Foto © Ciprian Măceșaru
*
mi-e teamă că-ntr-o dimineață
nu departe de-aici
oul morții mele se va cloci
sub soarele de carton
al concursurilor miss
(mai vesel, fetelor, mai vesel)
iar din tentativa
de-a râde cu capul pe spate
ca să-mi curgă
zeama portocalei
pe lângă gură
se va ține minte numai
tentativa
pasărea șchioapă
dintre calotă și maxilar
adevărul: imediat după bis
când ne vindeam all black la karaoke pe berzei
și-o mână nevăzută ne-acoperea
proxima colivă
cu decibelii basului ca ploșnițele
în pulpa străzii cu miei înghețați și slujbe puține
cât încă ne purtam
suficient de tineri
ca să ne trezim obosiți pentru serviciu
ți-ai cântat singură la mulți ani
în esperanto
dacă clopotul o ia
înaintea dricului
părul descrește
și marea picură prin țeavă –
sunt omul de care-auzi
după ce visezi că-ți cad dinții
și nu te doare
mi-e teamă c-această femeie frumoasă
care bea cola cu votcă
și-și lasă umbrele buzelor
pe buzele paharului
ațipită pe-un scăunel de circ
undeva-n creierul
bărbatului iubit
va porunci fostelor
să-i taie beregata
m. mi-a povestit
despre cei din penitenciare
cică-și bat cuie-n frunte
ca să scape de celulă
la 7-8 ani o mințeam
pe mama c-am mâncat
murdăream doar vasele
și le lăsam în chiuvetă
m. mi-a povestit
cum la spital
noului complex de
păr piele cui os limfă
i se răspunde plictisit
deasupra scurgerii ticsite
de morcov tăiat cubulețe
și mama păstra
aceeași măsură ușoară
tăcerii
las lumina să intre-n tindă
lasă lumina să intre-n tindă
trage obloanele
scutură cearșaful
rupe-l
ferecă podul casei noastre
prin care trece marea
vom sta cu degetele de la picioare
sub pragul ușii închise
plecăm când simțim
apa că vine
închide ochii
încearcă să n-auzi
copiii cu părul de sârmă
cum urinează
pe calea ferată
piepții lor lipiți de
spatele atât de drept
că se-ndoaie când trag
din punga cu lac
(mai vesel, fetelor, mai vesel)
*
sigur că-mi amintesc pașii speriați / eviscerați din căutătura cerului / era tocmai acea pată întoarsă / pe care mai marii o săreau cu torsul înainte / fiindcă pârleazul nu se inventase încă / precum nici bomboanele zaharisite / toate astea se-ntâmplau acum / cinci șase sute de ani / prin anotimpul chioșcurilor de ziare / din care zâmbea chipul vânzătoarei / tumefiat ca o prună-ncălzită / sub dosul unui mieluș / sigur că-mi amintesc spuma șomajului / laolaltă cu fetele mărilor de sidef / și-acele vopseluri amețitoare / scurgându-se-n urma lor / din clepsidra ojei albe / sau din balansul șoldurilor
narcis dacă ăsta-i destinul tău / întoarce barca-ndărăt / nu trage sertarul cu fotografii / revino-ți în dubii / sfarmă cu dinții / pelicula bălților / și iartă viziunea mea apocrifă
*
urcă pe lungimea brațului meu, treci prin perete, plonjează-n mica baltă de urină, ia fi tu atent cum îmi frec pleoapele de răzătoare, cum mi se-agită lacrimile nevărsate încă, cum nu mai aștept primăvara, pentru ce să sufere nebunii, cutii peste cutii, și peste cutii cutii, oh là là, vorbiți în receptor, potriviți-vă șoseta, oftați, oftați din ochi, și din buric, și mai departe, este bine, firma, vocea umană, tastele, firma, pătrățele mici, mecanice, mecanic-genital, iubiri exoftalmice, plica inghinală mov, strânsă-ntre mare și-arătător, oftați, este bine, oftați, oftați, oftați, oftați, oftați, oftați, oftați, disimulează, este bine, sudorile nemernice-n august deraiază trist de la un posibil orgasm, și eu mă sprijineam în tăcere de zid, și viața veselă, viața veselă, viața veselă, gustul de măcriş plouat, iar numerele câștigătoare 4, 23, 45, 1, 11 și 9, și scria negru pe alb: leucemie
*
din învățul cu relele mă grăbesc s-adorm în partea de sus a patului supraetajat
cu regularitate vicarul îmi bate la ușă și-mi lasă banii de chirie
cât de convingător aș presta într-o reclamă la nectar
să scoatem viermele dintr-un măr (e mai simplu)
căpșorul nanistului dintr-o cutie
să-l cunoaștem pe osho, să ne dăm de-a berbeleacul c-un pumn de fise-n mână
se va auzi – doamne, ce frumos! – un clinchet de clopoței, sub un copac, mântuirea (femei gravide)
copiii vor ieși din case cu fularul la nas, splendide studiouri sahia
îl vor cunoaște și ei pe osho, pentru că osho e mai simplu, și vor cânta
veșnica pomenire și dumnezeu să-l ierte, dumnezeu să-l ierte
un moskvici fără carcasă, când tac coristele, te rog rămâi cu mine
bună seara doamnelor, bună seara domnilor
n-ați prefera să urlăm de durere cu toții
să punem de-un creative writing
(plămânii mei o știu foarte bine, ajuns la ultima fibră a firii, îl pun pe osho deoparte, s-o lăsăm pe mâine, azi nu-l mai cunosc)
cred că și fiarele au dreptul la ultima cină:
fluier de vânt
părul pe spate
din veleitate ce cazne
și ieri va fi ghețușul
