pur și simplu
așa se petreceau lucrurile
făcusem o hemoragie
nici prea-prea nici foarte-foarte
cum dormeam eu așa cu tâmpla
pe pietre
asta pentru că eram un animal cu sânge
pur și simplu
așa se petreceau lucrurile
pierdeam clipe
curgeau din mine ca apa pe puțulica
efebului ce alimenta
cu iluzii
fântâna arteziană din Liceul Elena Cuza (unde soră-mea era
să își piardă virginitatea)
nu îmi aminteam
nimic din viețile
mele anterioare ce îmi serviseră
lecție
eram un repetent in
corigibil
la materia biografie serioasă
degeaba
încercam eu să îmi încordez
creierul
era prea târziu pentru meninge
le meu locuit de cuvinte
ghidușe când o înghesuiam
pe Maria în bibliotecă
în timp ce învățam limba germană
la Liceul Elena Cuza unde soră-mea era să-și piardă virginitatea
cuvintele se scurseseră din creier
prin crăpături
pur și simplu
lipsite de eroism
și se mulțumeau să fie
lăsate în pace
ca niște cadavre depuse pe batistă
la morgă cuminți
ca flegma cea verde
pioasă
ca viața mea bătrână și cutră
fără copii
golită de țipăt
iadului îi era frică de Mama
la spitalul municipal la
maternitatea
populară unde îmi umplusem plămânii
cu aer
ul oamenilor
aflați în mișcare
câinii alergau cu bucăți
de organe
în gurile lor negre cârtitoare
surorile medicale făceau felații
nevinovate
paznicilor în morga cea plină de sertare (acolo
dormeam
noi și aristotel cu capul plin
de atribute)
doctorii se futeau pe masa de disecție
în gardă cu blondele
sau brunele moașe cu pilozități axiale
iar cei mai merituoși
studenți se masturbau sub halate
le largi puteau să își miște
în voie mâna lor cea dreaptă
mărunte plăceri liturghia înaltă
până și Mama își scosese
lasciv portjartierul
se pregătea
să îmi ucidă rivalii din specie
să facă dragoste cu dirigintele asta pentru că
biografia
mea trebuia cu orice preț
să meargă mai departe
mă urma și în iad
dacă era nevoie
iar iadului îi era frică de Mama
se făcea mic și își băga coada
între picioare
când auzea că o mamă
vine să își ia de acolo copilul
funcționam cu mari pierderi
mă mulțumeam cu
jumătăți cu centauri
purtam ½ din trupul lui Tata
mă complăceam în logici savante
care oricum nu foloseau la nimic
nu
convinseseră
nici proștii
în fond eram doctor
deci aș fi putut de exemplu să spun foarte savant
că totul
era o urmă spermatică
un fel de Cale Lactee
pe care o urmam somnambulic
că de-aia intram în panică adesea
totul
se putea termina
foarte repede
pur și simplu așa plecase Tata
ca o diluție
alopată
nu îi rămăsese decât locul
(citisem mai târziu din clasicii greci
despre Khôra și alte chestii savante)
aveam măcar prin el experiența dar
cine a mai pomenit
copil să se învețe minte vreodată
(de-aia improvizam tot felul
spunea Tata înfuriat pe preoți
spunea că ei sunt cei mai mari șmecheri)
dar eu continuam rușinos
pierdeam puțin pe cearșaf dimineața
alunecam în roșu
ca în crăpătură
un rid al pământului înainte
să devină groapă
inima se îmbolnăvea de inimă rea de oftică
și mortul murea
irosind versiuni chibzuite
funcționam cu mari pierderi
imediat ce ajungeau acasă spectatorii
se futeau adică făceau dragoste
habar n-am cu ce își irosise Mama viața chiar
i-am reproșat asta
în cea mai mare parte a timpului
Mama trebăluia
împletea din cuvinte
o coroniță să ne mulțumească pe toți
știa ea ce știa
când m-a născut mi-a pus-o pe frunte
apoi a aranjat pentru ursitori
o tăviță
ieftină
cu
o verighetă de aur
ceasul lui Tata
bani mulți de hârtie și metalici
ochioși
o carte foșnitoare
eu am crezut că e vreo pădure
cartea (pe ea am ales-o)
am pus-o la ureche ce sunet
și acum îl aud deși pielea
începuse să se usuce așa
se întâmplă când ai fața plină de riduri
devii mai femeie înțeleaptă
după ce a pus de ursitori toți
au plecat
puțin dezamăgiți uitaseră locurile
unde parcaseră
automobile
vremelnic
dar le trecea repede
căci se știe imediat
ce ajungeau acasă spectatorii
se futeau adică făceau dragoste
aș putea încropi pe loc o explicație
preotul acesta vorbește pe nas
de parcă ar avea polipi
seamănă cu Tata
căci are dreptate mereu
oamenilor le este
teamă să își arate
sufletele lor de slujnice sfioase
le e rușine de moarte
nu vor să fie goliți de vântul ce umflă
de erecții
— ai grijă să fii mereu încheiat
regulamentar
la gât și șliț îmi spunea Tata
înainte
să
își schimonosească fața
habar n-am
de ce toate astea
dar aș putea încropi pe loc o explicație
din cuvinte
ele sunt
întotdeauna adevărate
mai ales în timpul levitației
Mama iubea maimuțicile
neajutorate
săraca Mama la marginea zilei
prin care se scurgeau ca într-o arteziană morții
încerca să mă mai amăgească o dată
— nu-ți fie teamă puișor toată
lumea te iubește
— pui pui hai la Mama
mie îmi plăceau
la nebunie jocurile
de noroc și boabele
de porumb
galbene ca toate semințele
la capetele lor aștepta
tăietorul de gâturi
Mama se pricepea de minune să ne ducă
cu zăhărelul
cu gustul bomboanelor ude
să păstreze
puțină copilărie niciodată
nu golea borcanul
cu dulceață mai lăsa puțin pentru
nu se știe
noi hăpăiam ca lăcomeii deodată
uneori ne stăteau în gât tot felul
de nefăcute
nu știusem
că bătrânețea era așa aventuroasă
— ce bine e cu tine îi spuneam
Mamei mele femeie sovietică
ea mă privea mustrător
agățată de marginea vieții
ca o coțofană dresată
să ucidă genele altora performante
așa a făcut a ucis
șiruri de generații lagăre
altminteri era minunat de duioasă
se pricepea la avorturi
iubea
maimuțicile neajutorate
Horia Dulvac este prozator, eseist și poet. În perioada studiilor universitare, redactor al revistei „Forum Studențesc” din Timișoara (unde și debutează publicistic cu versuri) și membru al grupării literare „Pavel Dan”. Autor al volumelor de proză: Femeia lui Ghidirmic (1994), Efect Doppler (2009, 2016), În fertil (2021). Eseu: Îngrijorări fără mandat (2000), Discursuri și părți (2005), Revanșe ale alterității (2005), Feluri de posibil (2011), Entropie și frumos; aplicație pe o floare a soarelui (2017). Cu poezie debutează editorial în 2020, la vârsta de 62 de ani, cu volumul Nimeni nu-mi spunea (tipărit în același an, în limba maghiară, sub titlul Nem mondta senki). Au urmat volumele de poeme În digestie (2021) și Noroc că puteam reseta astfel totul (2022). În prezent, trăiește în Alsacia (Franța); scrie în limba română.
