Inspirată din fapte reale și filmată în întregime pe ascuns, pelicula iraniană Semințele smochinului sacru, în regia lui Mohammad Rasoulof, surprinde drama unei familii ce își schimbă complet dinamica de îndată ce tatăl, Iman (interpretat de Missagh Zareh), este numit judecător de investigație în Teheran. Pe măsură ce revoltele stradale devin tot mai numeroase, Iman își dă seama că slujba sa este mai periculoasă decât credea, amplificându-i paranoia și violența și distrugând nu doar încrederea propriilor fete și a soției loiale, ci spulberând orice urmă de umanitate din el.
Aducând într-o zi acasă o armă de serviciu, Iman nu o mai găsește și își îndreaptă furia asupra propriei soții și asupra fiicelor sale, Sana și Rezvan, cărora le impune măsuri exagerate, până găsește răspunsurile potrivite. Le supune pe toate trei unor șocuri psihologice și le duce departe de Teheran, pentru a-și salva pielea atunci când numele său și adresa devin publice.
Fiindcă regimul politic distruge până și relațiile din interiorul unei familii, corodând orice valoare, nici relația judecătorului Iman cu fiicele sale nu rămâne nealterată. Dispărând de-a lungul zilei din viața familiei, deoarece duce o muncă istovitoare și e important pentru el să îi fie validată noua funcție, Iman este tot mai zelos la serviciu, unde putem presupune că semnează condamnări la moarte pe bandă rulantă, iar acasă este iubit, sprijinit și onorat de Najmeh (interpretată admirabil de Soheila Golestani), soția sa, ca un fel de semi-zeu.
Casnică educată, Najmeh pare un fel de Vestală condamnată să își ascundă sub văluri și hijab și haine cernite, până în pământ, talentul de gospodină-farmazoană. Are grija casei, dar și responsabilitatea de a nu lăsa să îi fie afectată în niciun fel imaginea lui Iman, în noua sa calitate de judecător la Tribunalul Revoluționar din Teheran. Când fetele îi cer ajutorul să o adăpostească pe o tânără studentă, colegă a lui Rezvan la universitate, după o revoltă înăbușită violent, Najmeh i-l oferă cu multă dibăcie, dar și cu multă frică, dar nu o poate găzdui peste noapte, pentru ca nu cumva să afle Iman.
În interiorul casei, fetele pare că nu se deosebesc de alte adolescente sau tinere de vârsta lor din Occident: ascultă muzică, își fac unghiile (pe care le șterg însă imediat, de teama tatălui), merg pe bicicleta de apartament. În prima parte a filmului, am avea impresia că fetele lui Iman sunt niște răsfățate și că dezvoltă probleme cu autoritatea paternă, însă relieful cinematografic al lui Rasoulof nu este deloc atât de banal, așa cum știm și din producțiile anterioare, care surprind conflicte morale puternice și teme ca libertatea individuală, corupția, injustiția, problematica pedepsei cu moartea ori crima în numele divinității, de la The White Meadows (Keshtzar haye sepid, 2009) la Manuscripts Don’t Burn (Dast-neveshtehaa nemisoosand, 2013), premiat la Cannes, Hamburg și Luxemburg ori Un homme intègre (Lerd, 2017) și There Is No Evil (Sheytan vojood nadarad, 2020), câștigător al Globului de Aur la Berlin.
Din pelicula lui Rasoulof transpare umanitatea vulnerabilă, care devine carne de tun sub presiunea continuă a terorii sociale și a psihozei religioase. Un alt mesaj foarte puternic care se desprinde din film este că nimeni nu este ocolit de răul absolut, care ia numeroase forme. Nici măcar dimensiunea artistică nu constituie o cale de salvare într-o epocă în care vorbim de totalitarisme religioase. Pe lângă scenele domestice, filmate în interior, apar secvențe extrem de dure, preluate fie din înregistrări cu telefonul pe stradă, în timpul represiunilor, fie cu vreo cameră ascunsă, care șochează prin bestialitate și prin stridența realității, fiind alese prin forța emoțiilor suscitate. În timpul protestelor din Iran, jurnaliștilor li s-a interzis să participe și să documenteze aceste momente de brutalitate, astfel că participanții la mișcarea „Woman, Life, Freedom”/„Femeie, Viață, Libertate” au filmat cu telefoanele și au postat anonim înregistrările.
Tensiunea crește de la o secvență la alta. Spre deosebire de There Is No Evil (compus din patru secvențe independente), în The Seed of the Sacred Fig, e o fractură între scenele de interior și cele filmate outdoor. Urmărirea prin cetatea pustie, când toți eroii apar într-un singur cadru (în timp ce fiecare se ascunde de celălalt), capătă o forță aparte.
Thriller politic, Semințele smochinului sacru/The Seed of the Sacred Fig a primit la Cannes premiul special al juriului, fiind un film care a stârnit multe controverse. Într-un interviu recent, regizorul iranian (aflat în exil autoimpus în Germania, după ce a fost condamnat la opt ani de închisoare), afirma legătura intrinsecă dintre puterea artei de a-i salva pe actori și regizor deopotrivă și necesitatea de a expune adevărul: „cu cât crește importanța filmului, cu cât devine mai notoriu, cu atât echipa regizorală va fi mai protejată, atât în Iran, cât și în afara țării”. Mai mult decât atât, „un astfel de impact poate da speranță tuturor cineaștilor care lucrează între granițele unui regim represiv. Ceea ce mă bucură este că tinerii din Iran se simt tot mai puternici și mai capabili să demonteze restricțiile impuse de guvern”. Lucrând cu actori expresivi și foarte talentați, unii dintre ei alegând să plece din Iran, alții asumându-și că vor fi bătuți, hărțuiți sau condamnați la închisoare, de la Missagh Zareh (Iman) și Soheila Golestani (Najmeh) la tinerele Mahsa Rostami (Rezvan) și Setareh Maleki (Sana), Niousha Akhshi (Sadaf), Reza Akhlaghirad (Ghaderi), Shiva Ordooie (Fatemeh), Amineh Mazrouie Arani (femeia din mașină), regizorul iranian Mohammad Rasoulof are tăria de a expune o societate în care libertatea individuală este anulată în numele unui Dumnezeu nemilos. Finalul (de dinainte de final) are o încărcătură simbolică, fiindcă fata cea mai mică, deși apasă pe trăgaci, nu are intenția de a-și ucide tatăl (nu o crimă comisă de un tânăr ar fi fost rezolvarea acestei tragedii), ci de a-l speria, dar podeaua de pământ se surpă sub greutatea bărbatului. Scena aceasta, filmată într-o cetate nelocuită, este urmată de o secvență filmată cu telefonul, în care sunt uciși tineri în plină stradă, iar sângele șiroiește pe șosea.
