* lucrurile pe care le-ai făcut camera strălucind de curățenie pielea parfumată blând vor primi ceea ce merită, toate o dimineață însorită privirea unui trecător un somn bun și plin de speranțe vei crede că așa începe totul cu lucrurile de care te îngrijești să existe pentru a primi cutia fermecată brățările de pe încheietură tatuajul ascuns pijamalele curate, mirosind a cocolino și a umezeală între coapse cafeaua de dimineață pe balcon vor primi toate ceea ce merită: o plăcere nemărturisită public energia vieții de zi cu zi luxul discret al toamnei care trece vei crede că încheie toate ciclurile te vei uita în oglindă căutând un semn abia atunci va trebui să aștepți dragostea nu vine niciodată ca o recompensă * în definitiv cele mai frumoase gesturi le faci dimineața ochii pe care-i deschizi și privești cu ei tavanul genunchii pe care-i ghemuiești la piept sub pilotă și-apoi îi întinzi ca pe niște arcuri mici, de ceas, deodată cu mâinile, spre marginile camerei (mătasea pijamalei te mângâie familiar) scrolatul scurt pe feed pentru a vedea cine ce și unde și o amintire de acum un an sau doi o floare sau o ciocolată sau o carte un vin lucruri și gesturile mici ca niște pumni de fetiță abia ridicată la verticală țigara aprinsă piciorul drept îndoit sub cel stâng fumul care se înalță ca la un sacrificiu 6.00, 6.30, 7.15 (la 8.00 te ridici, pentru ultimele gesturi: dușul rapid – atingerea corpului, hainele, ochii priviți în oglindă și câteva podoabe) în definitiv cele mai frumoase gesturi le faci ca pe-un ritual care se termină brusc acolo unde începe să pâlpâie insistent ca un led responsabilitatea * când vei veni vei vedea cu claritate: mâinile mele fac gesturile mai încete mângâie cu mai puțină înfrigurare se apropie de obiecte fără să le mai atingă și nici măcar când îmbrățișează nu mai rup oasele din tine vei vedea bine și capul meu are o altă structură în loc de gură are acum o carte cu legi articole pe capitole și alineate ochii mi-s mai mari încap în ei toate marginile când vei veni vei vedea cu claritate: ochii mei pot cuprinde mai multe regate și se rotesc într-o mișcare neobișnuită fără să mai înghită pielea mea, când vei veni, vei vedea, nu mai are celule de tegument și-a secretat un pigment care o face translucidă prin ea se vede cum cresc mușchii pe oase și respirația mea miroase acum a parfum când vei veni vei vedea cu claritate: m-am transformat într-un fel de virtualitate cu numere binare strălucesc la toate încheieturile fluorescent nu mai sunt într-un singur fel sunt altfel am un miliard de forme disponibile accesibile * îmi spui baby nu-mi poți spune iubitule în limba noastră cuvintele au ceva în plus din realitate știu zic în gând: să le schimbăm să facem din ele ceva adevărat ca o farfurie cu paste din care mâncăm seara amândoi baby ești bine sunt bine baby aproape la fel de bine ca atunci când ți-am rupt o floare dintr-un gard o floare cât un deget eu o vedeam uriașă de ce rupi flori m-ai certat pentru tine, baby mulțumesc, de fapt, ai pus-o la ureche au rămas cuvintele în limba noastră amestecate cu mirosul serii sunt bine baby am mai cules de atunci o mie de flori le-am uscat pe toate, știu că te-ar înfuria nu se face să rupi florile nu se face să mă săruți pe stradă nu se face să-mi pui mâna pe fund în restaurant baby știu că nu se mai face asta * nu voiam asta atunci când ți-am spus era aburul fierbinte al apei din cadă amestecat cu cel de whisky pielea ta și mirosul tău te urăsc atunci când ești un corp mă înfurie teribil degetele tale mici și oasele fragile statura ta până la subraț – eu însumi un bărbat nu prea înalt – părul tău oarecum rar și bine aranjat ochii toate părțile astea ale tale pe care le-aș putea asambla în diferite moduri ca piesele de lego sunt în săculețul meu amestecate lucrurile frumoase există nu asta am vrut să spun să fim prieteni să ne futem fără obligații dragostea ta și jetul dintre coapse pe care încă nu le știu desena cu o singură mișcare de stilou așa cum desenezi o figură geometrică * pe marginea căzii am adunat tot câteva cărți – poezii romane și dezvoltare personală – doi bulgări de sare de la Nala o parte dintre mișcările tale selectate cu atenție și egoism care sunt ale mele acum picioarele întinse în afara apei sprijinite pe rama de lemn o ceașcă cu cafea se aude prin țevile de aramă cum curge apa fierbinte încălzind măruntaiele apartamentului iar tu strălucești în dioramă ca un cristal de iridiu în vârful unei penițe de lux * poate că și tu știi: viitorul începe întotdeauna de la o lipsă de la secvențele în care nu mai găsești câte o piesă de puzzle care să completeze întregul să acopere o dimineață pe care știi că ai trăit-o acum în locul ei e cenușiul mesei viitorul începe de aici unde vocea din capul tău cere să îți aduci aminte câtă delicatețe cântarea gestul prin care îmi atingeai umărul? câtă forță cântarea sâsâitul când te sărutam pe ceafă? câtă enervare cântarea respingerea când voiam să îți fac o fotografie într-un oraș străin? câtă premeditare cântarea bunăvoința când îmi preparai cafeaua? (Vocea începe să fie tot mai tăcută Vocea începe să aibă o intensitate egală cu răspunsurile pe care nu le primește) viitorul începe aici unde vocea începe să tacă unde vocea începe să nu mai aibă putere unde amintirea e un cadavru de lux îmbălsămat cu piese lipsă de puzzle
