1. Cum s-a conturat ideea volumului ma-ma?
ma-ma e o carte subită, cum subit a fost și evenimentul care a declanșat-o: moartea mamei mele. În noiembrie 2023. Altfel spus, e cea mai neprevăzută dintre cărțile mele și cea care, cu atât mai mult, (re)confirmă scrisul ca „legitimă autoapărare”, ca „tehnică de supraviețuire”. De metabolizare a răului și de convertire a lui într-un altceva salvator. E ceea ce face diferența între scafandru și înecat. Între „victimă” și explorator.
2. Cum a decurs scrierea lui?
L-am scris în cca șase-șapte luni. A fost demersul care a vertebrat perioada cea mai neagră, care i-a dat un sens. Odată ce m-am „virusat”, el a început să se scrie. (Diateza reflexivă e esențială.) Odată sădită obsesia, aceasta intră într-un proces de germinație și de developare. E o carte scrisă de mână, încă una. Într-un caiet galben. A doua zi, reveneam și încercuiam cu marker-ul textele care-mi păreau reușite. Când se adunau, le „culegeam”. A fost o transă perpetuă. Una dintre modalitățile de verificare a acestei stări – poemele care se ițesc/ ivesc când te aștepți mai puțin. Semn clar al unei gestații oculte, al unui proces autonom. Dincolo de orice joc de cuvinte, ca să rodească, ceva-ul în cauză tre să te roadă. Să te macine și obsedeze. A fost și o relație, aparte, cu rima. Mai condensată decât oricând și mai existențială. Emanația cea mai specifică a acestui condens psihic este secțiunea șire, care este și cea mai „zănatică”. Trip-uri și „bocete”. Catabaze și anabaze. Și o metrică – a poemului, nu a mea! – care le jalonează. Mi-am dat seama că mă apropii de final când, aparent din senin, am început să scriu și despre altceva.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul ma-ma?
Sper ca oamenii care deschid această carte să se deschidă, totodată, ei înșiși în fața ei. Nu ajunge să „arunci un ochi”. Nici măcar… doi.
