/

Editorial 2/2023

980 vizualizări
Citiți în 3 de minute

Tot ceea ce nu se mai înscrie în canoane mucegăite, chiar dacă șlefuite și rebotezate de o generație școlită în Occident, vine, ca într-un coșmar recurent, din nou dinspre Europa. Printr-o perioadă asemănătoare am trecut în urmă cu vreo cincisprezece ani. Știam că istoria se repetă, dar nu credeam că la distanțe în timp atît de mici. E adevărat că, din cînd în cînd, și Uniunea trece parcă prin crize psihotice ce pot da naștere aritmiilor sociale, de la iliberalism și suveranism la naționalismul negru pentru care această apartenență este sinonimă cu avortarea identității naționale. Drept urmare, traversăm un interval istoric marcat de o sinistră confuzie terminologică, caracterizat de o morbidă stagnare în granițele de abur ale unor concepte preluate din realitatea și gîndirea secolului trecut, în care toxine ideologice și culturale sunt răspîndite cu o fireștenie halucinantă.

Hai să pornim de la premisa că nimic nu e întîmplător, fără rost sau accidental în istorie. Chiar dacă, atunci cînd se petrec lucrurile, contemporaneitatea nu le pricepe pe deplin. Apoi vine buna așezare în timp și totul pare să se limpezească. Însă această limpezire e cu neputință cîtă vreme rămînem blocați într-o ariditate terminologică care, pînă la capăt, nu mai spune nimic. Trăim, am putea bănui, angoasa de a regîndi lumea: pricepi atît cît ești capabil să exprimi, evaluezi în funcție de limbajul pe care îl porți cu tine. Cu oricîtă bunăvoință ne-am judeca, încă nu am ieșit din umbra bipolarităților stînga-dreapta, fascism-comunism, conservatorism-progresism, globalism-suveranism etc. Le-am nuanțat, le-am fardat, le-am rebotezat, dar matricea a rămas aceeași, cu toate că realitatea nu mai e nici pe departe cea a veacului trecut. Și nu pandemia ori războiul au schimbat lumea (umanitatea a mai cunoscut și pandemii, și războaie), ci naivitatea generală. Convingerea noastră puerilă că asemenea lucruri nu mai sunt cu putință i-au deschis rănile care ne uimesc acum. Pentru că, repet, continuăm să înțelegem lumea în termeni pe care aceasta, astăzi, nu îi mai recunoaște.

Avem un singur lucru de făcut. Ori regîndim lumea, ori îi acceptăm agonia – mirați, naivi și inutili.

Studii aproximative și niciodată terminate de filosofie și istoria artei la Universitatea București și la Universitatea Oradea. Debutează în Familia, cu poezie, în iulie 1983. Devine membru al redacției revistei în 1991. Publică proză, eseu, cronici literare și editoriale. În paralel, timp de aproape douăzeci de ani, scrie reportaje, comentarii politice și anchete de presă pentru săptămânale sau cotidiene locale ori naționale. Renunță definitiv la presă în 2009 iar în Familia publică tot mai rar – și doar editoriale –, ocupându-se mai cu seamă de aspectul grafic și tehnoredactarea acesteia. Unele texte au fost preluate, de-a lungul timpului, în antologii românești de proză scrută – „Sfinți hepatici” în Iubiri subversive. Cele mai bune povestiri 1997 sau în antologii apărute în străinătate – „Hepatnici svetniki” în Apocalypsa, 1998 (slovenă), „Lány görkorcsolyával” („Fata pe patine cu rotile”) în Tizenegy kortárs román prózairó, 2005 (maghiară) sau „Wątrobiani święci” în Lampa, 2010 (poloneză). „Sfinți hepatici” („Черен дроб светци”) a făcut parte dintre cele patru texte (scrise în franceză, germană și română) luate în discuție la un Congres internațional de traducere din Bulgaria din anul 2000. De asemenea, mai multe eseuri publicate în Familia au apărut și în „Romanian Philosophy. Enciclopedia online a filosofiei românești”.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial 4/2023

Nu se discuta încă despre cea mai recentă grevă din învățămînt cînd, la o întîlnire cu