Trăia de optsprezece ani cu nevastă-sa.
În toți acești optsprezece ani, el niciodată n-a înșelat-o, deși în fiecare an a încercat să construiască o relație extraconjugală. Însă niciodată n-a avut noroc. Deși bărbat zvelt, avea un chip plăcut și maniere.
Soția lui se ținuse și ea excelent până la vârsta de treizeci de ani, dar odată ce devenise sigur că nu poate avea copii, și-a pierdut prestanța de la un an la altul. Părul i s-a încărunțit, pielea i s-a lăsat, corpul i s-a deformat. Degeaba se îmbrăca mereu conform modei celei mai recente, arăta soios, ca o băbuță.
Bărbatu-său abia dacă simțise aceste schimbări. Viața cu ea devenise atât de obișnuită, încât nu-i rămăseseră decât amintiri vagi despre perioada când îmbrățișa, pasămite, un corp cu un ritm diferit. Dorința lui nestăvilită nu era alimentată de colapsul fizic al neveste-sii, deoarece încă din primii ani ai căsniciei lor începuse să curteze când pe una, când pe alta. Pur și simplu simțea necesitatea să iasă din când în când din cadrul relației lor oficiale. Nu se gândea niciodată la o explicație rezonabilă a comportamentului său. Voia doar să topească într-o juma’ de oră păgână dorința care îl chinuia.
De-a lungul căsniciei lor de optsprezece ani, nevastă-sa nu l-a bănuit niciodată. Tracasarea în răstimpuri a bărbatului ei o punea pe seama altor probleme. Pentru ea, dorința de a evada din căsnicie era un sentiment necunoscut. Zilele ei s-au topit complet în relația lor. Câteodată, în unele momente de dor, mai visa să aibă un copil, dar până la urmă convenea că are o viață liniștită cu care e mulțumită.
Se căsătoriseră din dragoste. În cele șase mii opt sute șaptezeci și șapte de zile de când erau împreună nu s-au certat mai deloc. Aveau grijă unul de celălalt, se îngrijorau unul pentru celălalt când era cazul. Se sculau împreună, se culcau împreună, și ori de câte ori le permitea viața voiau să-și fie aproape.
Dar în anul nouăsprezece, prima dată în istoria relației lor, o întâmplare nefericită i-a îndepărtat. Problemele digestive ale femeii deveniseră atât de acute, încât medicul a fost nevoit să prescrie o examinare de mai multe zile, astfel că a internat-o în spital. În primele două zile, bărbatul a fugit la Clinica Centrală imediat după terminarea zilei de lucru și a stat în salonul neveste-sii până seara târziu, având învoire specială de la medicul primar.
În a doua seară, ajuns acasă și îndestulat, a dat drumul la televizor și s-a dus la geam să tragă perdeaua. A rămas o vreme cu spatele la cameră, în lumina unduitoare și albastră a televizorului, privind afară distrat.
Ploua. Apa se scurgea prin asfaltul negru făcând mici bulbuci. Dinspre blocurile îndepărtate abia se mai zărea vreo lumină. Toate astea n-au prea avut efect asupra lui, deși nu mai privise pe geam de săptămâni bune.
Și-a înfipt degetele în materia densă a perdelei, dar înainte ca aceasta să acopere cu totul priveliștea, a mai iscodit preț de-o secundă. A zărit un corp gol de femeie chiar în apartamentul de vizavi. Femeia stătea în fața oglinzii și se pieptăna. Avea un corp bine proporționat, frumos.
Bărbatul a zâmbit, apoi a tras perdeaua. Și-a aprins o țigară, și-a turnat băutură în pahar și s-a așezat în fața televizorului. S-a adâncit atât de mult în gândurile sale, încât doar la o oră jumate după semnal a conștientizat punctele colorate ce i se deplasau pârâind în fața ochilor. S-a ridicat, a oprit televizorul și s-a dus la culcare.
A doua zi dimineața și-a sunat nevasta și i-a spus pe un ton cam tensionat că seara nu va putea s-o viziteze din cauza programului său încărcat. Imediat după ce a închis s-a și învoit de la șef, zicând că trebuie să meargă cât mai curând la nevastă-sa, pe care au răscolit-o noile rezultate.
Prima dată s-a dus la o vinărie din apropiere de unde a cumpărat două sticle de vin de Porto și o sticlă de șampanie franțuzească. De la bazarul cu mărfuri orientale a cumpărat bețe cu miros de chihlimbar și mosc și două lumânări înalte și roșii ca focul. A luat și de mâncare din magazinul de lângă casă. Cutiile de carton din care se revărsau cumpărăturile le-a lăsat în mașină și a dat o fugă la magazinul de optică din apropiere, care avea o reputație bună. Prima dată a cercetat vitrina magazinului, apoi a ascultat cu băgare de seamă sfaturile vânzătorului. Până la urmă și-a ales un binoclu de dimensiuni medii, dar cu care se poate vedea departe.
Imediat ce-a ajuns acasă a și început să pregătească cina. Cea mai mare migală a impus pregătirea garniturii pentru friptura de vită argentiniană.
Când a început să pună farfuriile și-a adus aminte că a uitat să cumpere flori. Din fericire, florăria din gară era deschisă până seara târziu, așa că a reușit să cumpere trei fire de orhidee proaspete.
Privind masa pregătită somptuos, pe care sclipeau porțelanurile străvezii și argintăria delicată, a simțit o febră copilărească, mai că plutea în baie în timp ce-și făcea toaleta de seară.
Înainte să aprindă lumânările de pe mijlocul mesei, a aranjat încă o dată piramidele de șervețele cu margini dantelate înălțându-se de pe cele două farfurii.
Camera era luminată de-acum numai de lumina enigmatică a flăcărilor mărunte care unduiau.
Bărbatul s-a dus în camera cealaltă și a revenit cu binoclul nou-nouț atârnat la gât. A mai stat câteva minute la masa festivă, apoi s-a poziționat la geam, a reglat perspectiva și a început să aștepte.
Chiar la o oră jumate, în geamul de vizavi a apărut femeia, într-un halat de mătase ce atârna până în podea.
S-a postat în fața oglinzii și și-a deschis halatul dintr-o mișcare.
Bărbatul tremura din tot corpul. Pupilele i se măreau, buzele i se uscau, picături de transpirație i se scurgeau printre degete.
Privea corpul dezvelit ca pe un cadou sublim. Dar apoi a tresărit numaidecât de parcă i-ar fi intrat jar în ochi, mai să arunce binoclul. Privea în gol ca și cum n-ar înțelege nimic, pe urmă și-a dus iar binoclul la ochi. În fața lui stătea din profil nevastă-sa, cu burta lăsată, cu sânii fleașcă, cu coapsele rebegite, și se pieptăna c-o privire melancolică și senină în timp ce se arăta ziua cu numărul 6.880.
Traducere de Péter DEMÉNY
