,,Mama nu e, ce vreți cu ea?” mi-a zis o mogâldeață, ițită de după ușă.
Sunasem la ușa vecinilor, mutați de curând și fără să-i cunosc aproape deloc. În seara asta mă întorsesem mai devreme de la serviciu, intrasem grăbit și mă îndreptam spre baie. Mă simțeam obosit și tot ce voiam era un duș rapid, o mâncare caldă și câteva minute răsturnat în fotoliul din fața televizorului.
Când am călcat într-o baltă rece din hol, mi-am zis că poate nevastă-mea sau, mai degrabă, fiică-mea a vărsat ceva, așa că mi-am continuat drumul fără să fiu prea surprins.
Înaintând, am mai călcat în câteva și am simțit sub tălpi cum ele devin mai mari și mai calde. Ajuns în baie, pe podea nevastă-mea se zvârcolea cu hainele ude fleașcă și cu rochia ridicată peste burta mare. Dintre picioare i se scurgeau fire de sânge străveziu amestecat cu șuvoaie de apă limpede și un pic cam cleioasă. M-am panicat, deci așa se rupe apa! Îi priveam burta care i se mișca nefiresc și în care părea că se duc lupte de șerpi, încolăcindu-se și descolăcindu-se, încercând să-i străpungă pielea. Am rămas înmărmurit și nu am reușit să-mi mișc buzele să rostesc o încurajare. De ce trebuia să văd toate astea? Nu erau treburi de femei? Nu erau situații care priveau doar lumea lor? Parcă auzindu-mi gândurile, m-a privit cu dispreț, gura i s-a strâmbat de silă și a șuierat: ,,Fă ceva!”
Da, trebuia să fac ceva. M-am uitat în jur. Mi-am pipăit buzunarele. Apoi am căutat frenetic ceva pe măsuța din living, pe mobila televizorului, am alergat în hol, m-am înălțat pe vârfuri și m-am uitat deasupra cuierului. Nimic. Am mers în bucătărie și am măturat cu brațul hârtiile de pe masă, facturile de plată de pe dulap, am aruncat o privire pe frigider și, din nou, nimic. Trebuia să mă implic și să fac ceva.
Pentru că eu tot nu apucam vreo direcție, a urlat: ,,Alecule, sună dracului pe cineva! Cheamă o salvare, cheamă și o vecină, pe oricine, până atunci!”
Așa e, cum de nu mă gândisem? Chiar lângă noi se mutase o familie, iar doamna părea cam strictă, dar foarte implicată și responsabilă (îi auzeam în fiecare dimineață ultimele instrucțiuni date celor doi copii, înainte de a pleca la muncă). De câteva săptămâni, ea și nevastă-mea lucrau împreună la o fabrică de vopseluri, pe aceeași secție. Mă gândeam că e fix ceea ce îmi trebuia, așa că, iată-mă în fața ușii lor întredeschise.
În spatele ușii, un cap mai sus de nivelul clanței, era doar un ochi mare și cafeniu care mă privea curios.
,,Nu este?” am întrebat agitat și vizibil îngrijorat. A deschis ușa un pic mai larg și mi-a arătat și celălalt ochi, apoi, ușor, întregul chip, un umăr și, în final, cu un țopăit năzdrăvan, s-a arătat pe de-a-ntregul.
,,Mă cheamă Lisa și am opt ani!” mi-a zis, dezvelind un șirag de dinți albi și micuți. Am simțit cum panica se risipește, încordarea și grijile dispar. M-am relaxat și am continuat să o inspectez, cu sentimentul că lucrurile nu sunt chiar atât de grave. Acest firesc al copilei din fața mea îmi era acum ancoră. I-am schițat trăsăturile cu un creion imaginar. Îi trasam sprâncenele, ochii de un cafeniu intens, obrajii cu piele subțire și roz, nasul ca un năsturel, cu vârful puțin întors în sus și, sub el, gura micuță, roșie ca zmeura, cu buzele strânse. Am deschis gura și ,,știu cine sunteți, sunteți nea’ Alecu și stați alături”, mi-a luat-o înainte mogâldeața. „Lucrați la Radio, scrie pe mașina dumneavoastră, am văzut”, și aici mi-a făcut cu ochiul. Am simțit o tresărire ușoară în piept, un fior părelnic. Voiam să-i ling buzele. Ea s-ar apleca puțin și mi-ar lua-o în gură.. M-am scuturat de acel gând mic și ciudat, care cu siguranță că nu era nimic, i-am zâmbit și i-am spus: „Așa e. Și am și o fiică, aproape de vârsta ta.” Pe asta mi-am spus-o mie, mi-am dat seama imediat ce am rostit-o. Așa. Foarte bine. Asta mă readuce cu picioarele pe pământ, așa și trebuie. Am o fiica de vârsta ei, mi-am zis ușurat. „Nu-nu”, s-a grăbit să-mi răspundă. ,,O știu pe Jeni, dar ea e micuță, nu e de vârsta mea, are doar șapte ani”, și un râs i-a scuturat capul. L-a lăsat un pic într-o parte, iar pletele negre i-au căzut, acoperindu-i umărul. Rotunjimea celuilalt a rămas descoperită și strălucirea lui mi-a luat ochii. M-am surprins creionându-l ușor, în sus, până la linia fină a gâtului, apoi creionul s-a transformat în mâna mea, trecând de linia bărbiei și mângâind ușor tâmpla, înainte de a mă întoarce la umărul micuț și dulce. Cum l-aș mai strânge și frământa când ea mi-ar suge… Am simțit un freamăt ușor în stomac și un zvâcnit timid și vinovat, dincoace de fermoarul pantalonilor. Am închis ochii o clipă și mi-am presat puțin palma peste șliț. Când i-am deschis, privirea ei parcă îmi spunea că fusese în închipuirile mele, îmi ghidase toate mișcările creionului devenit mână și, dacă nu ar fi avut doar opt ani, aș fi jurat că flirta cu mine și mă chinuia. Tot ea a deschis prima gura: ,,Am glumit. Mama este acasă, o chem imediat.” Și a fugit, lăsându-mă nedumerit în ușă.
