Repovestită admirabil de Anca Stanciu, Legenda celor trei copaci limpezește sensuri. Copleșiți, în înaltul cerului, de măreția misiunii la care visează, trei copaci își descriu viitorul. Trebuie să primesc ceea ce mi se cuvinte, spune fiecare dintre cei trei, care, deși se înălțau foarte sus, păreau să nu vadă foarte departe – ci mai degrabă cu ochii plini, cu ochii abundenței, dar nu cu ochii deplinătății.
În scurt timp, ei se văd amenințați de tăietorii de lemne – iar de aici începe drumul către deplinătate, calea pe care nu o găsești singur și care nu duce niciodată la împlinire decât dacă e fărâmițată. Primilor doi copaci li se prevede, aparent, un sens mai obișnuit – primul are să meargă la giuvaiergiu, celălalt la un meșter de corăbii –, însă ei nu văd încă minunea care vor deveni; cel de-al treilea simte că împlinirea lui va fi amestecată cu amărăciune. Drumul primului cotește și nu duce însă la giuvaiergiu, ci la un om sărman – copacul va deveni iesle, așezare pentru hrana animalelor. Și traseul celui de-al doilea copac ia o altă cotitură – ajunge corabie de pescari în loc de vas împărătesc. Al treilea copac e dus în întuneric – cine mai crede că de-aici va ieși ceva?
Ancorați deja pe drumul deplinătății, dar fără să o știe, copacii își uită rostul măreț. Asta până în momentul în care simplitatea însăși se pogoară peste ceea ce au devenit. Fusese nevoie de timp și de tăcere ca să ajungă desăvârșiți. Astfel, primul copac devine așezare pentru cel mai scump prunc – pentru „cea mai mare comoară în cer și pe pământ”. Tăcerea se lasă și peste al doilea copac, până într-o zi când devine loc pentru o minune – pentru Împăratul care ceartă furtuna și potolește valurile. În cele din urmă, și cel de-al treilea copac își află rostul: în mijlocul mulțimii furioase, el ia forma crucii pe care un bărbat însângerat trebuie să o poarte și pe care trebuie să fie bătut în piroane; din locul, acum cel mai înalt, în care se afla, „toți împărații pământului aveau să se închine înaintea sa”.
Niciunul dintre cei trei copaci nu știa la început ce caută; în ei respira numai dorința de a fi. Din sămânța acestei dorințe fiecare devine desăvârșit în felul lui: loc pentru hrană și odihnă, pentru săvârșirea minunii și găsirea liniștii și pentru durere, dar și pentru minunea de a-L purta pe Împărat și de a atinge cerul cu fruntea. Cei trei copaci sunt pregătiți, treptat, să-i fie așezare vieții – cea mai înaltă împlinire la care pot ajunge.
Mai mult decât o poveste despre sens, Legenda celor trei copaci este o carte care vorbește pur și simplu despre căutarea și aflarea esențialului acolo unde pare cu neputință de găsit.
