Bătrâna măsură din ochi clădirea circulară de birouri, cu un singur nivel, asemănătoare cu un tort, așezat pe un postament de asemenea circular, înconjurat de câteva rânduri de trepte, nu prea înalte, late. Constată mulțumită că o felie din aceasta aparținea Pompelor Funebre Speciale „Începutul Eternității”, unde programase o întâlnire în urmă cu o lună de zile. Firma avea un orar decent, ca pe vremuri, de la 10 la 18, iar sâmbătă și duminică deschideau numai pentru urgențe, nu ca vecinii lor, din celelalte felii, care țineau deschis 24 din 24, 7 din 7 și operau orice, de la vânzarea biletelor de avion și de vacanță până la încasări de amenzi sau oficieri căsătorii civile ori înregistrări de divorțuri, după caz.
Împinse – de fapt acționă comenzile – scaunul cu rotile în care stătea soțul ei spre o rampă discretă, decupată în trepte, spre intrarea largă, deasupra căreia se afla firma modestă (în comparație cu celelalte, care clipeau și își întindeau hologramele de mai că te loveau, pentru că făceau tot posibilul să ți se bage în suflet) pe care scria denumirea, cu litere albe, în relief, în jurul cărora se rotea singurul element dinamic: o aură fină, ca o părere, așa cum aveau îngerii din tablourile pictorilor renascentiști.
Imediat ce intrară, pereții se opacizară iar ușa păru că se dizolvă. Le ieși în întâmpinare o tânără zâmbitoare, mulatră, simpatică și subțirică. Pe ecusonul imprimat pe bluză scria cu litere bleu, discret luminate, atât: Alice.
– Doamna și domnul Mariani, rosti ea plină de respect. Vă așteptam.
Făcu un gest din mână și unul din cele două fotolii aflate în fața biroului ei plie ca o umbrelă și se retrase fulgerător sub podea, fără să lase nici o urmă. O invită pe doamnă către celălalt fotoliu iar ea trecu în spatele biroului unde se cufundă într-un scaun ergonomic. Bătrâna ghidă scaunul cu rotile al soțului ei pe locul unde dispăruse fotoliul și se așeză pe celălalt, punându-și poșeta în poale.
– Melania, dragă. Spune-mi Melania. Iar lui poți să-i spui Dan.
De când îmbătrânise, cerea tuturor să o tutuiască; îi dădea impresia că nu e chiar așa de vârstnică.
– Desigur, Melania. Sunt aici pentru voi.
Bătrânul ridică tremurând bărbia, dând să spună ceva, însă răbufni într-un acces de tuse. Melania scormoni prin poșetă, se ridică în grabă și-i întinse o batistă.
– Apă, are nevoie de puțină apă.
Fără să piardă vremea, Alice se repezi la un automat ascuns în spatele biroului ei și se întoarse cu un pahar de carton maro, reciclat, plin cu apă. Îl întinse lui Dan paharul, dar îl luă Melania și-l apropie de gura soțului ei, strecurând un pic de lichid între două accese de tuse. Acesta se înecă mai rău, iar tusea i se amplifică. Dădu disperat din mână, ca să înlăture paharul și fu cât pe ce să-l răstoarne. Alice interveni salutar și-l prinse, dar nu înainte ca puțin lichid să cadă peste pantalonii lui.
Cât timp fata aduse din spatele biroului o mână de șervețele de hârtie, ca să absoarbă apa, Melania zâmbi mulțumită. Aveau de-a face cu un angajat uman, așa cum promitea prospectul firmei, nu cu una din acele imitații android, dotate cu inteligență artificială, ale cărei reflexe fulgerătoare ar fi prins paharul înainte să scape vreo picătură.
– E mai bine acum, spuse Melania, iar bătrânul ridică puțin mâna dreaptă ca s-o aprobe și să-i dea înapoi batista pe care femeia o strecură discret înapoi în poșetă.
– Atunci să începem, rosti fata și-și reluă locul din spatele biroului.
– Îți spun din capul locului că nu ne interesează nimic din ce-i clasic. Am citit și ofertele voastre, declamă teatral bătrâna care, evident, își pregătise din vreme spiciul. Însă, cum sunt cam mulți termeni prea tehnici pentru noi, am venit să discutăm față în față, ca să fim siguri că înțelegem corect și să alegem din ce ne propuneți. În primul rând, vrem să fim înmormântați împreună.