*
Nevastă-mea a născut în acea seară, cu ajutorul vecinei, înainte să sosească ambulanța. În tot acest timp, mintea mea era ocupată de Lisa și de zâmbetul ei provocator și șăgalnic. Maică-sa se agita lângă mine și eu mă simțeam plin de vinovăție. Mă mișcam automat și făceam ce îmi cerea: îi aduceam prosoape curate, udam comprese, curățam, aduceam pahare cu apă și, tot la îndemnul ei, i-am făcut nevesti-mii un ceai. O urmăream și încercam să o deslușesc pe micuță în trăsăturile ei. Mă obseda și îi învățasem chipul pe dinafară. Aveau aceeași gură, cu buze conturate și puțin umflate în mod răsfățat, ochii rotunzi, obrazul subțire și bărbia împinsă îndrăzneț în față. Îi urmăream mâinile dibace ajutând și visam la cum i-aș dezmierda chipul Lisei, când un urlet care nu se mai sfârșea, urmat de un plânset de copil m-au readus în încăpere. Și Salvarea de ce nu mai venea? Mi se părea că trecuseră ore întregi. Vecina îmi ținea noul născut în brațele pline de sânge. L-a depus hotărât în ale mele și a încercat din nou la Salvare.
Nevastă-mea trecuse de dureri, râdea acum cu vecina și vorbeau despre noul sistem al concediului medical, ca și cum nimic din toate astea nu se întâmplase. M-am uitat la băiețelul din brațele mele, i-am sărutat fruntea, l-am strâns la piept și am hotărât să uit de fetița vecinei. Era absurd, oricum. Nu eram eu. Nu e ca și când aș fi fost vreun pedofil ascuns și mă luptam cu asta de o viață încercând să-mi înăbuș plăcerile și dorințele. Nu am simțit și nu am privit niciodată vreun copil în felul ăla. Îmi venea rău de la stomac de câte ori auzeam de asemenea deviații. În plus, aveam o fetiță de șapte ani. Era absurd. Cu siguranță că stresul, panica, vârtejul în care mă luaseră nepregătit întâmplările de mai devreme îmi făcuseră mintea să-mi joace feste. Nu. Cu siguranță că nu eram acel om. Data viitoare când o voi vedea pe Lisa sunt sigur că voi râde numai la gândul că fusesem atât de idiot, voi râde de mine cu mare poftă, voi vedea clar că sunt normal și acele închipuiri vor fi uitate. Deliram. Uite si ambulanța!
*
Au trecut vreo două săptămâni. Gândurile mele se descurcau perfect fără ca ea să dea iama-n ele.
Într-o seară, intru în scara blocului și, fără să mai am răbdare, îmi lărgesc cravata, îmi scot sacoul și mi-l pun pe braț. Dau să fac dreapta, către lift și, în colț, văd chircit un trup micuț cu umerii tresăltând de plâns. Mă aplec să văd cine e și ce s-a întâmplat și văd chipul înlăcrimat al Lisei ridicat spre mine. ,,Ce e cu tine aici? Ești bine?” ,,M-am certat cu Rodi de la 2. Am fost rea și am vorbit urât cu ea. Și tu crezi că sunt rea?” Colțul gurii i s-a ridicat pervers și eram sigur că era intenționat.
O ridic ușor de umeri, „hai mai bine acasă și mai îmi povestești în lift”. Chem liftul și, până la etajul opt, nu a scos nici unul din noi niciun cuvânt. Lisa mi-a îmbrățișat mijlocul și a plâns în cămașa mea până s-a oprit liftul. Și-a șters ușor nasul de mine, apoi mi-a scos un colț de cămașă din pantaloni cu care și-a șters ochii și a luat-o la fugă până la apartamentul ei, dispărând.
,,Ia, uite”, mi-am zis, ,,nici un fel de problemă. Sunt un adult perfect normal care ajută un copil la nevoie, fără să simtă acele porcării din seara bizară din urmă. Nici un freamăt în stomac, nici o tresărire în piept. Perfect normal”, mi-am zis în timp ce băgam cheia în ușă. Când, ușa vecinei se deschide, Lisa țâșnește pe ea și îmi sare direct în brațe. Îmi prinde coastele între coapsele subțiri pe care și le strânge ușor în jurul meu, în timp ce cu brațele micuțe îmi înlănțuie gâtul. Îmi șoptește ,,mulțumesc, Ale” și își lipește buzele mici și umede pe gâtul meu. Le ține un timp așa, rămâne tăcută, se descolăcește de pe mine și mi se freacă ușor, în cădere întârziată, pe piept până-i aud tălpile atingând pardoseala.
