viață
este un câmp și o lume care nu există
eu sunt iarăși copil
și toate emoțiile mele sunt aruncate pe jos
trebuie să fie un anotimp pe care acum nu îl recunosc
viața noastră nu a trecut încă
copilăria crește constant
toți copacii din jurul nostru
se desprind și își agață rădăcinile în pământ
cerul este roșu aprins
fuga în jurul vieții noastre
fructe rostogolite peste podeaua din lemn
când se lasă seara
pereții albi ai incertitudinii noastre
sunt ca o conștiință vie
cu siguranță soarele se ascunde în bucuriile noastre de atunci
este un câmp și o lume care nu există
eu sunt iarăși copil
ordinea lucrurilor o să fie alta
ne desprindem din viața asta
începem să o trăim
iarba necosită se apleacă în toate părțile
o să fie bine
o să fie cald
o să râdem cu gura până la urechi
copilăria noastră nu este doar despre noi
pământul se usucă în fața ta după ploaie
de frica pe care viața o lasă prin noi
viață 2
te rătăcești pe o insulă formată din pietre
fără să risipești zgomotul
îți construiești o lume care să îți aparțină
să vibreze de emoție sau de frig
fiecare stradă se intersectează cu mine
ea nu îți poate aparține niciodată
din câte sunete sunt
toate se lovesc de buzele tale
dacă eu exist
lumea mea se decojește brusc
ca un fruct
din care mușcă un oraș întreg
un sat cu mai multe ulițe
te rătăcești într-un parc
cu mâinile cuprinzi universul
de la un capăt la altul
este doar praf
puteam să fim fericiți
inima noastră putea să fie albă
ce poți să câștigi fără să crezi
în nimic
viață 3
frumusețea nu se scrie pe hârtie
ochii ei sunt mari și rotunzi
au apariții pe care le proiectează
direct în mijlocul celor mai mari zbateri
formate de tine
eu sunt cel mai fericit
zilele cu ploaie sunt cele mai lungi
te întinzi pe lângă mine
ca o umbră
orașul este scufundat în întuneric
cred că este toamnă
cred că este timp destul
sunt ca un copil abia născut
pe lângă orașe începe să crească iarba
încet
dar sigur
viață 4
au rămas tot mai puțini oameni
ca într-un balansoar
ca într-un balcon
în fiecare zi același drum
căldura cu care ducem luptele mici
fără să încordezi lumina
nu o să vezi niciodată soarele.
radiografie
orașul a rămas la fel
cinematografe prin care îmbătrânirea
fuge
un câine care își hrănește neașteptatele temeri
cu bucurie
tinerețea mea își întoarce buzunarele pe dos
visăm și înțelegem totul
cu tandrețe și cu răbdare
strigăm în gura mare și ne acoperim picioarele cu fum
înțelegem din semne că limitele nasc doar limite
viața mea migrează către alte senzații
vreau să înțeleg totul
atunci când trebuie râd și vorbesc despre fiecare așteptare neonorată
luciditatea mea scoate tandrețea din apele cele mai tulburi
o urcă în autobuzele supraetajate
așteptăm să plouă concentrați pe viața noastră.
sfârșit
după fiecare ploaie cade lumina
ca o lamă de cuțit
ca o piele întinsă la soare
ca o generație care trece prin timp
obstacole care răsucesc timpul
îl transformă în stări ciudate
plimbări interminabile pe străzile din București
să fugim din cartierele în care moartea stă la masă
cu bucuria fiecărui sens pe care îl dăm sentimentelor noastre
hai să ne ferim ochii de ploile care cad constant
așezați pe treptele inegale ale unei clădiri vechi
să construim lumea ca pe un puzzle
să ne întindem tălpile în mâinile celor care cred în viață
spectacolele încep și se termină imediat
durerile și arderile mele sunt tot mai profunde și mai clare
ca un geam pe care copiii desenează baloane
vreau să credem în zilele prin care tinerețea orașului
în care iubeam era nemuritoare.
rugăciune
nu ai decât să crezi
eu merg
eu vorbesc
viața mea vibrează
are picioarele lungi
lucioase ca parchetul pe care calc
ploile care se scurgeau pe geamul trenurilor personale
o să ajung departe și stările vieții de azi o să fie la fel
totul se încordează în timp
liniile de tramvai pe care tinerețea ta circulă cu viteză
poți să crezi ce vrei cucerind orașele cele mai frumoase din lume
societatea de azi își ascunde simțurile cu tandrețe și teamă
nu am de ce să fac lucrurile altfel
sunt ca o inimă care bate într-un ritm alert
putem să ne facem aripi din fiecare zi
să batem din ele constant
să fim siguri pe noi și fericiți
străzi mici ale vieții noastre pe care apa tâșnește brusc
nu ai voie să taci
trebuie să înveți să săruți
chiar dacă în lumea asta nimeni nu știe să iubească.