– Asta nu e o problemă, doamnă… Melania. Deținem o morgă, cu frigidere performante, în care primul defunct poate aștepta până… până când vine momentul și pentru celălalt soț. Este o opțiune care se plătește separat.
Bătrâna dădu din mână ca și cum ar fi alungat o muscă sâcâitoare înainte de a spune:
– Banii nu sunt o problemă.
Numai că Alice mai auzise asta.
– Voi începe cu cea mai ieftină, pardon, de fapt cea mai populară și accesibilă ofertă: vă lansăm cu un vehicul ce vă va duce la o altitudine suborbitală iar de acolo veți fi lăsați să reveniți pe Pământ.
– Ia te uită, tu dintotdeauna ți-ai dorit să ajungi în spațiu, îi spuse ea soțului său, zâmbind larg.
Dan se foi neliniștit în scaunul cu rotile și mormăi neconvins:
– Da, cât sunt viu. Mort, chiar nu-mi pasă.
Alice își drese glasul ca să spargă tăcerea stânjenitoare.
– La întoarcere, din cauza vitezei uriașe pe care o veți avea la reintrarea în atmosferă, frecarea cu aerul vă va arde trupurile defuncte. Ce revenire mai spectaculoasă ați putea avea înapoi pe planeta pe care v-ați trăit viețile împlinite? Cenușa voastră îngemănată se va împrăștia pe o suprafață de câteva mii de kilometri pătrați, pe uscat sau în ocean, ori în ambele, după cum preferați.
Le urmări atentă reacțiile însă, cum cei doi bătrâni rămaseră impasibili, continuă:
— Sau, dacă vă permiteți, putem să vă lansăm trupurile spre Soare, să fie incinerate acolo, pe steaua care v-a luminat toată viața împlinită pe care ați avut-o.
De fapt, nici un corp nu atingea suprafața astrului, incinerarea se petrecea mai devreme, la milioane de kilometri de suprafață, în coroana solară. Încă nu se inventaseră materiale capabile să reziste la cele până la două milioane de grade Kelvin care se regăseau în coroana Soarelui.
– Nuuu, rosti greu Dan.
– În acest caz, poate doriți pe Venus. Deși am avut cereri, nu este chiar o destinație foarte populară, pentru că acolo presiunea atmosferică e atât de mare încât zdrobește imediat trupurile. Însă este socotită planeta iubirii, iar cei care au dorit aceste funeralii au avut o viață de cuplu armonioasă și plină. E relativ ieftin, e nevoie doar de un impuls inițial și încă unul mărunt pentru inserția orbitală. Așa sunt toate călătoriile spre soare, a cărui forță de atracție face cam totul.
– Nu vreau să ard și nici să fiu zdrobit!
Soția sa îl bătu ușor pe dosul palmei ca să-l liniștească.
– Nici eu nu vreau asta, dar înțelegi perfect că nu vom simți nimic, deoarece vom fi de mult timp morți.
– Varianta cealaltă este mai scumpă, interveni Alice. De fapt, mult mai scumpă. Vă putem trimite trupurile pe Lună, iar acolo le vom lăsa să cadă, pe fața dinspre Pământ, desigur…
– Nu vreau să ard, mormăi bătrânul.
– Chiar așa, îl susținu Melania. Am spus clar că nu vrem să ardem.
– Pe Lună nu arde nimic, pentru că nu are atmosferă. În schimb, vă garantăm că veți provoca un crater în regolitul selenar, de cel puțin cincizeci de metri pătrați, adânc de până la cinci metri, iar firma noastră se obligă prin contract să facă demersurile pe lângă Uniunea Astronomică Internațională, cu care avem un acord, contra cost, ca acesta să poarte numele dumneavoastră și să fie inclus în hărțile lunare. Desigur, nu pot fi alese zonele de exploatări miniere sau cele locuite. Dar craterul va rămâne acolo pentru multe milioane de ani. Copiii, nepoții și prietenii voștri vor putea să privească în fiecare noapte locul unde ați fost înmormântați. Avem mulți clienți care au optat pentru această înmormântare magnifică, e a doua cea mai cerută alegere din portofoliul nostru. Însă, așa cum v-am spus, nu e ieftin.
Bătrâna dădu iar din mână.