Nu știu unde a dispărut, nu știu când am intrat în casă. Câteva momente mai târziu, răvășit tot, cu pieptul înfierbântat de dorință, îmi frecam sexul violent, privindu-mă mustrător și dezgustat din oglindă.
În noaptea aia m-am întors pe toate părțile. Era o euforie care mă cuprinsese, era un sentiment de bucurie amestecat cu unul de penibil, o fericire stranie de câte ori îmi aminteam cum mă numise Ale, apoi un sentiment de rușine la gândul că unui bărbat de patruzeci de ani îi poate bate inima așa, ca unui adolescent la prima iubire. Opt ani! Cum de stârnea în mine așa sentimente un copil de opt ani? Și de ce vedeam în ea mai mult decât un copil? Eram nebun? De ce simțeam că e un sentiment reciproc, ca între doi adulți, ba, mai mult, de ce se simțea o joacă a unei femei conștiente și mature? Mă simțeam și conștientizam că eram o pradă, eram prada ei și ea, cumva, știa, iar mie îmi plăcea asta, pe mine mă stârnea asta.
În perioada următoare, începuse să vină destul de des pe la noi. Atât de des, încât nici nu mai bătea la ușă. Mama ei mai venea după ea, cerându-și iertare că ne stă pe cap, o certa și o lua acasă, dar și eu, și nevastă-mea îi spuneam că e de-a casei și, ușor-ușor, așa și devenise. Mă surprindea dimineața de multe ori la cafea, în bucătărie și seara, la ceai. Aveam mereu, începusem să iau în ultimul timp pentru ea, înghețată cu aromă de vișine, biscuiți cu cremă de ciocolată și ceai de coacăze. Nu erau preferințele nici unuia din familie și, de câte ori vedeam sprânceana ridicată a nevesti-mii, mă temeam că voi fi descoperit. Și atunci iarăși mă izbea întrebarea: descoperit că ce? Făceam ce?
,,O placi pe Lisa”, mi-a zis în momentul când chiar de asta mă temeam. O lamă rece mi-a trecut peste inimă și alta peste mințile care îmi mai rămăseseră în cap. M-am întors încercând să par cât mai mirat și să mă apăr cumva de o asemenea învinuire grotescă. ,,Da, da și eu o plac. E tocmai potrivită pentru Jeni și se joacă frumos împreună, mai ales că eu nu prea mai am timp de ea, de când cu ăsta mic”, și mi-a făcut semn cu capul spre bebelușul de la piept. În ultimul timp mi se părea că numai asta făcea. Se plimba prin casă cu ăsta atârnat de țâțele prea mari și prea lăsate. Mereu îngălată și nespălată, mereu cu rochiile ei lălâi și pătate de lapte pe lângă sfârcuri. Sfârcurile ei oribile, atât de mari pe lângă țâțicile Lisei.
Încercam să îmi ascund sila și iritarea pe care le simțeam când auzeam numele Lisei din gura ei. ,,Îmi pare foarte dezghețată și isteață, poate învață și Jeni câte ceva de la ea.” La gândul că Lisa ar putea-o învăța pe Jeni, printre altele, și arta seducției la o vârstă atât de mică, m-am scuturat puternic și, pentru nici nu mai știam a câta oară, m-am uitat în mine cu scârbă, m-am disprețuit și mi-am zis că toate gândurile murdare și cât de puțin nepotrivite trebuie să dispară. Toată nebunia asta trebuie să se oprească. Dar care nebunie? Ce făceam, mai exact? Nu făceam nimic, venea o voce să mă apere, eram doar prietenos. Un prieten cam libidinos, îmi spunea o altă voce.
*
În următoarea săptămână m-am ținut la distanță de câte ori venea la noi. După obiceiul de a nu bate la ușă, pe care și-l luase, venirile erau mai dese și la ore cât mai neașteptate. Când era și Aura, nevastă-mea, în bucătărie, spunea ,,săru’mâna” scurt și o ștergea în camera lui Jeni. Când mă găsea singur, intra, se cocoța pe scaun și aștepta obișnuitul castronel cu înghețată, deasupra căreia îi puneam doi biscuiți. Zâmbea, scotea câte un biscuit, îl dezlipea tacticos, îi lingea ciocolata dinăuntru și bucățile rămase mi le îndesa în gură cu degetele lipicioase, râzând ,,papă și tu, Ale, îți place să mănânci după mine? Ți-l ling și pe celălalt?” Ce spunea copila asta? Cât era inocență și cât era chin intenționat? Cum știe să flirteze așa, mai ceva ca o femeie? Nu cumva îmi pierdeam mințile? Sau nu cumva fetița asta era curată și fără de habar, iar eu îmi imaginam totul, ca un prost excitat și penibil ce eram?
