Revista de cultură FAMILIA, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea și Consiliul Județean Bihor, anunță a treia ediție a Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA.
Organizatorii oferă în total 3 burse în valoare de 1200 de euro fiecare, respectiv 3 rezidențe de creație în cuantum de 1000 de euro (întreținere și utilități) fiecare, astfel: câte o bursă, respectiv o rezidență pentru fiecare dintre categoriile: proză, poezie și literatură pentru copii.
Bursele și rezidențele sunt oferite printr-un concurs de proiecte, iar autorii interesați se pot înscrie trimițând la adresa burse@revistafamilia.ro următoarele documente:
- O scrisoare de intenție (maximum 750 de cuvinte) care să conțină: o descriere a proiectului literar propus și stadiul de lucru vizat pentru rezidență (trebuie menționat în ce etapă se află volumul – de început, de mijloc, de planificare, de finalizare etc. – și ce etapă de lucru vizează rezidența.).
- Un fragment extras din proiectul literar cu care se înscriu (5 poeme și maximum 10 pagini pentru proză și literatură pentru copii) menționând una dintre categoriile: proză, poezie sau literatură pentru copii.
Autorii interesați se pot înscrie la o singură categorie dintre cele trei (proză, poezie sau literatură pentru copii), enunțată clar în subiectul e-mailului trimis.
Perioada de înscriere pentru ediția a III-a a Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA este 11 mai – 11 iunie 2026.
Perioada de desfășurare a rezidențelor este 13 iulie – 6 septembrie 2026, fiecare scriitor având posibilitatea să aleagă un interval de trei săptămâni. Perioada minimă de ședere în rezidență pentru a beneficia de „Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA” este de 14 de zile calendaristice.
Juriul este format din membrii redacției „Familia”: Mircea Pricăjan, Mihók Tamás și Miron Beteg.
Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 26 iunie 2026.
Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA, ediția a III-a, 2026, se desfășoară în conformitate cu Regulamentul general al Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA, care poate fi consultat AICI.
Câștigătorii edițiilor anterioare ale Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA au fost:
- Ediția I (2024): Anastasia Gavrilovici (poezie), Adina Popescu (literatură pentru copii) și Iulian Bocai (proză).
- Ediția a II-a (2025): Robert-Gabriel Elekes (poezie), Iulian Tănase (literatură pentru copii) și Cristina Chira (proză).