– De fapt, Luna are atmosferă, dar e atât de rarefiată încât e ca și cum ar fi vid, rosti ea apăsat. Toată, cântărește poate vreo zece tone. Evident că nu putem arde în așa ceva. Dar omiți ce vor păți trupurile noastre când vor lovi regolitul cu o viteză de zeci de mii de kilometri pe oră. Energia cinetică degajată, dacă nu ne va vaporiza pur și simplu, atunci ne va dezintegra și împrăștia pe o suprafață mult mai mare decât craterul pe care l-am provoca. Iar milioanele de ani de care pomenești sunt relative. Oamenii vor popula Luna și vor vrea să se extindă cu căi de acces, astroporturi. Chiar crezi că se vor împiedica de un amărât de crater? Sau, chiar dacă probabilitatea e redusă, dar crește odată cu trecerea timpului, poate să cadă un meteorit în preajmă, așa cum au căzut cine știe câți alții înainte, care să ne aneantizeze craterul. Nu vrem nici pe Lună, Marte, Venus sau alte planete, pentru că nu vrem ca trupurile noastre să ardă, să fie strivite de presiune sau pulverizate la impact. Am spus că dorim ceva cu totul special, dar ne-ai oferit numai incinerări sau prăbușiri. Asta-i tot ce ai? Și încă ceva: nu avem copii și nici rude care să privească cerul cu gândul la noi, iar prietenii ne-au murit de mult.
Alice rămase interzisă. Subapreciase cunoștințele bătrânei. Își jură că n-o să i se mai întâmple, nici acum și nici în viitor.
– Aveți perfectă dreptate, le zâmbi ea fermecător. Aceste funeralii chiar presupun incinerarea sau zdrobirea corpului. Au fost gândite pentru că toți cei cu care am discutat până în prezent au dorit să lase o urmă, într-un fel sau altul, nu neapărat materială, dar care să rămână înregistrată în memoria colectivă. Și-au dorit recontopirea cu Universul. Nu cred că i-a interesat ce se petrece cu trupurile lor defuncte. Din fericire, mai avem oferte, dar vă previn că sumele sunt… pur și simplu uriașe. Am putea să vă trimitem chiar pe Marte, însă călătoriile interplanetare spre exteriorul sistemului solar sunt mult mai scumpe decât spre Soare, Mercur sau Venus, de exemplu. E mai dificil, dar se poate aranja, aici este nevoie să așteptăm fereastra de lansare, când distanța față de Pământ e cea mai mică. Apare cam o dată la doi ani. Va trebui să vă sterilizăm complet corpurile, ca să eliminăm riscul de contagiune planetară. Și, cum ați spus că nu vreți să ardeți, va fi necesar un vehicul de coborâre, pentru că și acolo este atmosferă, chiar dacă-i foarte rarefiată. Deocamdată am obținut o singură zonă, în Vale Marineras, unde sunt permise acest fel de înmormântări.
Melania oftă teatral.
– Așa cum ți-am mai spus, dragă, banii nu sunt o problemă. Uite – scormoni în poșetă și scoase un dosar, cu coperte din plastic transparent, îl puse pe birou și-l desfăcu: avem acțiuni Apple, Microsoft și Alphabet, ăștia-s cei cu Google, încă de când s-au înființat aceste firme. Plus încă vreo câteva. Ne-am spus întotdeauna că este bine să investim în tehnologie și am cumpărat de câte o sută de dolari pe lună la fiecare dintre ele, vreme de ani de zile. Erau bani mulți atunci, speram să lăsăm o astfel de moștenire nepoților, dar n-a fost să fie.
Tânăra aruncă o privire la teancul de hârtii și simți că i se taie răsuflarea. Cei doi aveau o avere imensă. Acțiunile crescuseră serios în ultima jumătate de secol, unele și de mii de ori. Le scană cu lentilele speciale integrate în ochelari, iar computerul îi confirmă imediat suma amețitoare cu care puteau fi vândute pe bursă. Doar ca să fie sigură, verifică și registrul online al acționarilor. Da, clienții ei figurau acolo. Brusc simți cum îi crește respectul față de cei doi.
Bătrâna se aplecă și șopti ceva la urechea soțului ei, ascultă răspunsul și dădu din cap aprobator.