Mestecam, cuprins de vraja ei, bucățile împinse în gură, zâmbeam încurcat și confuz, cred că și puțin emoționat, când o auzeam ,,ce drăguț ești cu firimituri în barbă și ce frumos îți stă cu barbă, Ale, să o lași mai mare” și o lăsam să-mi curețe mustățile și barba, cuprins de o beție și o fericire de nedescris. De câte ori se apropia de mine, îmi placea să îi adulmec mirosul de gumă de mestecat, de lapte praf, de vată pe băț și de acadele. Miros ce contrasta atât de mult cu privirile ei intense, înfipte în ochii mei atât de sigur și asumat. Îmi lua mâna, o întorcea cu palma în sus și își punea obrazul în ea. Închidea ochii de plăcere atunci când i-l mângâiam și când coboram pe gâtul subțire, iar atunci când continuam pe umăr și lungimea brațului, părea că se înfioară. Mi-am simțit sexul trezindu-se și mi-am retras speriat mâna, dar ea mi-a prins-o repede.
„Mă doare burtica, cred că de la prea multă înghețată. Uite, aici doare,” și mi-a pus mâna un pic mai jos de burtă și un pic mai sus de pubis. Am frecat ușor cu palma, fără să-mi ascult degetele care mă îndemnau să o ating, măcar puțin. Oare cum s-ar simți clitorisul ei micuț pe vârful degetelor mele, oare cum arăta, ușor îmbobocit, de un roz impecabil, între labiile micuțe și umede? Erau umede?
Am simțit un val mare și cald în pantaloni care m-a trezit din visare și mi-am cuprins, din instinct, sexul cu mâna, încercând să calmez ultimele zvâcniri ale orgasmului venit pe neașteptate. Când mi-am dat seama că era acolo și mă privea, era prea târziu. Și-a lipit degetele pe buzele mele ,,șșș… ce greu respiri, ai obosit.”
M-am ridicat brusc și m-am împleticit nătâng spre baie.
*
„Astăzi e ziua mea, fac nouă ani!”, gândea fericită Lisa aranjând în oglindă tivul rochiței șifonate. Rămăsese un pic mică. E în regulă, oricum nu prea-i mai plăcea să umble în rochițe de când cu cele două incidente, care sigur nu s-ar fi întâmplat dacă purta pantaloni, așa cum îi și plăcea, de altfel.
Nu conta cât de drăguță îi spunea tatăl ei că e în haine de fetiță. Ea știa că e drăguță și în pantaloni. În plus, îi veneau mai la îndemână și se putea mișca în voie și la joacă, dar și când sărea la bătaie cu băieții de la bloc care o necăjeau pe Rodi de la 2.
De când se împrietenise cu domnul de alături însă, nu știa nici ea de ce, dar părea că se simte în siguranță în preajma lui în rochiță. Mai ales în rochiță. Nu descoperise încă de ce, dar observase cum nea’ Alecu își oprea privirea exact acolo unde se termina rochița, se înroșea puțin și devenea emoționat. Iar ea, din acel moment simțea că poate avea de la el tot ce voia. Și tot ce voia era atenția lui. Tulburarea lui o făcea să se simtă specială. Adora să se alinte și să i se frece de coapsă asemeni unei pisicuțe răsfățate. Îi plăcea să-i simtă mâinile mângâindu-i părul, obrajii, umerii și spatele. O uimea fericirea pe care o vedea în ochii lui întredeschiși, supunerea cu care el îi suporta palmele, ciupiturile, mușcăturile și apoi îmbrățișările și sărutările zgomotoase pe obraji, zâmbetul larg care se ivea de câte ori îi spunea ,,tu ești Ale al meu”. Îi mai plăcea să îi vadă trupul tremurând și zvâcnind de cate ori îi ghida mâna pe burtica ei, un pic mai sus de chiloțel. Îl vedea cum, cu mâna cealaltă se strânge, prin pantalon, acolo unde și tata poartă chiloți cu mâneci, închide ochii respirând greu și îi deschide după câteva momente întotdeauna în lacrimi.
Era de neînțeles pentru ea puterea pe care o avea zona asta a ei asupra bărbaților.
Până anul trecut, nici nu o preocupase și nu știa mai mult decât îi spusese mama ei: ,,Spălăm și păsărica la fiecare baie. Folosim săpun, dar nu prea mult, spălăm și printre buzițe, dar nu prea adânc, spălăm și butonelul un pic, dar nu prea apăsat. Și nu stăm cu chiloțeii la vedere, că suntem fetițe și nu e frumos.”
Totul normal și nimic special.
*
Anul trecut însă, a cunoscut într-o tabără și faptul că ce e în chiloți e rușinos. Au învățat-o asta doamnele asistente și învățătoarele de acolo. Mama ei avea prietenă o asistentă medicală care lucra într-un spital de pediatrie și organiza tabere pentru copii în stațiuni, pe litoral. Se făceau tratamente cu nămol, apoi program de voie, foc de tabără, cântece și joacă până seara. Pentru că nu avea timp și nici bani suficienți să meargă cu ea, mama plătea o așa tabără an de an, oferindu-i astfel o vacanță la mare.
În anul acela, s-a întâmplat ca într-o noapte să facă pipi în pat. Colega ei de cameră a început să râdă și apoi să alerge pe coridor strigând în gura mare ,,Lisa pișăcioaaasa, Lisa pișăcioaaaasa!”
