1. Cum s-a conturat ideea romanului „Acasă, departe”?
Ca de obicei, la mine, povestea s-a născut din obsesive bruioane disparate, care s-au dezvoltat treptat și au căpătat coerența unei istorii cu aparența realului: un fost profesor universitar ratat din Constanța, trecut de 45 de ani, semi-alcoolic, trăind în vara lui 2019 pe o goeletă din portul de agrement din mila proprietarului, primește, la un moment dat, o „comandă” ciudată, care-i schimbă puțin viața; un tânăr ofițer de marină din Valahia anilor 1830, pe jumătate italian, cu studii la Brest, e chemat la București pentru o misiune politică secretă inițiată de elita pașoptistă; peisaje și întâmplări din timpul exilului tomitan al poetului latin Ovidius. Aceste trei fire narative depărtate cronologic s-au întrețesut într-un roman cu background istoric real, dar cu direcții imaginare personale.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Am scris romanul în pandemie, când eram țintuiți în case și lucram online în toate privințele. Desigur, proiectul era mai vechi, trebuia doar să găsesc răgazul să-l pornesc. La mine o carte e mai degrabă o rescriere în palimpsest a eboșei inițiale, apoi completare și eliminare și iarăși rescriere, e ceva de muncă. Plus că sunt atent mereu la frazare, proza de cursă lungă înseamnă și o anume muzică a textului, a lexicului și a semnificațiilor lui, muzica asta trebuie să fie armonioasă, autentică și constantă. Romanul a fost scris într-o primă formă, deci, în vara-toamna-iarna lui 2020, apoi a tot fost revizuit, cu documentări și ajustări permanente (sunt multe date și evenimente istorice de fundal, pe care a trebuit să le manipulez veridic). După ce l-am dat unor prieteni foarte apropiați pentru o opinie (n-am mai făcut asta la niciun roman de-al meu până acum), l-am predat editurii în august 2022, în decembrie am aflat că a fost acceptat și că va intra în faza de corectare/publicare și, iată, a apărut recent. În sfârșit, sunt bucuros și satisfăcut, m-am eliberat de acest proiect, el își poate începe viața independent de mine, ce vreau eu acum nici nu mai contează. Habent sua fata libelli.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Acasă, departe”?
Mi-aș dori să fie citit drept romanul unui dreamer intratabil, așa cum mă consider eu (cei care-mi știu cărțile anterioare și pasiunile private, știu la ce mă refer), deși cititorii au mereu propria lor perspectivă, care poate să coincidă sau nu cu așteptările autorului. Și e bine că e așa, face parte din minunatul joc al literaturii – un joc al libertății interioare, prin excelență. Oricum, romanul nu e doar unul de aventuri și de călătorie, cum pare la prima vedere, el e și un exercițiu metaliterar și autobiografic (cei trei protagoniști poartă numele autorului, de pildă), un gest de reverență față de cristalul limbii latine, dar și multe altele: o reflecție despre exil, despre ce-nseamnă „acasă”, despre destinul trist al pământului de la gurile Dunării, despre fascinația pentru țărmul Mării Negre, despre ruinele melancolice ale istoriilor care „s-au întâmplat” deasupra și dedesubtul mării (una dintre mize e chiar misterul unei epave scufundate), despre condiția scriitorului, despre singurătate și nu în cele din urmă despre frumusețea literaturii, a faptului de a scrie și de a spune povești. Sper să nu fie prea multe pentru un roman de 460 de pagini și el să fie citit cu plăcere, fiindcă așa l-am gândit, drept ocazia unor veritabile evadări imaginare.
