic minimalist, volumul este, totuși, inconsistent, chiar slab aș spune. Vorbim despre o carte în care poetul caută și se caută.  

Numele tău e cea mai frumoasă declarație de dragoste – Marius Tucă (ART)

Marius Tucă reușește să adune în noul său volum o multitudine de clișee literare. Sirop nediluat.

o zi pe care am locuit-o cândva – Nicolae Teoharie (Tracus Arte)

În o zi pe care am locuit-o cândva se încearcă o poezie a singurătății. Spun încearcă pentru că singurul lucru pe care l-am putut deduce după lectura volumului este că autorul trebuie să fie apoetic. O carte de poezie fără simțul proporției și contextului, deseori înșiruind fără discernământ metafore, care la rândul lor, în unele momente, nici măcar nu au sens.

Poeme de consum – Relu Cazacu (Tracus Arte)

Oscilând între o critică generică a societății de consum și un spațiu poetic interioriza(n)t, Relu Cazacu ne prezintă un volum decent, fără mari reușite.

șaizecișișase – Octavian Soviany (Casa de Editură Max Blecher)

Angrenat într-o poetică simplă, cu un criptic rezidual, Soviany pare să fie posedat de dispreț și resemnare. Recapitulându-și viața și punctele ei intense, meditând într-o introspecție (aproape) continuă, poetul ajunge la concluzia că „poezia e un/ prezervativ consumat/ la care oamenii/ se uită cu scârbă”. șaizecișișase nu este genul de volum care să își propună să facă multe. De fapt, el are rol terapeutic pentru poet, nu pentru cititor, tocmai de aceea Soviany scrie fără a se gândi la calitatea poeziei. Volumul este unul slab, dar este un fapt asumat.

Un om mai important decât oamenii – Lucian Brad (OMG)

Un proiect interesant ca intenție, dar care (se) ratează prin execuție: deși un demers colectiv destul de bine închegat, calitatea poeziei în sine este una destul de slabă.


Foto: Pexels.com

Radu (Dumitru) Bejan (n. 1996) este absolventul Facultății de Litere din Oradea, Specializarea română-engleză (Promoția 2018) și al Masteratului Literatură română – Relevanțe europene (2020).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”

Molotov roz

Cu multă personalitate, care se cere a fi savurată în toată defularea ei mușcătoare și care