șopârla din groapa comună

2. pe vremuri la Zissu

          motto: „e-o lume minunată,
          ce lume minunată,
          numai copii!”

ușa se deschide automat
cocoșatul scoate-o limbă extra-plat’ 
una cu trei puncte cardinale
de sub pat…
cocoșatul ăsta e tare ciudat
………………………
pe vremuri la Zissu
unde-ngheța șprițu’ 
și orchestra răscolea frenetic
prin țambale
          „e-o lume minunată,
          ce lume minunată,
          numai copii!”
cânta o guristă
când porcul era-mpușcat 
că n-avea batistă
de-un copil deghizat în martir
ce lume minunată
………………………
în luna mai la Cluj
eu zic să-ți scoți oglinda
și să te dai cu ruj
………………………

parcă văd acuș-acuș
cum îți cade în culcuș 
un păstor de viță veche 
unu fără de pereche 
și căutătură de drac 
a intrat în picioarele goale
fix la tine-n iatac
unde cântă cioara-n prun 
și drăguțu’ e nebun 
………………………

fiecare cuvânt pe-o parte apare
pe alta dispare ca soarele
se joacă de-a v-ați ascunsa
după cortină 
numa’ rugină 
și fiare vechi
la popa la poartă…

„ce, ăsta-i refren?” 
întreabă Angela…
dar când pisica e moartă
nu te mai calcă niciun tren!…


3. acolo sub tren

acolo sub tren
e-o pisică moartă 
mâța n-are toartă
s-o ridici încetișor
dulce ascensor
și s-o pui în vitrină
ca pe-o savarină 
cu ochi negri și păr alb
să ți-o faci regină

unde-i rujul violet
ca un epolet
bun de dat pe buze
acolo la Bellu, zău 
moartele-s toate
          lehuze…


5. cortina!

fiecare dimineață începe
cu o poezie foarte frumoasă
într-un oraș 
în care scaunele
povestesc ce au făcut peste noapte

știi, piruetele alea nerușinate
când tivul fustei ridică brusc
CORTINA
sus-sus-sus
          opincă sus!
ori jos-jos-jos
          un făt-frumos!
și pe strada veche
nicio pereche…


11. în Palatul Dogilor din Sevilla

era un sentiment de piatră
și ce dacă!
și ce dacă!
era un eveniment epocal
la Reims un mic roi soleil
și ce dacă! 
chaque soir à la baptême
la Seine est rose
comme les petits pâtés 
de ma maîtresse
mais tu es morte
ma petite 
adorée 
parce-que tu ne pourras pas
jamais oublier 
les soupires amoureux
quand je suis venu
pour te dire
adieu

oh non non non
rien ne peut pas
rembours ait maintenant l’instant

douloureux – délicieux
on porte toujours
dans la nouage de la jeunesse…

cum n-ai încăput tu
dulce minune
în brațele acelei apoplexii
de doi bani
când Sfânta Elvira
plângea în Palatul Dogilor
din Sevilla
pe care toți l-au uitat
numai tu ții minte
când cântai seara „le soir
à la chandelle”
Marșul Invalizilor
și ei se întorceau atunci
cu chitarele sparte
din drum, 
din drum „j’attendrais
le jour et la nuit”
tombe la neige
dans ma chambre, dans mon lit
j’attendrais suis toujours
          ton le retour…


12. rimă, marș de aici!
 
când sunt singură
complet singură
mă multiplic
mă fac lume
îmi ies din mâneci
ca degetele din mănuși
și ating cu frică și cu rușine
ușile, ușile, 
          să le deschidem…
 
atunci dansez, domnule Nietzsche
habar n-ai tu cum te-aș fi iubit
unde Calea Victoriei
se varsă
pe lângă Palatul Telefoanelor
unde pe vremuri
fuse Naționalul
cu Leny Caler și George Vraca
 
unde
venit-a acum
în gara asta mică
transportul degradant
de urzică
să-mi descarc nebunia din plin…
 
ai auzit și tu 
          vocea străinului
când somnul
se crapă
ca o nucă spartă 
și tu vrei 
          dulce minune
să mai simți
talpa băiatului
în mingea aia roșie lovind
unde nu te-aude nimeni

nicio cheie nicio broască
nicio iarbă să mai crească
moale mantie domnească…


17. șopârla din groapa comună
 
simt cum îmi urcă pe ceafă
un roi de furnici: 
„sunt degetele tale”, îmi zici,
îți zic: „taci, bre femeie,
e glasul ăla de-l pierduși
astă-vară-n târg la Tecuci…”
 
ieșea șopârla din groapa comună
ieșea de după gard
o lună nebună 
de-și rupea părul din cap
și lătra ca un câine turbat
la palat! la palat!
spăl pe nebun
l-au decapitat
………………………

vine Dunărea borțoasă
ca o soartă nemiloasă 
ca pasul arcușului
pe muchia surâsului
 
Mihăiță, puiule,
ți-amintești noaptea la poartă 
mai mult vie decât moartă
treceai Mihăiță, nene,
și-mi ștergeai somnul din gene…
întunericu-mi cânta 
eram salcie sadea
erai plop de os domnesc
de-mi cântai până în zori
cântecel de dor și jele 
de mă furnică-n prăsele
cântecel de dor și of 
          mă cheamă Veta Savoff!…

NORA IUGA (n. 1931, București), poetă, romancieră, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Licențiată a Facultății de Filologie, Universitatea din București (1953). A publicat 22 de volume de poezie și 13 volume de proză. A tradus peste 30 de titluri din Aglaja Veteranyi, Elfriede Jelinek, Günter Grass, Herta Müller, Paul Celan, Rolf Bossert etc. Premii naționale și internaționale, printre care Premiul „Friedrich-Gundolf“, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (2007). A beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austauschdienst. Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, acordat de președintele Germaniei. Ordinul Național „Pentru Merit” (2015), în grad de Comandor, acordat de președintele României (2017).