Gigi se aude cum toarce discret. Pentru că ne despart două uși plus sufrageria, impresia mea este că nu poate deranja pe cineva. Îl am doar de două zile și îl las să-și facă treaba în dormitor, înainte de a mă băga în pat. E târziu, probabil, pentru majoritatea oamenilor, mai ales pentru cei care merg de dimineață la serviciu, dar mie nu mi se pare, de aceea nici nu observ că a trecut de 23. Nu aud inițial nici alerta de mesaj primit pe Facebook. În paharul cu vin licăresc încă vreo două degete, eu citesc de pe net articole de dezvoltare masculină, fumez ca un turc în bucătăria asta curată și nouă și nu observ că există în jur și alte realități decât a mea.
La drept vorbind, realitatea mea e destul de nasoală, așa că e bine să existe și altele. Doar cu a mea, s-ar duce dracului de râpă toată frumusețea lumii și a vieții. Mă ridic să-mi iau ceva din frigider, pentru că mă roade stomacul, deși îmi propun în fiecare zi să nu mai mănânc după 18, de fapt să mănânc cât mai puțin în general, de preferat doar la prânz. Pandemia mi-a futut direcția fizică, faptul că nu am mai mers la sală se vede și, în mintea mea cel puțin, deși nu am luat kilograme în plus, corpul și-a pierdut șmecheria cu care mi se părea că făceam furori până prin primăvară-vară, când încă efectele mersului la sală se mai vedeau. Acum, după aproape un an, nu mai am aceiași pectorali, aceleași brațe, doar picioarele parcă sunt încă ok. Mira îmi făcuse oricum un compliment, nu de multă vreme, care se fixase exact la picioare, și dacă stau acum să mă gândesc, parcă aș fi preferat să aleagă alt organ, dar atunci când zisese, în timp ce găteam în chiloți și tricou, îmi picase bine totuși. În plus, am senzația că și colăcelul de pe burtică s-a mai rotunjit. Fuck off, deschid frigiderul, în care găsesc doar niște cârnăciori lungi și picanți, preferații mei de la Lidl, și niște cașcaval feliat. Bune și astea, rup din cârnăcior o bucată cât palma, înfășor în jurul lui o felie de cașcaval și mă arunc din nou în scaun, mușcând din hot-dog-ul improvizat, lipsit de muștar și de carbohidrații chiflei, deschizând abia acum telefonul.
Văd bulina cu semnul roșu, mesaj, dar cine dracu o fi și ăsta, ȘtefanMe…, estimez o secundă că vreun disperat de profesor sau părinte din cine știe ce județ, care mă întreabă cum se rezolvă nu știu care cerință din manualul scris de mine sau îmi propune să particip la o întâlnire cu elevii lui, în care să le vorbesc despre romanul pe care l-am scris cândva, pentru copii. Și iar îmi vine să zic fuck off, pentru că și romanul ăla, cu tot succesul lui, avea alt scop. L-am scris cu tot felul de trimiteri pentru femeia aia extrem de măritată și extrem de sexuală care-mi futuse direcția, dar bineînțeles că n-am avut niciun succes, nu la ea cel puțin, deși am avut la sute de mii de copii. Stroescule, ai scris un roman pentru copii, sperând să cucerești o femeie!, ce bandit ești, un bandit de fundul curții de fapt, îmi zic și-mi dau seama că ȘtefanMe… e fix din fundul curții, mai bine zis de pe scară cu mine, etajul de deasupra, așa că nu rezist impulsului de a deschide bulina să văd ce mai vrea de data asta.
