Carte scrisă cu sprijinul Burselor Cărturești
În prag de pensionare, mai mulți bărbați, care au cunoscut diferite grade de eșec de-a lungul vieții, încearcă să-și salveze existența prin orice ar părea să fie o șansă pentru o viață mai bună, însă soarta are propriile socoteli, iar acestea nu coincid cu ale lor. Sub lupa unei narațiuni introspective și confesive, nu de puține ori cu un ton ironic, relațiile de familie, de prietenie, moartea, singurătatea, pierderea, alienarea și incapacitatea de a comunica sunt temele majore în viața omului plin de remușcări, invadat de amintiri și care a acumulat un bagaj de frustrări mai mici sau mai mari. Iar dincolo de lumea interioară veghează una exterioară, căreia personajele încearcă să-i supraviețuiască ocupând slujbe mărunte sau scriind piese de teatru nebăgate în seamă de niciun regizor, reflectând astfel complexitatea relațiilor umane și fragilitatea ființei în fața timpului și a pierderilor inevitabile.
Fragment
Băi Victore, cât de idiot poţi să fii încât să‑ţi imaginezi că, într‑o zi, ai să reuşeşti să le inviţi pe fiică‑ta cea mare, care e măritată şi trăieşte în Bucureşti, şi pe fiică‑ta cea mică, care e studentă la Politehnică, să le inviţi la o cafea, undeva în oraş, ca să se cunoască, doar sunt surori după tată? Cum poţi să‑ţi imaginezi că ai să faci asta când: a) habar n‑ai Bucureştiul, deşi te‑am invitat de nenumărate ori să‑ţi arăt capitala ţării; b) nici una nu vrea să audă de tine pentru că ai fost un tată jalnic şi nesimţit; c) nici una nu‑ţi răspunde la mesaje şi la apeluri, deşi lu’ aia mare i‑ai cumpărat un frigider din pensia ta şi o lună ai făcut foamea, iar ăleia mici îi trimiţi lunar o mie de lei, bine că ai măcar contul ei bancar. Tu încă mai speri că fetele tale se vor întoarce la tine? Nici la înmormântarea ta nu vor veni, pentru că te dispreţuiesc, te urăsc şi te‑au rejectat din vieţile lor. Rejectatule! Nici eu nu voi veni să te văd în patru scânduri, pentru că, aşa cum îţi spuneam, tu ai să ne îngropi pe toţi, şi pe mine, şi pe Burtosul, şi pe Viermele de la Galaţi. Nu te mai sună nimeni, amărâtule, pentru că n‑ai nicio idee…
Dar îţi place să joci rolul de victimă. Tu ai fost generos, ceilalţi te‑au marginalizat. Tu ai fost înţelegător, ceilalţi te‑au chinuit. Tu ai fost bun, ceilalţi au fost răi. Beţivanule, cum ai putut să‑i spui Burtosului că a fost turnător la Securitate? Adică, după 30 de ani de prietenie, după ce aţi locuit timp de un an de zile în acelaşi apartament de două camere al părinţilor săi şi v‑aţi mirosit ciorapii şi aţi schimbat paturile cu paraşutele agăţate pe stradă, după atâta amar de vreme, asta ai avut să‑i spui: că îl bănuieşti că a turnat la Securitate? Imbecilule! Eu ţi‑aş fi tras doi pumni în bot, ca să te doară, să te doară, Degeneratule! N‑ai nicio dovadă că prietenul nostru, care a muncit, a făcut două facultăţi şi a ajuns mare în Televiziunea Română, a colaborat cu Securitatea. Ce ţi s‑a năzărit să inventezi că bietul nostru Burtos, care a învăţat o viaţă întreagă şi a tras ca un catâr, a fost turnător la Securitate? Bine face că nu‑ţi răspunde la mesajele tare plângăcioase, cerându‑i iertare, aşa cum bine fac şi fiicele tale! Numai Viermele îţi răspunde la telefon, când nu e destul de beat, dar ce ghinion ai, Degeneratule, pentru că nu înţelegi ce‑ţi spune fiindcă i se împleticeşte limba‑n gură de atâta vodcă pe care şi‑a turnat‑o pe gât.
Auzi, idiotule? Mă gândesc că, şi aici cred că îmi dai dreptate, mai avem puţin de trăit. Cinci, zece ani, poate mai puţin. De la 60 de ani în sus, se poate întâmpla orice: un AVC, o paralizie, un cancer galopant, uită‑te la părinţii şi bunicii noştri. De la 60 încep crizele. Totuşi, ne place să credem şi ne amăgim ca nişte proşti că mai avem mult de trăit. Nu! Moartea chiar s‑a pus la pândă pe vieţile noastre… Spun prostii? Tu n‑ai voie să‑mi spui că spun prostii. Prost eşti tu că nu mă asculţi! Vreau să‑ţi spun că, dacă eşti atent, deşi am trăit destul, noi habar n‑avem ce‑am trăit, prin ce‑am trecut, an după an, la scara istoriei umanităţii. Habar n‑avem!… Mănânc rahat? Taci! Idiotule, tu n‑ai voie să mănânci rahat când vorbesc eu!
Ascultă‑mă! Îţi dau o idee, este gratis, nu te costă nimic. Du‑te la biblioteca judeţeană din oraşul tău din fundul Olteniei şi apucă‑te de citit. Istorie. Asta trebuie să citeşti: istoria ţării noastre, istoria Europei, a Americii, istoria lumii. Nu râde, fraiere! Eu te‑am făcut om pentru că ţi‑am dăruit prietenia mea. Eu te fac om cult, pentru că îţi dau idei.
Citeşte cărţi de istorie la bibliotecă! Ca să înţelegi ceva din lumea asta în care ai trăit. Ca să‑ţi pară rău cu adevărat, pe bune şi fără ipocrizie, că ai s‑o părăseşti când îţi va veni ceasul să te duci. Lumea e frumoasă. Viaţa e frumoasă… Banalităţi? Eu îţi spun banalităţi? Eu…? Du‑te şi vorbeşte cu Viermele ăla beţiv! Dar vezi că până şi ăla îi citeşte pe clasicii greci, nu‑i prost, ştie că grecii din Antichitate au scris totul şi că noi, ăştia, care am venit după ei, n‑am făcut decât să repetăm ce‑au gândit şi ce‑au scris. Viermele ştie mai multe decât mine, pentru că îi citeşte pe vechii greci, acum, când a ieşit şi el la pensie, un vierme deştept!
