1. Cum s-a conturat ideea volumului O după-amiază neobișnuită?
Aveam deja două romane la sertar ce așteptau să fie publicate, când, în 2002, m-am gândit să scriu o nouă carte. De această dată avea să fie un volum de proză scurtă. Și am început în forță: în februarie am scris povestirea Profetul, în martie Înduioșătoarea poveste de dragoste a soților Lepădatu relalată de fiul unuia dintre ei, iar în aprilie Epistola către Ioan. Voiam să le trimit la reviste de cultură prestigioase. Pe prima dintre ele am trimis-o tocmai la România Literară. Răspunsul doamnei Constanța Buzea a fost, însă, unul negativ. „Probabil că debutul dvs. se va petrece cândva, mai devreme sau mai târziu,” îmi scria distinsa poetă la rubrica Post-restant. „Numai de dvs. depinde și de exercițiul minuțios în direcția pe care o doriți.” Da, asta doream, să scriu din ce în ce mai bine și să public, să am cărțile mele, așa cum visam încă din copilărie. Cu toate astea, intrând în învățământ, am scris și am pictat foarte puțin. Abia după 5 ani, când mi-am încheiat socotelile cu profesoratul, am simțit că pot să-mi continui proiectele literare și artistice. Începând cu 2009, am scris și am publicat carte după carte, mai ales romane.
Tot în 2009, povestirea Profetul a apărut în revista Citadela, iar Epistola după Ioan în Plumb. Apoi, ani de zile, n-am fost interesat să public în reviste, mi s-a părut mai important să-mi scriu cărțile în tihnă. Abia în 2019 am trimis din nou texte la diverse reviste de cultură. Pentru început, mi-au fost publicate în Acolada și Vatra câteva fragmente din roman. Asta mi-a dat aripi și m-am pus pe treabă. Scriam o proză scurtă, o trimiteam la o revistă importantă și așteptam înfrigurat să primesc un răspuns favorabil. De cele mai multe ori l-am primit. Iar când s-au adunat mai multe texte, mi-am zis că a sosit vremea ca vechiul meu gând din 2002 să se materializeze, în sfârșit, și să scot un volum de proză scurtă. Care nu-i, totuși, o antologie de autor, fiindcă, pe lângă textele publicate în reviste, sunt și câteva texte inedite. Am insistat asupra revistelor deoarece acest volum este strâns legat de colaborările mele din ultimii ani la Vatra, Familia, Convorbiri literare, Steaua, Acolada, Argeș etc.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Nu știu dacă scriu mai bine decât în urmă cu 10-15 ani. Dar înclin să cred că scriu mai ușor. Parcă nu mă mai chinuiesc așa tare. Am acumulat oarece experiență și văd mai limpede lucrurile. Așadar, scrierea acestui volum a decurs foarte bine. O povestire e adesea mai scurtă decât un capitol de roman. O termin în câteva zile. Uneori îmi este mai greu să mă opresc. Noroc că revistele dispun de spațiu limitat și dacă vreau să apară textul întreg trebuie să mă încadrez în 3-4 pagini.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul O după-amiază neobișnuită?
Cu atenție. Poate chiar cu îngrijorare. Când spun asta, mă gândesc la povestiri precum Călătoarea cea urâtă, Cotropire sau Omul cu cărți. În mare măsură, această carte vorbește despre adevăruri indigeste ale lumii în care trăim. E o invitație la reflecție.