Au intrat apoi în cameră val-vârtej două asistente, i-au făcut câteva reproșuri, i-au ridicat cămășuța de noapte în sus, i-au smuls chiloții și au lăsat-o în păsărica goală. Au apucat-o strâns de mâini și au scos-o pe ușă. Una dintre ele însă, chiar tanti Ileana, prietena mamei, s-a gândit mai bine și i-a tras pe cap și cămășuța, lăsându-i trupul complet gol. Au tras-o din cameră și au plimbat-o, în râsetele tuturor, prin toată stațiunea. ,,S-a pișat pe ea în pat! Asta pățiți dacă faceți la fel ca pișăcioasa asta obraznică!” spuneau ele în stânga și-n dreapta, înaintând pe culoarul făcut de cei ce asistau fie înmărmuriți de frică, fie distrați. Lisa le privea degetele întinse spre ea, își auzea numele strigat, le vedea pe buze disprețul și batjocura, dar se hotărâse să nu plângă. Tata spunea mereu că cel ce plânge pierde, că cel ce plânge îl bucură pe cel rău. Așa că și-a înghițit nodul din gât, și-a oprit tremurul bărbiei, a ridicat capul și, cu toate forțele adunate, s-a opintit, refuzând să mai meargă. A încercat să își smulgă mâinile din strânsoare și să își acopere păsărica. Asta nu a făcut decât să le înfurie și mai tare pe cele două femei, care au smucit-o cu și mai mare putere, depărtându-i brațele și expunând-o tuturor pe de-a-ntregul: ,,Acum te pomenești că ți-e rușine! Când te-ai pișat pe tine, nu ți-a mai fost rușine!”, le auzea și acum ecoul în amintiri.
*
A închis ochii un moment, dar și-a amintit că de data asta nu pierde, că cel rău nu e acolo. A deschis ochii și i-a lăsat să plângă, privindu-se în oglindă. Și-a aranjat bentița, bretonul de sub ea și a încercat din nou să netezească tivul rochiței șifonate. Era albă și a zâmbit. Lui Ale îi plăcea mult cum îi stă în alb. Iar Ale, nu doar că nu râdea, ci era fascinat de ce era dincolo de chiloțeii ei… da, asemeni domnului din casa liftului, tot de anul trecut.
Venea într-o după-amiază de la școală, mult după vacanța de vară în care avusese loc întâmplarea cu pipi în pat. De atunci începuse să ude așternuturile destul de des. Se trezea plângând și țipând, acoperindu-și păsărica cu mâinile, rugându-și mama să nu o dezbrace și să nu o scoată goală pe stradă, în văzul tuturor. Știa bine de-atunci că pipi e rușine și că păsărica e rușine, dar pe timpul zilei se lua cu școala și cu prietenii și uita.
Când s-a despărțit de ultima colegă cu care venea în fiecare zi spre casă, nu i s-a părut deloc îngrijorător că un nene în cămașă maro lua mereu același drum. Cotea unde cotea și ea, trecea și el, în spatele ei, de străduța îngustă care ducea în parc, intra în gangul dintre cele două blocuri scunde, cu doar patru etaje și îi pășea pe urme pe aleile liniștite până la termocentrala unde ea a făcut dreapta. Îl văzuse și știa că e în urma ei, dar nu suspecta nimic. Ba, la un moment dat, când nu i-a mai auzit pașii în spate, s-a gândit cu o ușoară dezamăgire că de-acum e singură și era mai bine să fi fost și nenea în maro, doar pentru cazul în care s-ar fi întâmplat ceva. Dar nu avea ce, și-a spus tot ea rapid, pentru că doar mergea pe același drum, fără probleme, în fiecare zi. A intrat în scara blocului și, când a ajuns la lift, un strigăt ușor i-a ieșit pe buze. Nenea în maro era deja aici! Avusese grijă de ea tot drumul și o adusese în siguranță până acasă. Au intrat în lift, l-a întrebat politicoasă la ce etaj merge, iar când el a zis „la opt, ca și tine”, a știut că-i e prieten și o protejează. Când au ajuns la opt, au ieșit, iar el a îngenunchiat ușor în fața ei și i-a prins șoldurile în mâini: ,,Mergi cu nenea până mai sus un pic?” Ea a râs: „Dar nu e nimic sus. E un etaj, într-adevăr, dar fără apartamente, e doar casa liftului acolo.” ,,Știu, dar nu vrei să mergem să ne uităm împreună? Nu îți fac nimic.” I-a privit ochii umezi și, cumva, ceva i-a spus că nu e nici un pericol dacă merge cu el. ,,Mergem, dar să știți că chiar nu e nimic. Locuiesc aici și știu.” Au urcat scările și au intrat. ,,Vedeți? Numai cabluri groase, mult ciment și multă gălăgie de la lift.”
Respirația lui se accelerase când s-a apropiat de ea și a dat să o atingă, dar s-a oprit brusc: ,,Te superi dacă te ia nenea în brațe? Ai să țipi? Nu îți fac nimic care să doară.”
