1. Cum s-a conturat ideea romanului „Neuroleptic”?
Aveam în minte anumite fragmente, în special finalul şi câteva imagini legate de fata în tricoul galben, am avut parte şi de o serie de vise interesante, care mi-au deschis pofta către depăşirea unor limite ale subconştientului şi, din fericire sau din păcate, am văzut cum pot acţiona neurolepticele asupra organismului. Şi aşa le-am legat într-o poveste, care poate duce cititorul în multe zone, unele în afara confortului personal. Am inclusiv pasaje legate de tradiţii şi rituri de trecere, un soi de transmitere a lor prin simţuri şi vise. Dar n-aş merge pe ideea că romanul este un cocktail care să ameţească cititorul, căci fix asta nu e. În „Neuroleptic”, fiecare personaj e important prin neimportanţa lui, fiecare personaj se leagă de o poveste pe care apoi o dizolvă. Este ca sedativul, care te prinde în jocul lui şi te amorţeşte, după care te lasă să-ţi revii puţin.
2. Cum a decurs scrierea lui?
O scriere care m-a consumat teribil. Am rescris „Neuroleptic” de 3 ori, zici că e un semn. O cifră magică din basm, cei trei fii de împărat, cei trei magi sau însăşi Sfânta Treime. În prima lui fază am avut mai multe capitole, imagini, duceam personajul într-o zonă în care nici el nu se înţelegea pe sine şi nici cititorul, o demenţă progresivă, dar mi-am dat seama că este prea mult. Aşa că l-am refăcut, am renunţat la multe pagini de balast şi i-am dat o formă fluidă. Ca un inside, „Neuroleptic” a fost scris în 3 apartamente diferite, phuhahahah, uite, chiar acum îmi dau seama de treaba asta, deci e un semn. Inclusiv în carte sunt 3 personaje feminine care conturează povestea lui Andrei.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Neuroleptic”?
Dac-ar fi posibil, mi-aş dori să fie citit tabula rasa, fără să i se aplice vreo grilă de interpretare (decât, poate, după punctul final), ca şi cum ar fi primul roman citit de cineva. Dar cum nu este posibil, aş spune să fie citit în ritmul şi în starea fiecăruia. Eu, autorul, în momentul acesta exist doar cu numele pe copertă, cartea este a cititorilor şi ei au tot dreptul s-o judece, să afirme ce vor despre ea. Ce este totuşi interesant e faptul că au fost oameni care au citit romanul în ritm blitzkrieg, într-o zi sau maximum două şi m-au surprins prin efortul depus. Nu este un volum subţirel (şi nici nu are o tematică de vară). Bine, apoi aceşti oameni dragi şi-au luat de la sine o perioadă mai lungă de meditaţie pe marginea a ceea ce au întâlnit acolo, dar tot a fost bine 😊. Aşa că, ţineţi-vă tare şi păşiţi cu încredere în „Neuroleptic”, s-ar putea să ne regăsim pe acolo.
