Ați văzut vreodată un sentiment? Dacă aveți îndoieli că se poate, Viața secretă a sentimentelor promite că imediat ce vă ștergeți bine ochelarii de praf, vă așezați la măsuța preferată și vă pregătiți cu un surâs, sentimentele o vor lua fuga-fuguța prin fața voastră gata să vă deschidă portița către lucrurile după care, liberi de frământări, tânjiți în taină.
Nostalgia face pași în poveste în cel mai delicat mod cu putință. Ea știe că sentimentele sunt călăuze ideale, sunt oglinzi în care găsești răgazul: dacă șovăi pe drumul spre tine însuți, ia un sentiment cu tine. Nostalgia îți va lipi inima de fiecare lucrușor, căci în ea se topește miezul frumos al tuturor celor întâlnite – „Își vede ochii și nasul într-un glob argintiu, dar mai vede ceva în adâncul lui de metal: încăperi și mici întâmplări, toate închise în globul de sticlă al timpului. Dacă îl scuturi, amintirile se răsucesc precum fuioarele de zăpadă.” Cu sfială, dar și cu durere, Nostalgia ne poartă prin „lumile fragile și mărunte” și ne lasă pentru scurt timp în brațele Fricii, însă doar pentru a ne potoli pofta de mister.
Dacă Nostalgia e sentimentul anotimpurilor reci, Răbdarea aparține anotimpurilor calde – fructelor care se coc lent și se prefac în dulceață. În jurul Răbdării toate se rostogolesc de drag, căci sentimentele au și ele… sentimente și le place să se așeze la masă împreună. Răbdarea le adună pe cele mai frumoase dintre ele – Bucuria, Tandrețea, Curiozitatea, Mulțumirea, Nerăbdarea, Recunoștința –, deoarece numai ea știe rețeta pentru cea mai bună dulceață: „La urma urmei, de-asta e dulceața pe lume, ca să fie mâncată. De-asta face și ea acum o oală nouă, amestecând pe focul molcom fructele dulci – cu fereastra larg deschisă, pentru ca aroma să se răspândească în cele patru zări.”
Nimic nu dorește să fie mai autentic decât Încăpățânarea, care iubește înălțimile – însă în ajutor e chemat mereu Bunul-Simț, care s-o scoată din bucluc. La polul opus, Nu-Face-Doi-Bani și-a construit propria suburbie în jurul lucrurilor mărunte abandonate – se așază în tihnă la măsuța lui făcută dintr-o cutie de chibrituri și adulmecă pliculețele de ceai negru pe care le-a găsit printre lucrurile aruncate de alții.
Cel mai mult sentimentelor le place să construiască poduri – și reușesc acest lucru doar împreună. Curajul, de pildă, nu poate face nimic singur, numai împreună cu Încrederea, fiindcă lucrul care cere cel mai mult curaj este să ai încredere.
Răutatea e pusă mereu pe ștrengării: alege și măsoară, duce greul – pentru ea, nu e deloc simplu să-și împlinească menirea. Îi place să se deghizeze și, pe lângă asta, pândește mereu celelalte sentimente să le dezvețe de seninătatea lor, căci rolul ei e să spulbere.
Ultimul cuvânt îl are Recunoștința – care dă mâna cu Nostalgia și închide sfera perfectă a sentimentelor. O invitație, deci, să ne oprim din fuga aiuritoare de zi cu zi și să gustăm din dulceața pregătită în tihnă de sentimentele noastre.