Ea a făcut ochii mari, a simțit că nu poate mișca nici un mușchi al feței și din nou a auzit vocea care îi spunea să aibă încredere, așa că a dat din cap afirmativ și l-a privit uimită cum cădea, de data asta de-a dreptul în genunchi, îmbrățișându-i pe ai ei și frecându-și frenetic obrajii și barba țepoasă de interiorul coapselor ei. L-a simțit apoi sărutându-i-le și și-a spus că tare multă salivă trebuie să aibă nenea în gură, odată ce sărutările i se simt atât de umede, cum ea nu cunoscuse până atunci. El s-a oprit o clipă și, cu ochii decolorați, a rugat-o tânguit să îl lase să o așeze, un picuț doar, cu fundulețul pe ,,treapta aia mare de acolo”. Ea l-a privit ca hipnotizată, cu inima bătându-i puternic, dar cu același instinct care-i spunea că omul din fața ei nu intenționează să-i facă nimic rău. Nu știa de ce, dar nu putea spune nu.
A dat din nou din cap că da, el a luat-o pe sus, s-au îndreptat spre treaptă și, când să o așeze pe ea, parcă și-a amintit ceva. Parcă s-a temut să o lase la pământ, astfel că, așa cu ea în brațe, a pus-o pe un umăr, s-a străduit să își scoată cămașa de pe cel liber, apoi la fel cu celălalt. A aranjat cu mișcări repezi cămașa pe treapta din piatră și a pus-o pe Lisa pe ea. I-a ridicat rochița, i-a tras chiloțeii în jos și, fără să mai aștepte ceva, și-a îngropat chipul între picioarele ei. Lisa își amintea surpriza și uimirea, își amintea mormăielile lui ca atunci când cineva mănâncă ceva bun. Își amintea cum, curioasă de ce anume face el acolo, a încercat să îi ridice chipul și să îl întrebe, iar acesta, simțindu-i mâinile micuțe și fragile pe tâmple, și-a ridicat privirea și, în timp ce o săruta acolo și o lingea, îi mormăia că termină repede și că ,,promit că nu o să te doară, fac să-ți placă, îți place? Lui nenea îi place mult să te lingă.” Ea nu știa dacă îi place. Simțea piatra încă rece sub fund, în ciuda cămășii lui. Nu era nimic plăcut, nici neplăcut. Îi simțea limba despărțindu-i păsărica îngustă și înconjurându-i butonelul, îi simțea buzele sugându-i-l ușor și obrajii țepoși frecându-se încontinuu de interiorul pulpelor ei. Mâinile continuau să o țină strâns de mijloc când una i s-a desprins, și-a deschis cu ea grăbit cureaua pantalonilor, a umblat în chiloți, și-a scos puța și a început să și-o frece ritmic. Se mișca când repede, când ușor și părea că mișcările i se împerechează cu ale gurii, care o devorau de-acum și parcă începuse să o doară puțin între picioare. Felul în care sugea bucățică cu bucățică devenise un pic violent, iar el, când o simțea încordându-se și retrăgându-se ușor, revenea cu limba și îi alinta locurile supte prea puternic. Asta se simțea un pic mai bine, dar pentru că fumase înainte (simțise asta de la respirație și de la primele sărutări acolo) o ustura un pic. Când și-a trecut vârful limbii pe butonel și, chiar în mijloc, i-a simțit miezul fin, a devenit ca nebun și a început să se frece mai tare și mai repede. Limba lui a început și ea să se miște mai rapid pe vârful butonelului, iar Lisa, stimulată prea tare și de la prea multă usturime, a simțit cum îi scapă câteva picături. Ar fi vrut să facă pipi, dar, plină de rușine, își spunea să se abțină până se termină totul și spera ca el să nu fi observat. Dar el a observat, și-a strâns mai tare puța, a privit-o și i-a spus ,,nu te opri, te roagă nenea să nu te oprești” și, ca să se asigure de asta, a început să-i sfredelească miezul cu limba până ce Lisa nu s-a mai putut abține și a dat drumul unui val de urină, pe care el s-a grăbit să-l înghită. Lisa, speriată la început, a avut instinctul de a se opri din nou, dar coborându-și privirea la bărbatul acela îngenuncheat, cu gura lipită între coapsele ei, cu obrajii umflați, plini de pipi, disperat să nu piardă nici un pic, a simțit un fel de satisfacție bizară și a dat drumul liniștită, ca în wc-ul de acasă. Pentru că îi simțea buzele ca pe o ventuză, sugând bine tot și sorbind înnebunit până la ultima picătură, începuse deja să descopere că îi place să se încordeze ușor din funduleț, să mai țină puțin și apoi să îi mai strecoare câțiva stropi. El a început să și-o frece tot mai zvâcnit și, tot așa, până la ultima picătură, pe care i-a supt-o scuturându-se și încovoindu-se sacadat. Când mișcările trupului i s-au oprit, tot cu gura lipită de păsărica ei, și-a băgat puța la loc în pantaloni, și-a mai trecut limba o dată peste tot și a supt ușor, pentru ultima oară, cu grijă mugurul de care nu sperase să se bucure atât de mult. A coborât-o de pe treaptă, i-a aranjat chiloții și rochița, și-a pus cămașa și a plecat grăbit.