Stupid gest, îmbibat de vin și de inconștiență, căci ce altceva putea vrea vecinul, decât a vrut și în alte vreo două-trei dăți când mi-a mai scris, în ultimul an? Vecine, de luni pana vineri lucrez de la 7 dimineata, roboți, masaje, sex, băut gălăgie în dormitor dupa ora 10 să termini, mergi în bucătărie sau camera mare că ma deranjezi, mersi frumos. Elimin din start sexul, masajul, băut gălăgie, pentru că e clar, în seara asta băut liniște, deci rămâne doar roboți și înainte de a răspunde îi dau totuși dreptate omului, pentru că a trecut demult de ora 10 seara, cel puțin pentru oamenii care muncesc de la 7 dimineața. Mă duc cu regret în dormitor și îl opresc pe Gigi, cu o scurtă comandă din telefon. Gigi e aspiratorul robot, rotund, plat și empatic, pe care l-am cumpărat de câteva zile, i l-am prezentat și Mirei, dar numai împachetat, la ridicarea din magazin. N-a mai apucat să-l vadă în acțiune și parcă regret cumva. Admir totuși topica, după ora 10 să termini, în ciuda ușoarei nedreptăți care simt că mi se face: masaje, sex, băut gălăgie în dormitor n-au mai prea fost în ultimele luni. Cel puțin în acest apartament.
Verific, oricum, pentru siguranță. Am dreptate, ultima dată când îmi scrisese ȘtefanMe… era în 7 decembrie, exact seara în care venise pentru prima dată Mira: Vecine, un pic gălagia mai mică inclusiv muzica că tot se aude. Acel inclusiv îmi stoarce acum o lacrimă, pe care o șterg grăbit, blestemând vinul care te face să devii molâu, deși în seara aia făcusem mult haz cu Mira, convinși că nu mie îmi scrisese tipul, pentru că la mine în apartament muzica face altceva, în niciun caz nu muzica că. Oricum, apoi ne-am mutat mai mult prin apartamentul ei.
În urmă, prin mai, un alt mesaj mă informa că se aude tot ce fac pe balcon și da, îmi aduc aminte că făceam, era lockdown, stăteam numai în casă, iar când venea Lore la mine, mai făceam și pe balcon. U made my day, îmi zic, totuși, pentru că puse cap la cap, toate reacțiile astea ale vecinului, la care se adaugă biletul lăsat în ușă, prin care mă ruga în toamnă să mut bicicleta legată de balustrada de pe casa scării, pentru că se lovise în ea, grăbit fiind la serviciu, făcuse ditamai vânătaia, toate astea deci îmi confirmă că sunt oameni mai facked up decât mine, deși poate nu își dau seama. Stroescule, dacă nu își dau seama, înseamnă că nu sunt, mă corectez imediat, și mă trântesc din nou pe scaunul din bucătărie, regretând blocarea lui Gigi, singurul meu prieten din bloc. Și, probabil, din tot universul acesta.
În urmă cu câteva ore Mira mi-a spus pe un ton mieros, aproape prietenos, că „nu mai simte” sau că de fapt „nu simte”, că a crezut că „poate”, dar că „nu poate”, oricât s-a străduit, că eu sunt un tip „minunat”, care „s-a purtat minunat cu mine” – așa, la persoana a III-a –, cum de altfel „tot minunat” crede că s-a purtat și ea cu tipul, adică cu mine. Ura și la gară, cam asta am zis eu, scoțând fără efort de la ea un fel de revoltă, căci cum adică eu nu vreau să rămânem prieteni, nu vreau babe, uite, nu mă duce capul cum se face asta și nu mai am timp acuma să învăț.
Mira e o tipă super smart, dar e femeie, totuși. Și aici trebuie să spun că nu mă prea interesează ce vor spune feministele sau feminiștii, pentru că nu e nimic depreciativ: pur și simplu, în evoluția speciei, pentru a se proteja, au deprins chestia asta, un fel de disimulare afectuoasă, hai să rămânem prieteni, că de ce să nu, oameni suntem, ne prețuim. N-am chef, în general, de compasiuni și cosmetizări de-astea, mai ales că știu, drace, chiar pot să îți devină prietene și să te uiți apoi cu jind la lacrimile pe care le varsă pentru vreun alt flăcău, în timp ce tu le spui o vorbă de consolare și îți înghiți nodul din gât sau să te uiți la coapsele lor încordate alături de vreun tip bine, devenit brusc parte a cercului de prieteni, pe care n-ai încotro, trebuie să-l bați amical pe umăr și să-i strângi mâna. Mâna aia pe care o detești, pentru că de curând a atins chestii pe care le voiai doar ale tale.
