Scurte scenarii inițiatice

Un el și o ea, Daniel și Mina, își povestesc pe rând experiențele onirice trăite în cele mai diverse situații. Fie că a fost vorba de un vis, de un moment de meditație sau pur și simplu de o halucinație, cei doi s-au văzut purtați în lumi alternative, cu alte reguli și alte înțelesuri, dar fiecare în parte a adus un moment de revelație, ulterior transpus în lumea reală, cunoscută. Un volum în care scurtele scenarii inițiatice dau măsura transformărilor umane prin intermediul transcendenței.

„Aceasta este o colecție de povestiri care pleacă de la istorii trăite, culese din numeroasele mele jurnale întinse de-a lungul multor ani. Recitind aceste jurnale, mi-am dat seama de potențialul prozastic al multor întâmplări, dar într-un sens anume, specific: acela de a trezi gustul pentru o realitate alternativă, deși totuși concretă, de a provoca deschiderea simțurilor spre o lume fascinantă, mult mai bogată decât cea ordinară. Altfel spus, de a incita cititorul să depășească banalitatea crasă care domină existențele noastre (și, în consecință, predomină și în proza scurtă contemporană). Și de a-i deschide acestui cititor, chiar a-i încuraja o perspectivă transcendentă asupra lucrurilor, omului, lumii. Finalmente, noi suntem ființe care se autotranscend continuu. Prozele acestea revendică realitatea transcenderii.” (Magda Cârneci)

Fragment din „Râul eliberat”

Cumva, cu greu și obidit, după căutări febrile și haotice prin tot felul de culoare înguste și joase, când aproape că-și pierduse speranța, Mina ajunse din nou la gura exterioară a subsolului, la capătul vechii scări de piatră roasă, uzată. Scara era scăldată acum, ciudat, în lumina plină, limpede a amiezei, deşi parcă atunci când intrase ea în subteran era după-amiază. Soarele era acum în mijlocul cerului, ca o monedă uriaşă de aur, orbitoare. Oare cât stătuse jos, înăuntru, se întrebă Mina ? Scara de piatră era la fel de înțesată de oameni ca înainte. Aceeași lume mizeră, rufoasă, de bărbaţi şi femei palizi şi cu fețe boţite, aşezaţi unii lângă alții pe trepte, care se înghesuiau şi blocau trecerea, îndărătnici. Mirosul era greu, de vechi, de sudoare bătrână, dar și de pământ reavăn. Mina încercă să se strecoare printre ei, dar oamenii păreau că nu vor să o lase să treacă, parcă se strângeau, se îndesau între ei ca să formeze un zid. În fața ei, pe o treaptă, spre stânga, Mina văzu un bătrân care nu se dădea cu nici un chip la o parte când ea voi să pună piciorul alături de el. Enervată, îl bruscă, îl împinse într-o parte ca să-și facă loc cu forţa, lăsându-se traversată de o mânie iute, rapidă. Atunci bătrânul îi spuse cu un glas milog, plângăcios, că acolo e locul stabilit pentru Mina, de aceea îl ţine el ocupat, pentru ea, când ea o să vină să şadă. Mina reuşi să treacă de el și să-și pună piciorul pe treapta următoare, când observă în fața ei, la dreapta, o fetiţă, aşezată şi ea ca şi moşul, tenace în calea sa. Mina o bruscă și pe ea, o împinse mânioasă într-o parte, şi atunci o auzi pe fată spunându-i pe un ton plângăcios că şi ea o aştepta tot pe Mina.

Speriată, înnebunită, Mina se strecură cu forţa printre ceilalţi oameni înghesuiți împrejur, urcă în grabă pe trepte, călcând peste degete și poale de haine până ajunse la capătul de sus al scării de piatră. Apoi o luă în goană înapoi prin câmpie, pe lângă păduricea de salcâmi, prin parcul dendrologic, pe lângă castelul de cărămidă roșie cu turnuleţe, pe lângă casa de ţară a părinţilor. Ieși din parc şi ajunse brusc pe o stradă.

E o stradă plină de magazine mici, provinciale, dar curate şi colorate. E un orăşel luminos şi vesel de munte. În depărtare se ghicesc coastele muntoase împădurite și cu vile presărate pe ele. Aerul e limpede, cristalin. Dar nu e nimeni pe stradă. Mina o ia în sus pe strada pustie, în pantă, privește în jur cu atenţie și nu se mai satură de lumina pură, intensă de vară, care inundă totul. Deodată el, în haine albe şi largi, iese dintr-o străduţă lăturalnică şi i se alătură. Hainele îi flutură pe lângă corp de la briză, parcă ar zbura. Mina îi strigă bucuroasă că a reuşit. A scăpat! Ţipă plină de o stranie euforie pe strada liniștită, pustie. Hainele ei miros ciudat, închis, bătrânește. Un abur amar iese din ele, dar el îl suflă uşor într-o parte. Mâna lui miroase frumos, a fân și a flori de câmpie. Hainele lui albe, fluturătoare, au un parfum dulce de iasomie. Mână în mână, el și Mina urcă pe strada în pantă, sub lumina curată şi cristalină a amiezei. E linişte, multă linişte.

Şi deodată, cu sunet cristalin și muzical, cu unde albastre curate, tivite cu spumă alb-sidefată, venea în sfârșit râul. Curgea prin mijlocul străzii. Curgea liniştit şi pacific prin Mina.