*
Lisa rememora zâmbind acum în oglindă cum, rămasă singură în casa liftului, în zgomotul pașilor lui care se îndepărtau, descoperise că nici pipi și nici ce e în chiloței nu e rușinos, ba chiar îi face pe unii să îngenuncheze.
În seara asta, de ziua ei, plănuia să meargă la Ale. Mama și tanti Aura, vecina, lucrau în tura de noapte. Jeni și bebelușul se culcau devreme. Acasă, tatăl ei adormea la televizor puțin după ora nouă, iar sora ei specula și ea lipsa mamei, vorbind la telefon cu iubitul până târziu. Totul era liber, plănuise tot. Rochița albă, pusă direct pe piele, fără maiou. Observase că Ale își oprea privirea pe sfârcurile ei înfiorate de răceala înghețatei și, pentru a le avea așa, învățase ca de fiecare dată să și le ciupească un pic în fața ușii lui, înainte de a da buzna înăuntru. Apoi ciorăpeii înalți, care să lase loc doar de o palmă, a lui, până la rochiță. Și ce-ar fi ca astăzi, doar pentru că era ziua ei, fără chiloței? Avea să îi facă o surpriză, o bucurie. O să sară pe canapeaua micuță din bucătărie, iar el o să îi pună castronelul cu înghețată și o să se așeze lângă ea. Ea își va lipi coapsa goală de a lui, că tare-i plăcea să îl vadă fâstâcit, încordat la început, apoi relaxat, cu degetele trecând pe pulpa ei de sus, coborând ușor până la glezna pe care i-o strângea și o ținea așa un picuț înainte de a-i ridica talpa și a și-o duce la buze. Văzând-o fără chiloți, nu îi va mai coborî piciorul. I-l va depărta puțin de celălalt și, de data asta, când își va duce mâna la pantaloni să se strângă, o va face sărutând-o acolo, la fel ca nenea cu cămașă maro, de acum un an. Lui i-a plăcut, sigur și Ale va fi fericit. Și îi va fi și ei mai ușor, pentru că barba lui nu era țepoasă, iar limba lui sigur nu ustura, pentru că nu fuma.
Și-a mai trecut o dată mâna prin breton, ciufulindu-l.
*
„E ziua mea azi!” mi-a zis imediat ce a trântit ușa de perete. A intrat fulgerător și mi-a sărit în brațe. I-am sărutat obrajii și mi-a strâns capul la pieptul ei micuț. Când s-a așezat la locul ei și i-am pus înghețata în față, mi s-a părut că sfârcurile ei sunt mai țanțoșe decât de obicei și tâmplele au început să-mi zvâcnească. Voiam să nu mai simt asta, voiam să nu mai simt nimic. M-am trezit de dimineață cu certitudinea că de astăzi opresc tot balamucul ăsta de lucruri nelalocul lor. Nu dormeam. Eram plin de vină, mă simțeam murdar și nu mai reușeam să am dorință pentru nevastă-mea. Nu știam cât o să mai pot da vina pe apariția noului-născut. Nu mai funcționam, nu mai vedeam nimic în afara Lisei.
O priveam, astăzi era mai veselă ca de obicei, poate pentru că era ziua ei. Chipul îi era îmbujorat, părul îi lucea mai tare, iar ochii îi străluceau puternic, cu o lumină nouă în ei. Umerii îmbrăcați în volănașe albe (cât de frumoasă era în alb!) îi fremătau asemeni aripilor unui îngeraș sprinten, de câte ori se mișca și gesticula, vorbea repede și zâmbea încontinuu. Când s-a foit ușor și rochița i s-a ridicat puțin, am înghețat. Mi-au rămas ochii între coapsele albe și pufoase, la rotunjimea nectarinei micuțe, despicată ușor pe mijloc, de unde răsărea timid și apetisant un sâmbure puțin oval, cu vârful roz. Capul a început să-mi vâjâie în timp ce sexul mi se întărea dureros. Saliva îmi umpluse gura. Eram pierdut! ,,Mergi acasă, Lisa”, i-am zis, ridicându-mă brusc și privind-o sever. ,,Mâine mă scol tare devreme și aș vrea să mă culc.” Am condus-o la ușă încercând să-i evit ochii lărgiți de mirare, am închis ușa și-am mers în baie. Mi-am băgat mâna în pantaloni și… nu! hotărât lucru, nu. M-am dus în pat și am stat cu ochii în tavan până am adormit și am avut cel mai chinuit somn.
De a doua zi, am început să închid ușa cu cheia zilnic, deși ea nu a mai venit. Îmi era dor, tânjeam să o văd dar îmi alegeam orele cu grijă, astfel încât să nu o întâlnesc. Când se întâmpla să ne întâlnim totuși, își micșora ochii, strângea nervos din buze și întorcea capul în partea opusă. Mă pedepsea. Sufeream și știa. Dar era singura cale.
