Sărbătoarea zborului

116 vizualizări
Citiți în 5 de minute
William Joyce, Fantasticele cărți zburătoare ale dlui Morris Lessmore, Grupul Editorial Art, 2016

Cu toate că îi plăceau cărțile, Morris Lessmore parcă nu le-ar fi deschis cu adevărat niciodată. Doar că, la un moment dat, ele se răzvrătesc și i se descoperă. Cum nu putem să cunoaștem decât ceea ce ni se descoperă, viața ne stă mereu înainte, gata să înceapă; la fel și existența lui Morris, ce pare tihnită – deocamdată. Revelația șterge viața lui veche. Îl lasă risipit, pe un drum lipsit de certitudini. Călătoria de-acum, în rătăcire, e mult mai dureroasă decât cea de dinainte, în calm. Cărțile, cuvintele, poveștile nu pare să-l fi cunoscut vreodată; ba mai mult, îi devin, pare-se, cei mai aprigi dușmani.

Dar iată că salvarea îi vine de unde nici nu se aștepta – dintr-o privire în sus, către cer. O domniță cu cărți zburătoare îi răstoarnă viața. Odată ce le descoperă zborul, cărțile îi arată lui Morris farmecul lor „sărbătoresc”. Întregul drum al lui Morris stă scris pe câteva coordonate, simple, dar necesare: descoperirea, călătoria, privirea și zborul – toate găsindu-și sensul, în final, sub umbrela sărbătorii și bucuriei.

Așadar, nu-i mai rămâne decât să descopere zborul. Cum singur încă nu putea face acest lucru, domnița îi trimite Cartea, care îl conduce în cea mai misterioasă încăpere în care a intrat vreodată. Aici începe locuirea nouă a lui Morris în mijlocul cărților – viața îi este aceeași de până atunci, dar mai încăpătoare și mai împlinitoare.

Lecțiile zborului sunt diverse. Morris învață, întâi și întâi, să se piardă, renunțând, cu fiecare pagină descoperită, la sine însuși. Fiecare renunțare e o aripă dobândită de Morris. Fără să-și dea seama ce se petrece, începe să-și scrie cartea ca și cum s-ar scrie pe sine. Încet-încet, viața lui se transformă și îi trece în cea mai frumoasă armonie posibilă. Chiar dacă el înaintează în vârstă, cărțile își păstrează desăvârșirea – și, atunci când este nevoie, îl îngrijesc ca pe unul de-al lor. Ceea ce Morris învață de la ele, în cele din urmă, este că trebuie să se ridice deasupra sieși – de aici începe zborul adevărat.

Drumul lui Morris se desăvârșește atunci când ultima lui pagină se scrie. Cărțile l-au transformat în povestea care a trebuit să zboare pentru a se dărui mai departe altui cititor căruia ele i se deschid pentru prima dată: „povestea noastră se încheie așa cum a început… cu deschiderea unei cărți.” Drumul lui Morris nu e doar fantastic – e uimitor. Zborul său final face cât o poezie întreagă despre mirare – Morris cel vechi privește fără replică la Morris cel nou care îi întinde mâna. Ultimul lui zbor se întâlnește cu primul său zbor.

Povestea lui Morris e despre întâlnirile cu cei care suntem – uneori generatoare de durere –, cu cei care putem să fim – cei din oglinda devenirii noastre –, cu cei care am fost și o ultimă întâlnire – cu cei care pot deveni prin noi.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”