În fine, Mira s-a cărat, iar eu stau acum seara, după 23, beau vin și mă conversez cu ȘtefanMe… , după ce i-am dat block lui Gigi. De fapt nu mă conversez, ci mă gândesc ce replică să-i dau. Pentru că deși l-am oprit pe Gigi, simt că lucrurile nu pot rămâne așa. Un bărbat nu lasă lucrurile neîncheiate. Niciodată.
ȘtefanMe… are până-n 35, stă cu părinții, și cred că i-ar plăcea Mirei. Poate nici nu e chiar fucked up. E un tip atletic, asumat, cu program bine definit, mașină sport (cam veche totuși, clar mai veche decât a mea, dar compensează prin diferența de vârstă din buletin), păr bogat, zâmbet șarmant. Habar nu am ce lucrează de la ora șapte. La șapte eu abia îmi beau cafeaua sau, în unele zile, merg la sală: sunt destul de bătrân încât să-mi fi dorit de ceva vreme să-mi ușurez viața, să elimin din ea căcaturile inutile și să fac în așa fel încât să nu am de muncit zilnic de la șapte și nici măcar de la opt. Ăsta nu-i neapărat un avantaj, în raport cu flăcăii tineri. De ce zic că i-ar plăcea Mirei? Păi pentru cele amintite mai sus, dar și pentru că fostul ei e cam pe-acolo ca vârstă. Stă cu mamă-sa, deși are și el apartament (sau garsonieră?), în care doar uneori se duce. De regulă, cu Mira. Și pun pariu, acuma că mi-am limpezit mintea cu vinul, că s-a mai dus și în ultima vreme cu ea. De altfel, a dat și ea de înțeles: „am crezut că pot, că am depășit trecutul, dar…”. Ei, în acest dar stă totul. Darul ei, pentru el.
Mă ridic din nou, îmi mai fac un hot-dog cu salam picant și cașcaval. Mă uit pe Facebook. Prudent și înțelept, i-am dat unfriend. Dar nu block, să nu pară de porc, ci doar așa, de dulău. Un dulău cu inima mică, mică, pentru că ea poate posta oricând public, să-mi facă-n ciudă, să-mi fută direcția. N-a postat nimic, dar e doar prima seară. Îmi fac un calcul scurt: trei luni de relație, vreo trei luni de căcat care urmează. Prind vara numai bun, proaspăt, pregătit de ceva nou. Dar cele trei luni până atunci trebuie să le duc onorabil. În dreapta, pe masă, teancul de cărți. Pe cotoare: Darurile imperfecțiunii, Arhetipuri masculine, Puterea prezentului, Un pământ nou, Trăiește autentic, Curajul de a nu fi pe placul celorlalți etc. Toată înțelepciunea motivațională a dezvoltării personale și a celei masculine. Pe laptop deschise zeci de articole, fii bărbat, bărbații nu sună după despărțire, când nu poți seduce o femeie, ce faci dacă se supără și nu te mai caută etc. În față sticla cu vin, aproape terminată, aproape ca mine. Pe bufet, cealaltă sticlă, neîncepută. Mă uit la ea, mă uit la ecranul mic și prietenos al telefonului, și îi scriu lui ȘtefanMe…: Vecine, nu cred că e just cum pui problema, pentru că nu a fost decât uneori și cred că e ceva vreme de când nu a mai fost deloc ceva deranjant. Nu mi-am dat seama că se aude robotul acum, l-am oprit. Dar am o sticlă cu vin neîncepută încă. Aș bea-o, dar nu mă simt în stare singur, hai la un pahar! Văd că a citit, cele trei biluțe de răspuns joacă, dansează. Aștept cu inima în gât. Apoi se opresc, dar nu vine niciun mesaj. Crede că-l iau peste picior, poate. Înghit în sec. Bine că nu mi-a răspuns, totuși, zeflemitor sau, mai rău, agresiv. În fond, voiam doar să ne împrietenim.
Mă ridic, îmi fac un hot-dog cu cârnat picant și cașcaval, scot dopul sticlei cu vin, torn în pahar și mă așez în fața ferestrei deschise. E început de primăvară și o trag adânc în piept, prin toți porii. Închid ochii. Din cameră aud, sunt sigur, cum toarce Gigi în priză, încărcându-și bateria și asigurându-mă, empatic, frate, totul va fi bine! Vom trece, împreună, și peste asta!