*
Trecuseră peste patru ani, când, întâlnind-o la lift, nu a mai fugit pe scări, nu și-a mai ferit privirea, ci și-a susținut-o în a mea și a urcat alături de mine. ,,Ce mai faceți, nea’ Alecu?” mi-a zis dintr-odată și respirația mi s-a oprit în gât. ,,Bine… bine”, i-am răspuns încurcat. Mă încercau o mulțime de emoții și pe toate le simțeam înfipte adânc în stomac. ,,Tu?” Cât crescuse! fruntea ei îmi ajungea până în dreptul pieptului acum. Și-a răvășit bretonul cu degetele și mi-a zâmbit prietenos: ,,Bine, cum altfel?” a chicotit, a deschis ușile liftului și a zbughit-o în apartamentul ei.
Am intrat în casă și, înainte de a mă descălța, m-am așezat o clipă pe scaunul de lângă cuier. Mă inspectam. Ce simțeam, ce mai simțeam? Eram încă bolnav? Mă vindecasem? Eram calm, doar inima îmi spărgea un pic pieptul, dar, în afară de asta, eram vindecat. Spun asta pentru că în pantaloni nu mișca nimic. Am mers la somn fără să mănânc și fără să intru la duș. M-am întins pe pat, cu mâinile sub cap și am adormit cu chipul ei, de femeie de-acum, în minte. A doua zi, nu prea am fost bun de muncă. Nu puteam fi atent, nu puteam sta într-un loc. De orice mă apucam, uitam să duc până la final. Nu știam cum să mă mai comport nici acasă, cum îmi voi mai duce zilele și cât îi va lua Aurei până să înceapă să se gândească serios să mă lase. Trecuseră patru ani fără sex. Dormeam demult pe canapeaua din sufragerie, pe motiv că auzisem eu că era mai bine ca mama să împartă patul cu bebelușul, pentru o legătură afectivă sănătoasă. Au trecut anii și asta a devenit normalitate.
*
După încă cinci ani în care întâlnirile se petreceau ca între doi vecini care doar se salută, într-o seară am auzit o bătaie ușoară în ușă. Am deschis și am fost surprins să o văd în prag. ,,Bună seara, pot să intru puțin la un ceai?” ,,Sigur. Am de coacăze.” A zâmbit: ,,Încă?” ,,Încă”, i-am spus cu o voce neutră. A intrat, s-a așezat acolo unde stătuse ultima oară. I-am pus ceaiul și mi-am tras un scaun în fața ei. ,,Ce faci? Stai aici,” mi-a zis, bătând ușor cu palma locul de lângă ea. M-am strecurat pe sofa și am stat așa, tăcuți, cu coapsele lipite. Și-a pus capul pe umărul meu și i-am simțit mirosul de odinioară. Vată pe băț, caramele, gumă de mestecat. O inspiram și mă bucuram de firescul și familiarul dintre noi, pe care nu-l mai cunoscusem nici înaintea ei, nici după.
,,Știi, Ale…” a început și am simțit că inima-mi spărgea pieptul. ,,Mâine plec de-acasă, mă mut cu o prietenă,” mi-a zis șoptit sau o auzeam eu abia șoptit în toată vâjâiala care-mi cuprinsese capul.
,,Mă plictisesc aici. Sunt și mare de-acum, aș vrea să fiu mai liberă,” a continuat. ,,Tu ai să mai fii aici? O să te mai văd când trec pe la ai mei?” Nodul din gât nu m-a lăsat să răspund. Și-a pus mâinile pe obrajii mei și mi-a ridicat capul pe care-l lăsasem în jos să-mi ascund lacrimile. ,,Uite, am ceva pentru tine,” mi-a spus și și-a lipit buzele de ale mele. Le-a lăsat așa, fără să le miște un timp, apoi și le-a întredeschis doar cât să inspire puțin și mi-a prins cu ele, pentru o clipă scurtă, buza de sus. S-a ridicat și-am auzit ușa închizându-se în urma ei.
*
„Am nepoatele în vizită, dar spune-i… hei, ușor, ușor, bunica, că mă dărâmați!” și-a oprit fraza întreruptă de două fetițe vesele și gălăgioase care se îmbulzeau lângă ea, în ușă. Sunasem la vecină la insistențele nevesti-mii, care mă trimisese să o chem să bea împreună o vișinată. La vederea copilelor, am rămas puțin blocat și, ca să nu deranjez, am dat să plec.
,,Sunt ale Lisei,” a spus vecina spre mine și picioarele m-au țintuit pe loc. Tot sângele mi-a căzut în genunchii slăbiți, iar gleznele mi le simțeam strânse în lanțuri grele, nevăzute. Câți ani trecuseră? Nu, nu avea rost să mă prefac că nu știu. Lisa avea de-acum… Ceva m-a pocnit drept în creștet, avea aproape vârsta pe care o aveam eu când am cunoscut-o. I-am privit fetele și am încercat un zâmbet. Am dat să deschid gura: ,,Hei, salut, sunt…” ,,Ea e Sena, sora mea mai mare, are unsprezece ani. Iar eu sunt Saya și am opt,” mi-a zis cea mică, împingându-se în fața surorii ei, cu mâinile în șold. A zâmbit golănește, mi-a făcut cu ochiul și am simțit o tresărire ușoară în piept. Privirea mi-a căzut apoi pe umărul ei și m-am surprins creionându-i rotunjimea ușor, în sus, până la linia fină a gâtului, apoi creionul s-a transformat în mâna mea…