– Ne dorim altceva. Așa cum ți-am spus, noi nu avem copii și nici rude apropiate, iar prietenii ne-au murit. Nu ne deranjează deloc prețurile mari, de fapt chiar vrem să cheltuim totul pentru ca să avem înmormântarea cea mai bună disponibilă.
Bătrânul clătină din cap, apoi plecă fruntea, închise ochii și începu să sforăie ușor. Un firicel de salivă i se prelinse pe la colțul gurii. Discuția îl obosise. Melania scoase iar batista din poșetă și îl șterse.
În birou se lăsă o tăcere grea iar liniștea păru să devină fluidă. Alice se gândi puțin: erau de departe cei mai bogați clienți pe care-i întâlnise în cariera sa de la „Începutul Eternității”. Și nu doar ea. Erau cei mai avuți clienți care trecuseră pragul firmei. Chiar dacă păreau foarte pretențioși, excluse complet posibilitatea să-i lase să scape. Așa că își luă inima în dinți și spuse cu jumătate de gură:
– Am putea să vă depunem pe o cometă. Sunt destul de multe care trec pe lângă Pământ. E mai greu și presupune un grad de risc, de obicei din aceste corpuri cerești răbufnesc gaze atunci când trec pe lângă Soare. În plus, sunt înconjurate de sfărâmături, dar sunt convinsă că vă putem găsi una convenabilă. Racla cu trupurile voastre va rămâne ancorată în scoarța cometei, pendulând la nesfârșit pe o orbită ce vă duce hăt, departe, chiar și dincolo de marginea sistemului solar, în norul lui Oort. E ca un leagăn uriaș și etern, de cel mai mare lux, în care se dau în acest moment mai puțini clienți decât am eu degete la o mână.
Se auzi o mormăială dezaprobatoare dinspre Dan, care deschisese un ochi pe jumătate. Alice se grăbi să ofere altă variantă la nemulțumirea lui nerostită.
– Sau vă putem transporta în Centură. Vă puteți alege de pe acum un asteroid pe care să vă debarcăm. Acolo va fi mormântul dumneavoastră, vă putem îngropa sau doar ancora racla la suprafață. Desigur, vă va purta numele, acordul cu U.A.I. cuprinde și Centura.
– Dar acolo nu sunt mereu ciocniri între asteroizi?, punctă Melania. Știu, sunt foarte puțin probabile, dar cum noi vorbim despre Eternitate, acestea devin o certitudine. Mai devreme sau mai târziu cu un milion de ani, să spunem, tot se va întâmpla, iar mormântul pe care ni-l propui, dragă, ar putea sfârși prin a fi spart și împrăștiat, cu trupurile noastre înăuntru. E cam sinistru, nu crezi?
Bătrânul se trezi de-a binelea și slobozi un nou șuvoi de tuse, Alice sări să-i sară în ajutor, dar Melania o opri cu un gest și se ridică din fotoliu.
– Nu este nevoie, pentru că dacă asta e tot ce ai, noi o să plecăm.
Puncte verzi și roșii jucară prin fața ochilor Alicei. Pur și simplu nu-și permitea să piardă asemenea clienți, care apăreau probabil doar o dată în viață. Sau o dată într-o mie de vieți. Comisionul pe care urma să-l încaseze, dacă i-ar fi convins să aplice pentru vreuna din ofertele disponibile la „Începutul Eternității”, ar fi fost cel mai mare pe care l-ar fi încasat vreodată. De fapt, ar fi fost mult, mult mai mare decât tot ceea ce încasase când începuse să lucreze la Pompele Funerare Speciale. Aproape ameți când un cilindru format din trei tamburi, precum cel de la vechile jocuri mecanice de noroc cu manetă, i se roti în minte: desenele cu fructe fuseseră înlocuite cu fleșuri a ceea ce ar fi putut să facă cu banii câștigați.
– Mai avem o ultimă opțiune, rosti încordată Alice. Este de departe cea mai scumpă și din acest motiv nu a mai cumpărat-o nimeni până acum. Dar cred că, dacă lichidați tot stocul de acțiuni pe care-l aveți, veți putea să o plătiți, dacă asta va fi ceea ce doriți.
Bătrâna, care prinse mânerul din spatele scaunului cu rotile în care se afla soțul ei, întoarse capul spre ea și o privi întrebător. Dan o privi și el și, văzând fața serioasă și încruntată a lui Alice, ridică o mână și întrebă scurt:
– Ce?
– Vă pot oferi drumul către Începutul Eternității pe care nici un om nu l-a mai parcurs.
Cei doi soți se consultară din priviri și astfel, fără vorbe, din obișnuința dată de o viață petrecută împreună, hotărâră să mai stea puțin. Melania își reluă locul în fotoliu și ceru calm:
– Te ascultăm.
– Există o tehnologie experimentală, a unei nave interstelare, cu velă solară. Va fi lansată de o catapultă electromagnetică, aflată într-un punct Lagrange, unde va fi accelerată până la o sutime din viteza luminii. Racla cu trupurile voastre, protejată de radiațiile ce bântuie spațiul cosmic, va fi pusă în navă, iar un laser de mare putere, aflat în același punct Lagrange, va trimite impulsuri în cei o sută de kilometri pătrați de velă, vreme de douăzeci și cinci de ani, până veți atinge viteza programată, de o zecime din viteza luminii.
– Ca să ajungem unde?, întrebă Dan. Și, o dată ajunși la destinație, cum vom frâna?
– Veți merge spre cea mai apropiată stea, Alfa Centauri, asta pentru început. Ar trebui să ajungeți în ceva mai mult de jumătate de secol. Imediat ce intrați în acel sistem solar, nava va începe să emită pe un spectru larg de frecvențe electromagnetice, iar inteligența artificială care vă va însoți va asculta un eventual răspuns. În plus, albedoul navei va fi, evident, cel al unui corp ceresc artificial. Ideea e că, dacă acolo există o civilizație mai avansată ca a noastră, va recupera nava și trupurile voastre, va citi și înțelege biblioteca pe care o vom pune la bord. Astfel vor afla cum funcționează oamenii și vă vor readuce la viață, tineri și fericiți.
După care Alice își ținu respirația, așteptând cu înfrigurare reacția celor doi. Dan, trezit brusc de-a binelea, își drese vocea. Strânse cu mâinile mânerele scaunul lui cu rotile, trupul luându-i forma unui semn de întrebare.
– Adică vrei să ne trimiți cadavrele în speranța că în jurul uneia dintre stelele Alfa Centauri se învârte o planetă cu raționali foarte avansați tehnologic, care să prindă nava și să ne reînvie, dacă am înțeles bine. Iar dacă nu sunt, ghinion!
– Nu, nici vorbă, spuse repede Alice. Dacă nu dați de inteligențe extraterestre avansate, care să vă reînvie, nava va programa următoarea destinație, către o altă stea apropiată. Pe tot parcursul călătoriei, nava adună în rezervoare atomi de hidrogen din spațiul cosmic, gaz ce va fi folosit pentru manevre. Veți pleca astfel propulsați chiar de lumina Alfa Centauri, pe lângă care veți trece. Și tot așa. Pentru că în această călătorie vor fi doar trupurile voastre defuncte, lucrurile se simplifică foarte mult din punctul de vedere al resurselor alocate, minime în cazul vostru. Nu va fi nevoie de provizii sau de modalități de entertainment. De asta încă nu au fost trimiși oameni vii sau în capsule de hibernare, de exemplu. În plus, nu sunteți condiționați să dați de extratereștri în perioada finită de timp pentru care ați avea rezerve vitale, pentru că aveți la dispoziție practic toată Eternitatea.
— Seamănă cu ceea ce propun alte case de pompe funebre, interveni Melania. O dată ce mori, îți scot sângele și-ți bagă în trup chimicalele alea otrăvitoare, cum le spune…
– Crioprotectori, o ajută Dan. Ca să nu se spargă membranele celulelor atunci când îngheață apa din ele.
– Așa. Și apoi îți îngheață trupul, sau numai capul – că e mai ieftin – făcu o grimasă către Alice, în speranța că, peste un secol, sau mai mult, savanții viitorului vor descoperi cum pot aduce acele statui înghețate la viață.
– Nu este chiar deloc același lucru, o contrazise repede Alice. Aici, pe Pământ, sunt războaie și felurite catastrofe geologice, ba în plus și o tendință foarte pronunțată a oamenilor de a se autodistruge, astfel încât probabilitatea de reînviere din criogenie este foarte redusă. Nici bani pentru asemenea cercetări nu se alocă, și așa locuitorii Pământului sunt prea numeroși. Șansele sunt mai bune în fascinanta călătorie pe care v-am propus-o.
– Care ar fi de cât, în procente?, întrebă sarcastic Dan.
– Estimările arată că probabilitatea să vă găsească o civilizație avansată ar fi ar fi în jur de unu la un milion, răspunse Alice după o scurtă ezitare. Asta conform paradoxului lui Fermi și ecuației lui Drake.
Liniștea cuprinse din nou oficiul pompelor funebre speciale. Dar Alice nu putea lăsa să treacă șansa pe lângă ea, așa că începu să turuie:
– Imaginați-vă că veți fi primii oameni care vor ști sigur că nu suntem singuri în Univers. Veți fi ambasadorii omenirii în fața unor supercivilizații despre care nici măcar să visăm nu putem. E ca și cum v-ați întâlni cu Dumnezeu! Nimeni nu a ajuns vreodată atât de departe. Iar până când veți reînvia, trupurile voastre se vor odihni, călătorind sub lumina stelelor, de fapt împreună cu lumina lor…
Se opri brusc când Melania ridică iar mâna.
– Ajunge. Ne-ai convins, dragă. Unde trebuie să semnăm?
Dan redeveni absent în scaunul lui cu rotile. Puse indiferent degetul pe o tabletă întinsă de Alice, alături de locul unde își lăsase amprenta soția lui.
– Îți lăsăm ție astea, poți să te ocupi să le vinzi?, întrebă Melania înainte de a se ridica din fotoliul ei pentru ultima oară.
– Desigur, șopti Alice emoționată. Ne vom ocupa de tot.
Dar bătrâna deja nu o mai asculta. Apără comenzile scaunului cu rotile, îl întoarse și se îndreptă spre ieșire. În urma lor, Alice mai auzi:
– Ai auzit, dragul meu, vom călători către Eternitate împreună cu lumina stelelor. Abia aștept! La asta am visat întotdeauna.
Imediat ce cuplul plecă, Alice își verifică din reflex agenda, însă nu mai avea alte programări. Opaciză biroul și scăzu la un sfert intensitatea firmei luminoase, semn că închisese. Apoi se duse la nișa specială, în care strecură trupul clonat pe care îl plătea la ora de întrebuințare și plecă, sub forma unui flux analogic de date, până la serverul aflat în Punctul Lagrange L5, dintre Soare și Pământ, acolo unde forțele de atracție gravitaționale se anulau. Iar pentru că Melania și Dan oferiseră finanțarea, tot aici urma să fie construite catapulta electromagnetică, nava cu velă solară și laserul de mare putere pentru propulsie.
Sub formă de qbiți, ea își reluă fericită locul în serverul cuantic și în lumea virtuală în care alesese, pe vremea când era femeie ajunsă în preajma morții, să își transfere conștiința. Cu cât câștigase, putea să mai plătească cel puțin o mie de ani de huzur în server, permițându-și din când în când mici ieșiri într-un avatar biologic, pe Pământ. Sau să-și cumpere propriul trup, obținut prin clonare, pentru ca să trăiască încă o viață.
Nu o dată se întrebase ce anume îi îndeamnă pe clienții ei, bătrâni bogați, să își comande fel de fel de înmormântări extravagante, câtă vreme transferul conștiinței, în severe ce găzduiau lumi virtuale, devenise de multă vreme un fapt banal.
Aflase că sunt mai multe motive: unii oameni pur și simplu se săturau de viață. Oboseau și nu mai voiau decât să moară. Sau erau convinși că nu își mai pot găsi perechea și iubirea care i-a unit. Sau nu aveau încredere în tehnologia de transfer a conștiinței și memoriei, sau nu-i lăsa credința lor religioasă. Ea nu se afla în nici una dintre aceste situații, se simțea plină de viață, indiferent dacă trăia în lumea virtuală sau pe Pământ, găzduită într-un trup clonă.
Chiar și așa, simți o urmă de invidie pentru cei doi clienți ai săi care, într-un viitor foarte apropiat, se pregăteau să-și înceapă Eternitatea, iar șansa lor de a-l găsi pe Dumnezeu și a reveni la viață, chiar și după ce Soarele va deveni novă și va arde Pământul, de fapt totul, inclusiv serverul în care stătea și ea din punctul Lagrange, asta dacă memoriile și procesoarele vor rezista atât de mult, nu i se mai păru deloc neglijabilă.
